… lumina ascunsă în umbra culorilor …
Puţini dintre amatorii de cuvinte încrucişate în careuri care folosesc “ut” ca veche denumire a notei muzicale “do” îi cunosc originea. Aidoma amatorilor de înjurături şi vorbe grele încrucişate în televizoare, care nu pricep înţelesul termenului „democraţie” . Nu ştiu la ce vă va folosi, dar mă simt dator să vă spun eu.
Datorăm denumirea notelor (nu toţi, maneliştii nu se pun: ei nu datorează nimic) unui călugar din ordinul benedictin, Guido d’Arezzo. A trăit în Toscana secolului XI, unde domneau, ca şi acum, regina Florenţa şi regele Chianti.
Însă Fratele Guido nu se ocupa ca noi, doar cu vizitatul muzeelor sau băutul vinului, nici cu felurite intrigi şi vicleşuguri (atât de necesare supravieţuirii în Evul Mediu). Sfinţia sa compunea imnuri. Pe care, întrucât partidele politice şi echipele de fotbal nu existau, le închina Domnului şi Sfinţilor creştini.
Numele primelor şase note care aveau să fie folosite în muzica franceză şi italiană au provenit din primele silabe ale versurilor latineşti dintr-un imn dedicat Sfântului Ion.
UT qeuant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Iohannes.
Cum noi de la Rîm ne tragem, sunt convins că aţi înteles deja despre ce este vorba. Totuşi, concetăţenii noştri unguri, care n-au avut şansa să fie ocupaţi de Imperiul Roman şi a trebuit să ocupe ei pe alţii, au dreptul la o tălmacire aproximativă: „pentru ca servitorii tăi să cânte, cu corzile lor libere, minunea faptelor tale, îndepărtează păcatul de buzele lor nedemne, Sfinte Ion”.
În secolul XVI, gamei i se va adăuga SI, adică iniţialele de la Sfântul Ion. Lucrarea credinţei se va desăvârşi prin înălţarea lui „ut” la rangul de „do” provenit, prin aceeaşi tehnică, de la Dominus (Domnul). Ai dracu’ nemţi (scuzaţi expresia, mai ales în context), au considerat pesemne că se face risipă de litere şi au mers pe economie de material, numind notele C,D,E,F,G,A,H. Ai zice că nu se poate face muzică cu aşa ceva, dar, mă rog, germanii şi austriecii s-au descurcat foarte bine cu ele, între noi fie vorba…
Englezii au îmbrăţişat şi ei acelaşi sistem, dar pentru a marca distanţa lor de-o mânecă faţă de restul continentului, l-au înlocuit pe H cu B. Încurcă-i, Doamne !
Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că am aflat de opera muzicală a Fratelui Guido. Cam târziu, dar încă mai pot îndepărta păcatul de buzele mele nedemne. Băiat de la ţară fiind, credeam, ascultându-l pe un frate al bunicii, fără conservator, că notele gamei vin de la arpegiul:
DOr MI-e de FASOLe fierteeeee, de FASOLe fierte MI-e DOooooor !
Petru Dumitriu
LUMEA PRIVITĂ CU BUNĂVOINŢĂ 
Bre preasfinte,
Acu că m-am pornit pe citit să ştii că nu Mă las până nu termin…
Până una alta însă, spune-mi rogu-te dacă îmi dai permisiunea să distribui acest blog pe facebook, deoarece Mă mănâncă să apăs pe butonul pe care scrie „facebook” .
Mă mănâncă dar încă nu Mă scarpin.
Preasfinte Petre,
Dacă Mă întrebai povestea gamei, o ştiam până la nemţi şi austrieci… Apoi a devenit extrem de interesantă. Şi dacă ne-am imagina că ar fi trebuit să dau un examen cu ceea ce ştiam Eu, sigur împuşcam un cinci. Hai poate un şase, că ştiam şi poezioara de la urmă dar cu mici variaţiuni şi distorsiuni locale.
La Mine în memorie a apărut asta, un pic mai prozaică:
„DO-RE-MI-FA-SOLe fiartă
Toate maţele se ceartă
Numa una nu se ceartă
C-a mâncat fasole fiartă.”
Vedeți ce doine și balade se ascund în România profundă?
Dacă se mai găsește vreun culegător de folclor care știe cum usucă fasolea pe portativ este binevenit.
Doamne, acest blog este un bebe blog de câteva luni, cu muci în nas și caș la gură. Nu-i obișnuit cu prostiile.
Facebook-ul nu-i ceva rușinos, plin de păcătoși ai trufiei și preacurviei?
Ce să învețe asta micu’ de la ei? Mai dă și de vreun pedofil de peste hotare, Doamne, iartă și păzește!
Mai bine l-ai lua la grădiniță pe lângă blogurile domniei tale, populate cu duhul sfânt, amin!
Să stea la ușă, să vadă cât de greu se câștigă o pâine virtuală!