DO vine de la Dumnezeu

… lumina ascunsă în umbra culorilor …

Puţini dintre amatorii de cuvinte încrucişate în careuri care folosesc “ut” ca veche denumire a notei muzicale “do” îi cunosc originea. Aidoma amatorilor de înjurături şi vorbe grele încrucişate în televizoare, care nu pricep înţelesul termenului „democraţie” . Nu ştiu la ce vă va folosi, dar mă simt dator să vă spun eu.

Datorăm denumirea notelor (nu toţi, maneliştii nu se pun: ei nu datorează nimic) unui călugar din ordinul benedictin, Guido d’Arezzo. A trăit în Toscana secolului XI, unde domneau, ca şi acum, regina Florenţa şi regele Chianti.

Însă Fratele Guido nu se ocupa ca noi, doar cu vizitatul muzeelor sau băutul vinului, nici cu felurite intrigi şi vicleşuguri (atât de necesare supravieţuirii în Evul Mediu). Sfinţia sa compunea imnuri. Pe care, întrucât partidele politice şi echipele de fotbal nu existau, le închina Domnului şi Sfinţilor creştini.

Numele primelor şase note care aveau să fie folosite în muzica franceză şi italiană au provenit din primele silabe ale versurilor latineşti dintr-un imn dedicat Sfântului Ion.

UT qeuant laxis

REsonare fibris

MIra gestorum

FAmuli tuorum

SOLve polluti

LAbii reatum

Sancte Iohannes.

Cum noi de la Rîm ne tragem, sunt convins că aţi înteles deja despre ce este vorba. Totuşi, concetăţenii noştri unguri, care n-au avut şansa să fie ocupaţi de  Imperiul Roman şi a trebuit să ocupe ei pe alţii, au dreptul la o tălmacire aproximativă:  „pentru ca servitorii tăi să cânte, cu corzile lor libere, minunea faptelor tale, îndepărtează păcatul de buzele lor nedemne, Sfinte Ion”.

În secolul XVI, gamei i se va adăuga SI, adică iniţialele de la Sfântul Ion.  Lucrarea credinţei se va desăvârşi prin înălţarea  lui „ut” la rangul de „do” provenit, prin aceeaşi tehnică, de la Dominus (Domnul). Ai dracu’ nemţi (scuzaţi expresia, mai ales în context), au considerat pesemne că se face risipă de litere şi au mers pe economie de material, numind notele C,D,E,F,G,A,H. Ai zice că nu se poate face muzică cu aşa ceva, dar, mă rog, germanii şi austriecii s-au descurcat foarte bine cu ele, între noi fie vorba…

Englezii au îmbrăţişat şi ei acelaşi sistem, dar pentru a marca distanţa lor de-o mânecă faţă de restul continentului, l-au înlocuit pe H cu B. Încurcă-i, Doamne !

Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că am aflat de opera muzicală a Fratelui Guido. Cam târziu, dar încă mai pot îndepărta păcatul de buzele mele nedemne. Băiat de la ţară fiind, credeam, ascultându-l pe un frate al bunicii, fără conservator, că notele gamei vin de la arpegiul:

DOr MI-e de FASOLe fierteeeee, de FASOLe fierte MI-e DOooooor !

Petru Dumitriu

Publicitate