Zeus at the Olympic Games (1)

In memoriam OCTAVIAN PALER

Why was Zeus honoured at the Olympic Games?

A student of multilateral diplomacy read recently in our course text that negotiations among envoys of city-states were held during the ancient Olympic Games, organized in honour of the gods. “What gods?”, he asked, probably trying to learn whether the Greeks clashed with other civilisations or foreign bankers. In honour of Zeus, the supreme God in the Greek family of gods, or the king of gods, was the short answer.

But then a more perfidious question raised its ugly head. Why Zeus? Was he up to such distinction?

As Zeus is no longer in power and the risk of divine retaliation is rather minor, we can try to respond. Zeus would be currently labelled as a brutal and immoral dictator for many reasons: using violence against political opponents and burning properties, or cheating on his wife and neglecting children born out of the wedlock, and I’ll pass on other wrongdoings.

To make it worse, Zeus was honoured after he killed his father Cronos in the fight for power. Yes, I know, I know, killing one’s own father is by no means something to honour in the current world order. However, as usual, one should look at things in context.

Cronos’ personal files and unhappy end

The fact is that Cronos was not a very nice guy either. As you may be aware, in the time of ancient Greece, contraceptives were not available. Not even the Gods (who allegedly lived quite a luxurious life on Mountain Olympus, abundantly provided with necessities from the altars of their followers), were able to find condoms in the heavenly drugstores.

As a result, the gods were quite efficient in having babies almost every time they tried. This sounds good in principle, but those kids had the option to claim power for themselves. When Zeus was born, Cronos was in charge, so to say. He had six kids. To make sure they would not be able to overthrow him, in blatant ingratitude after having been fed, raised and educated at the highest level, Cronos found a compromise solution. He ate them all, while they were still – excuse the expression – fresh meat. He used, unchallenged, the abhorrent practice of swallowing his first five children.

The emerging Zeus, the next in line for lunch, forestalled the procedures, anticipated a possible premature exit from the stage, and kicked off a successful pre-emptive strike. He made his father vomit his brothers and sisters out of his large stomach. Somehow unpleasant, but what a relief it was! He also killed him, without due process of law and fair trial, critics say, and took power by acclamation.

Yet, it may be useful to note that the memory of Cronos, despite the troubling circumstances of his death, is still treasured by the use of the word “chronology”. Let us admit that we would have been lost without this particular concept in planning for retirement.  Moreover, all the brilliant historians we know would have been out of work (making the current crisis even more unbearable).

The exercise of power under Zeus

You may object that the change of government was not exactly in line with norms of democracy, whose invention is attributed to the ancient Greeks (the contemporary Greeks are being credited with other virtues). I have to disagree!

First, democracy was experimented to benefit to the mortal people living down the mountain, not for the rich and famous on top.

Second, the private life of our rulers is not our business, unless they would themselves wish to expose part of it (weddings in particular) to enhance popularity of royal houses.

Third, please do not try to politicize our academic conversation by noting that in our era, too, democracy and rule of law are not intended for the powerful.

Zeus was not alone in governing the world. He was assisted by a team of twelve Olympian technocrats, all gods of his kin, who were vested with authority in some areas of public interest.

Ruling the air space, with all its storms, clouds, lightening, and outer space, with its geostationary orbits and debris, gave enough trouble to Zeus. Therefore, he delegated Poseidon to rule the seas, while Hades was installed in the underground. They became masters in fishy and obscure matters.

The other gods developed expertise on various topics in accordance with their vocation, training and skills.

Aphrodite took care of the beauty and skin care. A business which would always flourish unabatedly, even in times of severe economic depression and budgetary austerity!

Ares was in charge with making wars, against terrorism and what have you! The job was not as dangerous as you may think. He did not risk his life, because he was immortal, remember! Nowadays, the generals are no longer immortal but they have drones. One must recognize that Ares was an accomplished professional in his field, as he built solid foundations for a long tradition of wars, immortal too!

Athena was in charge of the wisdom and intelligence. Unfortunately, for being very busy with organizing Olympic plots and intrigues, some things escaped her control. For example, she did no provide sufficient federal reserves of intelligence to face the needs of the increasing population.

The deficit keeps growing.

Petru Dumitriu

(end of part 1)

Publicitate

Dominique de Villepin despre guvernarea globală

Prietenul meu Faustinus, care mă priveşte tot timpul peste umăr când mă joc cu blogul, a văzut statisticile care arată că mai puţin de jumătate din vizitele cititorilor noştri provin din România, restul trăind în alte 16 ţări calde (Tunisia, Tailanda, Israel) sau chiar reci (Olanda) în relaţiile cu ea. Imi sugerează să evoc şi subiecte globale.

Aşa că încerc să alung montonia cu câteva opinii ale lui Dominique de Villepin privind guvernarea globală, exprimate într-o conferinţă publică  la care am asistat. Frumoasă vorbire! In plus, se confirmă legea a doua a democraţiei care spune că politicienii sunt mai deştepţi când nu se mai află la putere.

Sunt convins că panseuri similare vor fi trecut şi prin capetele noastre conectate la tuburile catodice, dar probabil nu au zăbovit prea mult, întrucât la televizor tocmai făcea o declaraţie Gigi.

Ca să nu îl întrerup pe orator mi-am inserat întrebările şi comentariile pertinente la subsol. Să nu le uitaţi acolo!

Dominique de Villepin crede că:

• trăim într-o “lume dereglată ” care scapă controlului raţional. Suntem orbi în ciuda bombardamentului continuu cu informaţii şi imagini. Timpul se accelerează, iar noi parcurgem criză dupa criză. Evoluţia lumii este ambiguă.
• Lumea arabă se deschide spre democraţie, apoi se prăbuşeşte în riscurile islamismului.[1]
• Europa se reunifică  în 2004 şi 2007 dar este mai divizată ca oricând.[2]
• China bate toate recordurile de creştere, dar şi ea este ameninţată de spargerea bulelor. [3]
• Statele Unite îşi păstrează vitalitatea, dar trăieşte în continuare sub spectrul supraîndatorării şi şomajului de masă[4].

În spatele acestei dereglări s-ar afla criza statului-naţiune, recunoscută de Villepin în cinci dimensiuni:

1. Criza principiului autodeterminării popoarelor:

• descompunerea politică a lumii arabe născute din decolonizare.
• dezmembrarea statelor-naţiune menţinute prin forţa dictaturii.
• ruperea marilor echilibre regionale între şiiţi şi suniţi.
• fragilizarea şi fragmentarea[5] statelor.

2. Criza democraţiilor occidentale:

• ascensiunea maşinăriei instituţionale (mass-media, grupuri de interese, partide) asupra cetăţenilor;
• soluţiile pe termen scurt şi logica populistă sunt preferate binelui public durabil;
• interesele particulare blochează proiectele de utilitate publică;
• campaniile electorale costisitoare, imobilizatoare, generatoare de dezbinare politică permanentă. [6]

Soluţiile crizei democraţiei:

• refacerea rolului statului drept garant al continuităţii, imparţialităţii şi unităţii şi ca furnizor al unor servicii publice puternice şi eficace;[7]
• reprezentarea politică  a intereselor pe termen lung în detrimentul celor imediate;[8]
• echilibrarea intereselor locale şi a celor naţionale prin intermediul unui arbitru independent, inclusiv la nivel european. [9]

3. Prăbuşirea egalităţii între state ca fundament al ordinii internaţionale, chiar şi sub forma de “ficţiune stabilizatoare”, sub impactul “actorilor alternativi”:

• statele-continent: China, India şi, într-o mai mică măsură, Brazilia şi Rusia;
• oraşele stat: Dubai, Singapore, Hong-Kong;
• statele în stat: companiile multinaţionale cu o cifră superioară produsului intern brut al unor state[10].

4. Intrarea în declin a monedelor naţionale: dolarul nu-şi mai poate susţine privilegiul exorbitant de monedă de rezervă mondială. Se apropie vremea unei monede mondiale capabile să asigure stabilitatea şi flexibilitatea monetare.[11]

5. Criza europeană în al cărei centru se află pierderea independenţei naţionale datorită globalizării, blocajelor naţionale, absenţei convergenţei politicilor economice şi a viziunii politice. Coerenţa ansamblului european a dispărut, prin dominaţia Germaniei. Nici euro şi nici UE nu pot supravieţui prea mult logicii care înlocuieşte dependenţa de pieţe cu dependenţa de o ţară.[12]

E jale mare, dupa cum aţi băgat singuri de seamă! Dar nu vreau să vă văd întunecaţi şi crispaţi, nu aşa ne-a fost vorba! Păi, ce treabă avem noi cu Dominique de Villepin? Să fie la ei acolo crizele astea globale! Noi avem oamenii noştri locali, de stat, cu soluţii la televizor. Noi îl avem pe domnu’ Dan, cum îi spune răsfăţatul de soartă popor român.

N-o fi auzit de Villepin de Diaconescu, dar de ce i-e frică de aia nu scapă!

Petru Dumitriu

---

[1] Unchiul Sam Huntington ne-a deschis ochii, dar noi i-am închis la loc!

[2] Europa, pe de o parte, România si Bulgaria, pe cealaltă?

[3] Intre noi fie vorba, şi noi l-am pierdut pe Bulă!

[4] Păi, iertaţi-mă, nu ar fi o soluţie să-i angajeze pe şomeri să tiparească mai mulţi dolari?

[5] De parcă iugoslavii erau arabi!

[6] Villepin ori a plagiat după România, ori a făcut o vizită de documentare!

[7] Statul jucător sau măcar preşedintele, nu?

[8] Adică un al treilea mandat?

[9] Aici este mai clar: Sepp Blatter ne dă arbitri europeni ca să nu se facă blaturi în campionatul intern.

[10] Sau Ivanişvili, a cărui avere ar fi jumătate din PNB-ul aprigei Georgii şi mai mare decât a mea.

[11] Dar şi leul nostru s-a ţinut bine cu crâmpoşie, astă vară, când era să…!

[12] Cum ar veni că dacă n-ai bani să faci piaţa, te muţi la  ţară.

Post scriptum:

Veți auzi, în discursul public, termenul de “guvernanță”. Nu știu alții cum sunt, dar mie mi se strepezesc dinții când aud acest barbarism. “Governance” înseamnă în limba engleză “acțiunea de a guverna”.

În limba română termenul corect este guvernare. Vorba învățătorilor noștri și învățătorilor învățătorilor noștri: a guverna, guvernare, verb de prima conjugare.

În limba engleză nu există admirabila opțiune de a însoți verbul de o formă substantivată. A cânta, cântare, a mânca, mâncare, a purta, purtare etc.

Prin urmare termenul “governance” nu impune o imitație fonetică, care să sune la fel din coadă, doar pentru că nu am fost noi prea atenți la orele de română, dar am trecut direct la cursuri rapide de engleză.

E drept ca “guvernanță”  rimează cu bun de clanță, dar asta n-are importanță și nu-i scade din irelevanță. Cuvântul e, în ultimă instanță, lipsit de eleganță,  denotă ignoranță și trebuie cu siguranță, combătut cu repugnanță.