Arhiva | Noiembrie, 2012

Acceleratorul de metafore

10 Noi

Se dedică,

cu admiraţie și respect,

cercetătorilor români de la CERN

care au contribuit la transcrierea

viselor privind nașterea lumii,

într-o pagină unică din istoria științei

Am motive să cred că puțini dintre noi, chiar și cei cu o capacitate mai mare de a-și imagina abstractul, au înțeles pe de-a-ntregul semnificația experimentelor din acceleratorul de la CERN. Mă rog, nu-i pun la socoteală pe fericiții săraci cu duhul care au tras, fără prea multă bătaie de cap, concluzia fermă că acolo se pregătea sfârșitul lumii.

De fapt, la CERN se visează facerea lumii. Fizicienii de-acolo operează cu concepte și teorii care mai întâi sunt imaginate. Iar nouă, pentru a înțelege ceea ce nu putem înțelege, ni se oferă metafore.

Noi recunoaștem doar materia pe care o vedem cu ochiul liber, asta-i situația! Ei au vizualizat concepte inaccesibile simțurilor și inteligenței comune. Pe care, după ce le-au imaginat, să străduiesc să le demonstreze existența.

Am învățat la școală că atomul este cel mai mic și mai mic și, asemenea salariilor, nu mai poate fi tăiat. Mai apoi am admis că atomii au nuclee, formate din protoni și neutroni, în jurul cărora orbitează electroni. Noroc că am terminat liceul la timp, pentru că deja chestia asta cu protonii şi neutronii care se învârt de capul lor în interiorul nostru ne depășea!

© CERN

Fizicienii particulelor au continuat să pătrundă tot mai adânc cu mintea în tainele materiei, imaginând invizibilii fotoni, fermioni, leptoni, gluoni, muoni și cu voia dvs., ultimii pe listă, bosoni.

După 48 de ani de cercetare, a venit și ziua în care bănuita existență a unuia dintre mititei – bosonul Higgs – a fost dovedită, grație acceleratorului de particule de la CERN.

Dar ce-a fost mai greu nu a trecut pentru că descoperirea trebuie explicată muritorilor de rând. Altfel, savanții cu premii Nobel la teșcherea ar vorbi singuri.

Metafora zidului spunea că materia este alcătuită din fermioni care sunt aidoma unor cărămizi. Iar bosonii sunt cei care îndeplinesc rolul de vectori sau mesageri și leagă cărămizile între ele precum un ciment.

Metafora zidului nu explica de ce particulele au masă. Acest neajuns avea să fie remediat prin ipoteza că orice spațiu este umplut cu un câmp, imaginat de Peter Higgs, așa cum între cei doi poli ai unui magnet sub formă de potcoavă se află un câmp magnetic. Particulele capătă masă de îndată ce interacționează cu câmpul lui Higgs.

Ideea câmpului lui Higgs a fost ilustrată cu metafora bazinului în care buretele scufundat capătă masă prin absorbția de apă.

Pentru bosonul Higgs s-a folosit și metafora zvonului: într-o încăpere cu invitați care o umplu în mod uniform cineva lansează un zvon. Invitații se apropie unii de alţii să-l asculte și, prin această asociere, formează mult dorita masă.

© CERN

Presa a preluat metafora „particula lui Dumnezeu” care sugerează importanţa bosonului pentru explicarea originii Universului, inspirată de o glumă a lui Leon Lederman dintr-o carte cu titlul: The God Particle: If the Universe is the Answer, What is the Question? Dar să nu credeți că Lederman a scris culegeri de anecdote. Nicidecum, a luat Premiul Nobel pentru fizică pentru demonstrarea dublei structuri a leptonilor și descoperirea unui ăla micu’ de tot, un neutrino de muon.

Cu acest neutrino precis că situația v-a scăpat de sub control, așa că vă reproduc o poză cu particulele și împărțirea sarcinilor în lumea lor minusculă.

© CERN

Toate acestea mă duc cu gândul la metafora (– ) minus infinitului. Fizicienii pleacă de la materia care se vede cu ochiul liber și ajung să facă demonstrații în subsolurile lui 10-18. Dar să nu uităm că cei care studiază minus infinitul particulelor sunt frați buni cu oamenii de știință care studiază cosmosul. Nu le este suficient să vadă soarele, luna, stelele și să se înfioare de frumusețea lor. Ei vor să ştie ce este dincolo de dincolo în spaţiul cosmic. Ne-au băgat în cap că galaxia noastră este doar una printre multe altele. Asta ar fi metafora (+) plus infinitului.

Și, culmea, cele două infinituri se înțeleg foarte bine unul cu altul. Astă vară astronauții navetei spațiale Endeavour au vizitat CERN unde s-a construit un spectometru magnetic, pe numele lui mic Alpha, pe care l-au transportat și cazat la ei acolo sus, într-o stație spațială. Nici nu s-a bucurat bine de peisajul celest, că Alpha a și detectat în infinitul de sus electroni cu energii superioare, neamuri cu electronii din infinitul de jos.

© CERN

Dragi cititori, dacă ați ajuns cu lectura până aici înseamnă că sunteți oameni cu resurse abundente de răbdare pe care vreun bosom nedescoperit încă vi le-a cimentat printre fermionii personali.

Și cei care au rezistat, dar și cei care nu au apucat finalul, sunt invitați să se destindă uitându-se la imagini. Arată mai bine decât multe dintre operele abstracte din muzeele de artă modernă.

Și, pentru că metaforele pot umaniza fizica nu doar prin forţa de sugestie a imaginii ci şi prin fiorul poeziei, dupa oboseala efortului intelectual la care ne-au supus gingaşele  particule, să revenim la liceu și să ne amintim un fragment din cea mai sublimă dintre toate metaforele cosmogonice pe care ni le-a lăsat vreodată un poet: bosonul Higgs avant la lettre în viziunea de acum 130 de ani, a lui Eminescu, din Scrisoarea I:

Dar deodat-un punct se mișcă… cel dintâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…

 

Toate imaginile au fost folosite cu acordul expres și generos al CERN, în condițiile stabilite de organizație, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

Petru Dumitriu

Anunțuri

Zeus at the Olympic Games (2)

1 Noi

In memoriam OCTAVIAN PALER

Family values

Hera was the First Lady, but her marriage with Zeus was not so happy. One may understand: the number of goddesses was limited, while Zeus’ libido was a renewable resource. Inevitably, he got bored before long. After profound reflection, he concluded that loving the same woman for thousands of years was indeed an unbearable responsibility.

Consequently, Zeus had to be creative as to the ways and means to overcome midlife crisis. He made steady efforts to seduce various mortal (but inevitably younger) good-looking women. This may have affected his public image but, as he did not run for free and fair elections, the issue was inconsequential at that time. On the contrary, his escapades were a blessing for the arts, as the future history of painting would testify at a later stage.

To make his erotic encounters more entertaining, Zeus played many roles. The most gracious one was to turn into a swan, to seduce Leda. He was also quite impressive when he turned into an eagle to break the heart of Aegina. However, he did not hesitate, when necessary, to take less stylish impersonations, like being a bull to entertain Europa or a satyr to accede to the private charms of Antiope.

These picturesque stances indeed proved inspirational and thought-provoking for posthumous painters. However, for Hera they appeared as disgraceful behaviour. She became quite hysterical. The poor cheated wife was too dignified to proceed alike, although ephebes with no particular lucrative occupations were not missing in the agoras of Greek city-states. She opted for the policy of revenge. Not against Zeus, but more conveniently against the mortal lovers of her royal husband and their bastards.

Back to the Olympics

Against this background, let us say that despite doubtful matrimonial records of the ruling family, Zeus was still feared and respected for his lightning, thunders and other fire-power. Not for his values, as the United States is at present. After all, the human specimens on Earth were no better, given their record of fierce wars and rape, lacking any artistic sparkle.

Why would they judge the private lives of their superiors?

This goes for us, too. Let us stick to the public affairs side of the Olympics.

The Greeks were pragmatic and made the best use of the Games. Apart from engagement of leaders in multilateral talks, armies were forbidden from entering the host city-state, wars were halted for a while, and the use of the death penalty was forbidden. Unlike in our days, despite United Nations resolutions calling for moratoria on capital punishment and the use of electric chairs for peaceful purposes only. In addition, the Olympic truce was meant to allow athletes and civilians to travel safely to the games, in anticipation of the Schengen arrangements.

Zeus did not compete, but some better trained Olympian gods engaged in wrestling, jumping and running contests. Alas, freelance investigations proved that some Gods used trickery to help their disciples win competitions. Much to his disrepute, for example, Poseidon unfairly assisted a fellow named Pelops to win the gold medal at the chariots race. We had to wait till 1896 to hear Pierre de Coubertin say that in the Olympic Games it is important to take part, not to win.

As you may argue, in the absence of Gods and the French baron, at present, athletes use new methods to get to the podium or to the money, such as doping and match fixing.

Did you say freelance? Oh, yes! It seems that Lance Armstrong may have been aware of mythological bad practices in sport, but he has not heard of Pierre de Coubertin despite his frequent visits to France. Lance is free, but his seven Tour de France titles have vanished like the Seven Wonders of the Ancient World.

Petru Dumitriu