… făpturile raiului alungate în imaginaţie…
Aduceţi-vă aminte că pe vremea de dinainte de tulburările din decembrie, blondele erau păsărici rare în România. Ici nişte unguroaice, colea nişte săsoaice, mai la vale nişte ucrainene, nepunând desigur la socoteală turistele de litoral, poloneze, cehoaice sau redegiste, cum cu drag li se spunea pe vremea aceea.
Dar înapoierea şi obscurantismul au făcut loc, sub presiunea maselor, progresului şi liber-schimbismului care aveau să aducă pe nesimţite schimbarea năravurilor şi a părului. Vorbesc de părul din cap, care şi-a câştigat libertatea de a-şi lua orice culoare îi trece prin el şi, mai presus de toate, cea blondă. Aşa că s-au înmulţit blondele mai ceva ca gândacul de Colorado şi s-au umplut mahalalele de sirene şi walkyriţe galbene, nu neapărat mlădii ca spicele de grâu. Toate astea pe fondul avansurilor incontestabile ale industriei de coloranţi şi îngrăşăminte chimice. S-a ajuns atât de departe şi de sus cu blondele, că a devenit inevitabilă numirea celor mai de frunte în binemeritate locuri în guverne de prea largă reprezentativitate.
Dar, în ciuda molimei actuale de gălbeneală şi a derutei bancurilor incorecte politic cu blonde sărace cu duhul, cine a rămas blonda supremă, modelul modelelor şi amantă de familii prezidenţiale? Desigur, aţi ghicit din prima (pe blogul de faţă nu intră chiar fitecine): Marilyn Monroe.
Pe care o comemorăm cu virilă tandreţe, la numărarea celui de-al cincizecilea ghiocel în buchetul adunat după trecerea în nemişcare a trupului ei, binecunoscut multor contemporani.
Aflu însă cu uimire* că Marilyn Monroe era, de la mama ei, şatenă toată ziua. Cum ar fi să fie, de la mamele lor, mai toate fetele noastre, din popor, dacă nu ar fi venit zavera să dezindustrializeze frizerii şi coafezele şi să ne procopseasca cu … stilişti.
Săraca Marilyn uita că soluţia care o făcea atât de blondă pe fond şaten era rudă apropiată cu un robust 30 la sută acid sulfuric: vitrion curat, nene Iancule! A purtat perucă în ultima parte a vieţii şi cu perucă s-a prezentat şi la Judecata de Apoi.
Dar, mă întreb, acolo, În Cele din Urmă, fetele nu-şi scot perucile de pe cap când intră, aşa cum ne scoatem noi, băieţii, căciulile?
Petru Dumitriu
* de la Françoise-Marie Santucci, „Monroerama”, Editions Stock, 2012
LUMEA PRIVITĂ CU BUNĂVOINŢĂ 
Mon cher Pierre,
Mă făcuşi să râd, de tare ce mi-o plăcut!
😀
Ca să stricăm puţin mitul culorilor naturale ei bine află că Elvis era pe dos. Nu că i-ar fi plăcut cumva dosuri masculine şi pentru că era pe dosul Mar-Linei. Elvis era de fapt blond şi se văpsea brunet. El, ca şi monroaica ca şi Gică Petrescu şi Florin Piersic n-a apucat să încărunţească.
Nici Petre Roman nu dă semne că ar vrea să treacă la grizonat.