De ce e Cărtărescu altfel?

Nu-i de mirare că un ilustru politician a avut nevoie de cinci ani să citească Levantul lui Mircea Cărtărescu. Este o lectură care provoacă plăcere și trebuie gustată pe îndelete. Las la o parte miraculoasa alchimie a cuvintelor cu care recită o epopee reprezentând, de fapt, istoria poeziei române. Reconstituirea amprentelor poetice ale lui Dimitrie Bolintineanu, Ion Budai Deleanu, Ienăchiță Văcărescu, Costache Conachi, Anton Pann, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, și alții, inclusiv Nichita Stănescu, sau chiar chiar turnarea propriului conținut în matrițe monumentale din poemele lui Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, compun o adevărată incantație.

Uneori, poetul trece pragul simplelor evocări și inserează, în companii surprinzătoare, versuri întregi în forma originală din Eminescu, comițând nostime plagiate[1], profund inocente, de altfel, prin transparența și șăgălnicia lor.

Limba română se îmbrățișează ușuratec cu alte limbi, în ciudate dar potrivite perechi, născând ritmuri și rime de toată frumusețea[2]. Iar versurile, cu picioarele lor mai lungi sau mai scurte, dar toate zvelte și sprințare, par să danseze o dată cu imaginile și emoțiile pe care le generează.

Am fost tentat după prima lectură să cred că Mircea Cărtărescu face în Levantul o demonstrație orgolioasă de forță. Iată, părea a zice, uimiți contemporani ai mei, pot să scriu și să rescriu tot ce s-a creat în peste două secole în limba română. Am înșfăcat poezia și i-am răsucit gâtul! Pun punct și trec granița într-o nouă lume, prindeți-mă dacă puteți! Poeții de dinaintea mea pot să mai facă o ultimă reverență și să se retragă pentru totdeauna pe rafturile prăfuite unde i-am aflat!

Mi s-a mai părut că abundența de dezacorduri și agramatisme[3], schimbarea locului accentelor[4], amputarea silabelor inutile, anacronismele mărturisite[5], ostentative[6] sau involuntare[7], forțarea debordantă a rimelor[8], sunt rodul unei atitudini de deriziune și zeflemea la adresa predecesorilor săi. Ca și ușorul iz de periferie pe care îl aduce ubicua prezență a grosolanului „dă” în locul delicatului „de”.

Unde este, mă întrebam eu, admirația impunatoare a lui Eminescu față de cei care au adunat înaintea lui minereul brut al limbii române literare în proces zbuciumat de evoluție, dându-le urmașilor șansa de a șlefui diamantele poeziei culte? Dacă Eminescu își asumă epigonismul cu modestie generoasă,  în raport cu primii exploratori ai expresiei poetice, mi se părea că pentru Cărtărescu inocența și stângăcia acelora nu merită venerație.

În cele din urma, muzicalitatea și excelența expresivității născute din caleidoscopul năucitor al parodiilor, pastișelor, replicilor și ecourilor din alți poeți, mărturisesc mai curând tentativa unei ode închinate limbii române decât detașarea de clasici. Ordinea și așezarea versurilor în metri fără cusur, forța de sugestie, ingeniozitatea construcției rimelor, ineditul asocierilor între nume proprii, vorbe străine, arhaisme și chiar cuvinte care nu au fost scrise sau pronunțate vreodată, sunt atât de firești încât nu pot fi inspirate de maliție, ci de dragostea voluptuoasă pentru fertilitatea și expresivitatea limbii române, inclusiv în formele ei brute. Cu o dezinvoltură mozartiană, poetul trezește din somnul lor dintre galbenele file, iambii suitori, troheii, săltărețele dactile și le invită la balet.

Asemenea lui Arghezi care, din mucigaiuri și noroi, isca frumuseți și prețuri noi, Mircea Cărtărescu scoate din adâncurile poeziei române rădăcini uitate pe care leagă nobile altoiuri de modernitate. Nu mai vorbesc de expunerea pedantă de clișee și platitudini[9] din tiradele revoluționarilor levantini, care ar fi ridicole în împrejurări normale, dacă nu ar fi elevate prin spontaneitatea și savoarea pe care le capătă la atingerea baghetei poetului.

Poetul nu cântă aventurile personajelor sale din culise, ci se strecoară agil printre ele, ne dă explicații atemporale, se bagă în mulțime și îl trage și pe cititor de mânecă. Ironia și auto-ironia prezente la tot pasul sunt însoțite de zâmbet tandru, nu de detașarea flegmatică a poetului post-modern și intertextualist. Peste toate se simte magia fragilă și efemeră a oralității cu care aezii și trubadurii își tulburau ascultătorii și le înaripau imaginația.

Levantul este asemenea unui trunchi viguros pe care cresc împreună genurile epic, liric și dramatic, fără să se stânjenească unul pe altul. Este o cură de sănătate pentru poezie și o superbă consolare pentru aceia dintre noi pentru care imaginea poetică ideală este cea însoțită de disciplina formelor, rimelor și metrilor. Imi place să văd Levantul ca pe un semn discret, făcut cu coada ochiului, că abandonul formelor și dezlănțuirea informului, amorfului și diformului, pot târî după ele emoții, autentice sau contrafăcute, fără să însemne neapărat poezie.

Levantul oferă nenumărate prilejuri pentru exegeze savante și ermetice, dar este o operă populară și accesibilă, care ne poate încânta pe toți, chiar dacă nu ne leagă de poezie decât urmele șterse ale unor versuri ascultate sau învățate mecanic pe vremea școlii primare. Cum sunt eu, bunăoară! Este o joacă pentru oameni mari propusă de un scriitor mare.

Mircea Cărtărescu lasă în livada poeziei noastre un pom uriaș, la a cărui umbră răcoroasă ne putem tolăni să-i degustăm pe îndelete delicatesele[10]. Levantul este ambrozia cu care poetul a hrănit literatura română în speranța de a-i da tinerețe și nemurire, asemeni zeilor.

Levantul este unic și intraductibil.

Poftim de ia Premiul Nobel cu așa ceva!

© Petru Dumitriu

---

[1] Multe flori sunt dar puține rod în lume au să poarte*
Multe mărgăritărele sus pe ceriu ard departe
Multe sunt femei cu ochii neguratici și codați
Dar nici una nu-i mai dulce ca rumânca din Carpați.
* (Criticilor mei)

sau

Dar când nu am nici o carte și s-ascult cântări nu-mi vine
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine.*
* (Epigonii)

sau

Doar când zorii ca o geană dă lumină să arată
Preste sat păgânătatea e ca pleava vânturată
* (Scrisoarea a III-a)

[2]La Stambul, dă lemn dă cedru mii corăbii intră-n golf,
Clipere cu șase rânduri de cearceafuri „Tiger Rolf”,
„Royal Sword”, „The Proud Lily”, „Queen Victoria” i proci
Cu catarte și vergele pline de matrozi veloci.

sau

Nu e un lighean oceanul, nici Carpatul moșunoi
Nu-s inglez, rumân îmi spune și să mor rumân eu voi.
– But you speak perfectly English, zice grecul minunat.
– Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat.

[3] Dese ițe diplomatici să țes tainic, tunuri trage,
Goelete fac manevre, iar gazeturile rage.

[4] Pân-acoperă humérus, radius și cubitus
Și dân grotă ca dân pântec își croiește drum în sus.

sau

Câte-un șuier, câte-un răget te îndeamnă să treci Stixul,
Cum în „Cantafabuli” scoate (-n invocație) „Phoenix”-ul

[5] Ducul înțelept le fuse Dechebal, viteazul rigă,
Ci săraci și mândri era. Căprior cu mămăligă
De avea la cină, dachii era foarte mulțumiți.
(Am cercat cu-anacronismul cetitorii adormiți,
Căci adus fu cucuruzul în Evropa multe vacuri
Mai apoi, cum să vădește de citești în almanacuri)

[6] Dar tot ce clădea sireacul, noaptea se surpa, și iar
Ziua o lua da capo, istovire în zadar
Până ce-a-ngropat în peatră ticălosu-Apolodor
Pre soția sa ce-o plânse mai apoi cu-amar și dor

[7] MANOIL:  După ce-om da jos / Tiranul fălos, /
Cine a domniei / Şi a volniciei/
I-o gusta lichiorul ?
ECO:  Chiorul, chiorul, chiorul.

[8] Conjurați de chifteluțe și mărar cu hasmațuki
Țelina ce face s-arză ochii negri care țuchi-i

sau

El doar fum ca turba scoate, puturos și gros. Un porc
Ce nu are asemănare de la Frunze la Niu-Iorc.

[9] Arte și știinte nu sunt decât simple bagatele,
Mai folositoare iaste o păreche dă obiele
Decât tot ce scris-au vanii Diderot și D’Alembert.
Nu perpetuum mobile să visăm, ci falanster.

sau

Ah, pe junghiu! Și degrabă că tiranii încă râde
Conjurați de arvaniții cu a lor turbane hâde,
Încă mai jupoi țeranii, încă junele le smulge
Din a mumelor lor brațe, încă țara o mai mulge!

sau

Care crezi că tu le cugeți, dară ele-s cugetate
Dânainte de potopuri, dă fosili, dă coacervate.

[10] I-un parfum în tot Levantul de pastramă trufanda.