Tag Archives: Teatrul Bulandra

Concertul pentru pian și emoții

23 dec.

Stela Vesa – Muze înainte de concert

Sătul să tot înghită cifre artificiale obținute prin sondaje la care participă figuranți, comparații forțate între informații aliniate astfel încât să conducă la rezultatul scontat și alte minciuni statistice în expresie materială, prietenul meu Faustinus mi-a povestit cum s-a transferat el la comparații imateriale.

S-a întâmplat că la vreo 45 de ani după ce a asistat pentru prima dată la interpretarea Concertului nr. 2 în fa minor  pentru pian și orchestră de Chopin, la Ateneul Român, să revină sub aceeași măreață cupolă și să audieze aceeași operă. Cine a ascultat vreodată Concertul știe cât de expresiv și de romantic este și, mai ales, ce emoție sfredelitoare generează în mintea și sufletul unui meloman simțitor.

Amicul meu nu face excepție de la regulă. Ascultându-l iarăși, a cunoscut din nou acea nobilă tulburare a gândurilor pe care vibrațiile pianului și acompaniamentul complice al orchestrei i-au declanșat-o odinioară. Da, primul efect al muzicii a fost să reînvie starea de spirit în care se afla cu 45 de ani în urmă. Avea atunci vârsta compozitorului când a creat Concertul nr. 2, dar nu vreo iubire juvenilă îi tulbura sufletul. Dar ce oare?

Era în primul an de studenție la Bucureşti. Venise din provincie, dintr-un orășel mândru, dar modest, unde Artele puteau fi admirate doar la televizor. Bucureștii erau pentru el un templu al culturii și împlinirii, locul unde se întâmpla totul, unde totul îi era la îndemână. Tot ce zbura se mânca! În doar 15-20 minute putea parcurge pe jos, plecând de la facultate, triunghiuri magice care îl conduceau de la Nottara la Ateneu și spre Teatrul Mic, sau de la Teatrul Bulandra, sala Icoanei, spre  Teatrul Național, și de acolo spre Teatrul Bulandra, sala Izvor și Opera Română, trasee împodobite de mari librării și galerii de artă. Ce minunăție! Toate fanteziile unui provincial, accesibile la pas de promenadă!

Prin urmare, ce trăiri putea provoca muzica lui Chopin tânărului fermecat de marele oraş? Amintiri lăsate în urmă, idile fulgurante care promiteau să vină, vise și speranțe pentru viitor, temeri legate de primele examene, uimirea în fața frumuseții eterne a muzicii? Ori, poate, toate acestea la un loc într-un șuvoi pe care muzica îl învolburează și mai abitir.

Acum însă,  45 de ani mai târziu, de ce Concertul are aceeași forță și produce aceeași dulce și dureroasă până la lacrimi emoție?

Amintirile colecționate în viaţa de adult nu mai sunt aceleași. Idilele efemere au făcut loc unei căsnicii îndelungate bazate pe dragoste profundă și afinități cultivate în timp. Viitorul propriu apare într-o lumină mult mai limpede, micile incertitudini s-au estompat în fața unor certitudini implacabile. Neliniștile adolescentine s-au metamorfozat în amintiri condescendente, sub asaltul grijilor mai apăsătoare ale vieții de adult. Nici puținul ce mai zbura nu se mai mănâncă!

Prezentul acelui an a devenit trecut. Viitorul de atunci a devenit și el trecut. Chiar și Bucureștii nu mai erau la fel ca în imaginarul său subiectiv. Fața cenușie a orașului îi era acum cunoscută.

Faustinus nu putea înțelege de ce simte la fel îmbrățișarea muzicii ca acum 45 de ani, deși gândurile și așteptările față de viaţă erau altele.

Răspunsul nu poate fi decât vraja muzicii, capacitatea infailibilă a acesteia de a intra în consonanță cu bătăile inimii, cu trăirile interioare și de a le da acestora un sens etern, care trece dincolo de timpul fizic și de limitele proprii ființei umane.

Muzica este apa vie care ne oferă și nouă șansa de a consuma o clipă din nemurirea ei.

© Petru Dumitriu

Publicitate