Tag Archives: Pays de Gex

Moment poetic : enigme la frontiere

8 Iul

Frederik-BEEFTINK-1-150x150

 

Era o zi perfectă! Una dintre zilele acelea de vară – cititorii lui Coşbuc[i] vor înţelege – de genul priveam fără de ţintă-n sus, într-o sălbatică splendoare, vedeam Ceahlăul la Apus (…..) un uriaş cu fruntea-n soare! Doar că nu era Ceahlăul, ci Mont-Blanc; şi nu era la Apus, ci la Sud, cum va preciza sec Radio Erevan.

Mă aflam în Pays de Gex, în zona în care micuţul cioc al cantonului Geneva pătrunde în carnea mai trupeşei Franţe. Dar, fără îndoială, eram la ţară, şi aici Radio Erevan nu mai are ce să comenteze.

Ar fi trebuit să vă descriu, în cuvintele mele simple, limpezimea cerului şi prospeţimea câmpului. Sau chiar, cu oleacă de inspiraţie în plus, frăgezimea norului care încorona vârful Marelui Alb, unul dintre acei Altocumulus pufoşi, pe care credeam eu odinioară că se odihneşte Bunul Dumnezeu. Numai că, iarăşi – poate înţeleg şi britanicii ce înseamnă circulaţia liberă a serviciilor poetice în Europa – tot Coşbuc o spune mai bine, de parcă ar fi fost la faţa locului, un nor cu muntele vecin, plutea-ntr-acest imens senin şi n-avea aripi să mai zboare! [ii]

Adăugaţi la acest cadru deja înălţător, că pe traseul care m-a plimbat printre livezi, câmpuri cultivate[iii], vii şi păduri, şi m-a adus în faţa întâmplării pe care sunt pe cale să o povestesc, se afla o expoziţie de artă în plină natură[iv], cum mai fac câteodată francezii când nu sunt ocupaţi să bată la fotbal românii sau alte, altfel merituoase, naţii.

Nimic nu mai putea fi adăugat, gândeam eu însufleţit, în vreme ce privirile de farmec bete mi se delectau cu împrejurimile. Numai că nu epuizasem toate posibilităţile şi nici tot ce poate face libera circulaţie a persoanelor prin natură.

Pentru că între două exponate de artă la un colţ de pădure, iată, mări, că zăresc un grup de europeni, străini de loc la vorbă şi la port (fuste colorate şi lungi la femei, maieuri decolorate şi scurte la bărbaţi, cu scopul vădit de a lăsa să se reverse, nestingherite, burţile).

Pe de o parte a naturii, pătrunşi de farmecul spicelor care jucau în vânt, în lanul de grâu galben străjuit  de maci roşii erau feciori şi fete, care într-adevăr săltau largul lor veşmânt – aici ne despărţim de Coşbuc – dar nu ca să joace hora după un vesel cânt, ci ca să ofere drumeţilor ocazionali, curioşi sau mai degrabă nu, momentele lor intime de comunitate cu natura, de care oameni răi ne-au despărţit prin invenţia neîncăpătoarelor bude, vespasiene şi latrine. Cum ar spune, conceptual, un alt poet binevoitor, Virgiliu: naturalia non sunt turpia!

Pe cealaltă parte a naturii, mi se înfăţişa motivul de căpetenie al popasului bucolic în preajma căruia m-a adus fericita coincidenţă de a trece. Se săvârşea ritualul binecunoscut nouă de când Prometeu şi-a făcut apariţia printre legendele Olimpului: aprinderea focului pentru grătar. Un fel de-a spune grătar, pentru că ancestralul obicei se practica bio, direct pe iarbă, sub crengile copacilor, în primejdioasă, dar afectuoasă, apropiere de fratele codru. Vechiul obicei se îngemăna însă cu noul, întrucât pe foc erau rupţi şi aruncaţi paleţi noi-nouţi de brad, pe care nu ştiu de unde i-or fi putut cumpăra[v] turiştii cu pricina. Paleţii nu erau cea mai rea alegere având în vedere că exponatele din imediata proximitate a flăcărilor jucăuşe erau tot din lemn.

Am şters-o englezeşte (ca să folosesc o expresie aproape uitată până de curând), pătruns de încărcătura artistică şi ecologică a momentului, după ce mi-am înfrânt bărbăteşte curiozitatea de a verifica identitatea naţională şi etnică a purtătorilor valorilor europene la frontierele spaţiului Schengen. Măcar aşa, mai rezistă o mică enigmă într-o lume tot mai plină de certitudini. Şi tot enigmă rămâne dacă în focul aprins aveau să ardă pădurea toată, opera de artă sau doar carnea porcilor.

Vorba lui Lucian Blaga, altul dintre poeţii buni care ne scot din încurcătură când nu ne putem exprima mai frumos sentimentele: să nu strivim corola de minuni a lumii!

 

© Petru Dumitriu

_________________________________________________________________________________

[i] Ei, tata-mare mai citeşte Coşbuc, veţi sări cu gura pe mine cei mai aspri dintre dvs. Aşa o fi, dar n-o luaţi ad-literam, că ăsta e doar un text de blog, nu-i program politic ca să băgăm în el numai adevăruri indubitabile.

[ii] Îngăduiţi-mi să mai inspir o dată din el, ce Dumnezeu!, nu scriem o teză de doctorat şi, chiar dacă ar fi aşa, mai avem de copiat până la 80 de pagini!

[iii] Ei, lăsaţi domnilor, că ştiu de ce cârtiţi: nu lasă ăştia câmpuri necultivate! Am zis şi eu aşa, poate dăm vreo idee celor care vând şi cumpără câmpuri tocmai pentru a nu fi cultivate.

[iv] Cei care nu au mai vizitat de mult o expoziţie la câmp sunt invitaţii mei pe link-ul de mai jos. Intrarea liberă.

http://www.artencampagne.org/wordpress/?page_id=2730

[v] Că doar nu i-or fi furat din spatele magazinelor alimentare din riguroasa Elveţie, cum s-ar putea crede la prima vedere şi la a doua. E drept că se închid bietele alimente duminica, dar se lasă paleţii în libertate. Bine facem noi în România că ţinem magazinele deschise în week-end şi le păzim cu bodigarzi!  Că o dată te trezeşti că vine vreun grup de austrieci, care atât aşteaptă: să ne ia şi paleţii, după ce ne-au luat copacii din care s-au făcut!