Acest text se dedică elevilor care participă la
Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci,
ediția 2023
Oameni și animale: afinități selective
A fost o vreme când populații și rase întregi de oameni erau considerate inferioare. Ce să mai vorbim despre bietele animale? În prezent, s-ar zice, animalele îşi iau revanșe istorice. Omul de Neanderthal a dispărut acum 40.000 de ani. Homo sapiens, căruia îi atârnă sabia lui Damocles deasupra capului, se preocupă mai serios ca oricând să-și conserve propria specie, prin solidaritate cu alte specii pe cale de dispariție. Chiar cu prețul de a submina credința în Darwin.
În vremea asta, unele animale privilegiate de soartă și-au dobândit ranguri neașteptate de noblețe emigrând din curți, cuști, cotețe și chiar cocini, în case și apartamente, unele bucurându-se de un confort superior mediei populației muncitoare. Pisicile au cucerit lumea prin intermediul Internetului și al sutelor de milioane de gură-cască. Păi, ce-ar fi toate aplicațiile generatoare de narcisism și devoratoare de timp, dacă nu ar exista pisicile să le omoare lenea intelectuală și plictisul?
Ba chiar am putea spune, cu doar puțină exagerare, că însăși superioritatea seminției umane este pusă oarecum la îndoială. Nu o spun eu. Luați aminte, de pildă, la Mark Twain:
„Cu cât aflu mai multe despre oameni, cu atât îmi iubesc mai mult câinele”[1].
Admițând însă că Mark Twain era cam glumeț, haideți să-l ascultăm pe mult mai seriosul și nordicul Henrik Ibsen, al cărui aforism, dacă ar fi să-l supunem unui plebiscit în România, ar fi aprobat cu majoritate calificată:
„Este de neiertat că oamenii de știință torturează animalele. N-au decât să experimenteze pe jurnaliști și politicieni.”[2]
Scriitorul și filozoful Alfred A. Montapert nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, aducând în discuție argumente imbatabile:
„Animalele sunt demne de încredere, iubitoare, sincere în afecțiune, previzibile în acțiune, recunoscătoare şi loiale. Standarde la care cu greu se pot ridica oamenii.”[3]
Dar cred că ar fi nimerit să nu ne lăsăm intimidați de asemenea afirmații care ne-ar putea zdruncina convingerea strămoșească și nestrămutată privind supremația locului pe care ne-am cocoțat, ca oameni, pe scara evoluției.
Din această perspectivă, putem reveni la o atitudine de tandrețe față de animale, dovedită prin cultura noastră de la Esop încoace, prin care împrumutăm cu bunăvoință animalelor, comportamente, trăsături și caracteristici umane, bătând șaua ca să priceapă iapa. În felul acesta, cumva le atribuim moravurile și obiceiurile cele rele, pe de o parte, dar ne recunoaștem ca fiind componente ale aceleiași faune, pe de altă parte. Și asta dacă nu luăm în considerare fuga de răspundere a lui George Orwell, care transpune în lumea animalelor orori politice ale totalitarismului, pe care animalele nu le practică nici în junglă.
Dar nu mă voi referi la fabule, deși „Lupul moralist” și „Boul și vițelul”, delicioasele produse ale umorului și inteligenței lui Grigore Alexandrescu – ar putea fi săpate în marmură pe frontispiciul Casei Poporului – pentru că acest teren este bine și de mult timp cultivat. Și nici la „Ferma animalelor”, ale cărei previziuni le bat la scor pe cele ale lui Nostradamus.
Vă propun doar o incursiune în sfera incisivelor aforisme ale lui Nicolae Iorga care a folosit destul de frecvent motivele zoologice în reflecțiile sale cunoscute sub numele de „cugetări”.[4]
Povestea porcului
Dincolo de această disculpare, noi fiind chemați aici să aducem laudă aforismului, vom încerca să demonstrăm că cele din sfera faunei pot fi citite ca un fel de morală a fabulelor.
Să începem cu propriile noastre curți. Personajul predilect al sarcasmului lui Iorga este, poate nu vă surprinde, porcul, sacrificat în materie de imagine, pentru a sublinia disprețul față de anumite comportamente.
- Porcul, trecând pe lângă tine, te va murdări neapărat. Dar cât despre aceea, el nu va fi mai curat.
- Porcul capătă laude numai pe farfurie.
- La moartea porcului nu uiți să chemi prietenii, dar nu de jalea răposatului.
- Și pe porc îl taie, dar pentru asta el nu e un martir.
Iată câteva adevăruri simple pe care le-am putea cu greu contrazice, dar pentru a căror relevanță în lumea semenilor noștri nu ne permitem interpretări, lăsându-le la discreția cititorului.
Dând târcoale la coteț
În mod oarecum surprinzător, și populația cotețelor se bucură de observațiile pertinente, dar ceva mai îngăduitoare ale autorului.
- Găina se va fi crezând mai mult decât vulturul, fiindcă are și aripi și e și cuminte.
- De mii de ani găina nu bagă de seamă că lăudăroșenia ei te face să-i găsești oul.
- Găina furioasă nu e o pasăre de pradă.
- Găina taxează de ambiție orice dezmorțire de aripi.
S-ar zice că neajunsul capital al găinilor este veleitarismul nemeritat dar, în contextul valorilor contemporane, ambiția lipsită de temei ca și nevoia excesivă de comunicare găunoasă sunt prețuite drept virtuți.
Cât privește primul dintre următoarele două aforisme, în care Iorga nu mai recurge la sugestii subtile, ci ne trimite direct la analogii limpezi, mi-aș permite să observ că el a anticipat și apariția școlilor de literatură într-o vreme acum apusă, și pe cea a școlilor de vară ale partidelor politice, din vremurile acum răsărite. Iar în privința celui de-al doilea, nu-mi permit nici o observație: avem critici literari făcuți pentru a studia asemănarea.
- Mă mir cum, urmând exemplul oamenilor, găinile n-au întemeiat școli ca să ajungă vulturi și privighetori.
- O anume specie de scriitori utilitari seamănă cu găinile care fac ouă pentru masa stăpânului, și nu pentru viaţa speciei lor.
Iar dacă țineți neapărat ca afirmațiile despre cocoși să fie transferate în sfera politicii, să remarcăm că, în ciuda malițiozității savantului, cocoșii vechi și noi au încă succes în alegeri, deși nu fac vreodată ouă.
- Cocoșul care nu crede că ziua o face el e încredințat că se face ziuă ca să-l audă lumea cântând.
- Cocoșul e mai frumos ca vulturul: numai nu poate zbura!
© Petru Dumitriu
[1] În original: “The more I learn about people, the more I like my dog.”
[2] În traducerea engleză: “It is inexcusable for scientists to torture animals; let them make their experiments on journalists and politicians.”
[3] În original: “Animals are reliable, many full of love, true in their affections, predictable in their actions, grateful and loyal. Difficult standards for people to live up to.”
[4] Toate aforismele reproduse în acest text provin din volumul Nicolae Iorga, Cugetări, Editura Tineretului, 1968. Câteva cuvinte au fost modificate pentru a corespunde normelor ortografice actuale.
LUMEA PRIVITĂ CU BUNĂVOINŢĂ 