Tag Archives: Jules Verne

Bucătăriile lui Gulliver: de la lume adunate şi iarăşi la lume date

16 Apr

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Avertisment: Aveţi grijă! Textul conţine scene de violenţă gastrică şi are, vorba lui Ilf şi Petrov, o atitudine dispreţuitoare faţă de stomac. Citiţi doar dacă sunteţi tare curioşi şi nu vă puteţi abţine.

 

În afara copiilor ăstora noi care citesc doar telefoane şi tablete, copiii cu îndelungată experienţă de viaţă îşi amintesc de fascinantele călătorii ale lui Gulliver şi de Jonathan Swift. Pe care mi l-a evocat de curând un mare diplomat şi om de spirit, răscolindu-mi amintirile. Mai întâi, pentru că de la voiajul lui Gulliver în Lilliput mi se trage o veche dorinţă, nemărturisită până acum, aceea de a fi mare printre oameni mici. Nemărturisită, n-ar fi bai, dar, vai, nerealizată! Însă nu mi-am pierdut de tot speranţa.

Atâţia oameni mici devin mari sub ochii noştri uimiţi, fără un motiv anume!

O altă amintire este legată de îndeletnicirea năstruşnică a savanţilor din Laputa, cunoscuţi dintr-o altă deplasare a lui Gulliver, anume aceea de a transforma, ca să zic aşa – îmi veţi ierta lipsa de şlefuială  pentru care nu am altă scuză decât cerinţele nemiloase ale rostirii adevărului – treaba mare[i]  în hrană. Cu alte cuvinte, Swift a avut viziunea unei resurse regenerabile şi, slavă Domnului!, inepuizabile de merinde pentru toate popoarele, fie ele grase, slabe, sau numa’ bine. Bucate – cum s-ar fi exprimat mai delicat românii, dacă ar fi avut ocazia să se pronunţe asupra chestiunii – de la lume adunate şi iarăşi la lume date.

Spre deosebire de propria mea dorinţă de a mă face un om mare, eşuată, în ciuda abundenţei de oameni mici, proiectul alimentar al savanţilor laputani avea să aştepte doar trei sute de ani pentru a ajunge la împlinire în fericita epocă pe care o trăim acum cu toţii, mai mult sau mai puţin meritat.

Aşa că aflaţi domniile voastre că National Aeronautics and Space Administration[ii] a alocat cercetătorilor Universităţii Clemson din Carolina de Sud, 200.000 dolari pentru studierea posibilităţilor de reciclare a deşeurilor umane din categoria faex, faeces[iii]  în hrană.

Bun, sunt conştient că pentru cei mai mulţi dintre dvs., ca să nu mai vorbim de şefii dvs., 200.000 de dolari nu înseamnă mare lucru. Dar există toate şansele ca distinşii cercetători din Carolina de Sud să reuşească.

Sunt destui care pentru banii ăştia ar face numaidecât un studiu de fezabilitate. Reciclează unii la televizor şi pentru mai puţin!

Un bemol, totuşi, în valul de entuziasm care ar putea să ne poarte spre această lume a autosuficienţei. Nemâncaţii de rând care au sfidat autocenzura şi vor fi ajuns la acest nivel de jos al lecturii nu trebuie să-şi facă iluzii, deoarece de noul meniu NASA nu se vor bucura decât cosmonauţii, pe timpul voiajelor în spaţiu. Altfel spus, cine îl mănâncă ajunge departe, sau, mă rog, invers !

Dar veştile bune nu se opresc la cosmonauţi. Totul se poate când voim progresul cu orice preţ! Mai aproape de nevoile[iv] maselor, Mitsuyuki Ikeda, japonez dupa cum îl arată şi numele, cercetător la un laborator ştiinţific din Okayama, a produs deja nişte – dacă îmi este îngăduită licenţa poetică – fleici, bazate pe proteine din aceeaşi materie primă. Sursa? Ceea ce irosesc cetăţenii, trăgând cu oarecare uşurinţă apa, dacă nu cumva risipa nu se produce chiar în aer curat, după cum par a ne convinge aleile şi străzile dintre blocurile din România.

Niciodată drumul dinspre reţeaua de canalizare spre reţeaua de alimentaţie publică nu a fost mai scurt, după ce atâta vreme am crezut că doar reciproca este posibilă.

Noile fleici japoneze au o compoziţie care ar face să crape de invidie rafturile magazinelor : 63% proteine! Nu tu “E”-uri, nu tu zahăr adăugat, nu tu conservanţi, doar nişte coloranţi alimentari, care să facă porţiile să arate mai apetisante. Norocoşii care au putut testa organoleptic preparatul au jurat că fleicile au gust de carne de vacă. Îmi pare rău pentru porci, dar iată cum cumpătarea şi  meniul de verdeţuri al vacilor se dovedesc a fi benefice pentru viitorul bio al omenirii.

Hotărât lucru, tehnologia este, în ciuda aparenţelor, în slujba meselor. Iar literatura de anticipaţie, de la Jules Verne la Jonathan Swift, are un trecut tot mai promiţător.

_____________________________________________

[i] Dacă aveţi un eufemism mai tandru sunt gata să-l folosesc.

[ii] Haideţi, că ştiţi ce este NASA, că vorbiţi americana mai bine decât vorbeau dacii latina şi ei erau ocupaţi de către romani, nu ca noi!

[iii] Un cititor vigilent mi-a atras atenţia că termenul de “treabă mare” este depăşit, însă ce mi-a propus ca înlocuitor nu trece de Consiliul Audiovizualului. Aşa că am schimbat, ca dacii, pe latină. Orice prostie ai spune, în latină sună academic!

[iv] Straşnică limba română! Nu se lasă mai prejos. Cum ne dă ea sinonime discrete pentru toate necesităţile!

Autor: anonim

Anunțuri

Candoare totalitară: omagiu lui George Orwell

19 Feb

Gratii dupa gratii

Condamnarea la moarte pentru trădare a unui membru al elitei politice a tulburat o dimineață liniștită într-o țară îndepărtată. Evenimentul a fost relatat de presa românească, dar cam în grabă. S-a notat semnificația represivă, dar nu a fost remarcată statura impozantă  a limbajului comunicatului în care se consemnează, de către agenția oficială de presă, faptele.

Comunicatul[1] în cauză merită un bob zăbavă, mai ales dacă îl citim în chip de omagiu postum adus lui George Orwell. Scriitor care nu a luat premiul Nobel nici pentru literatură, nici pentru pace, dar pe care posteritatea l-a consacrat ca pe cel mai profetic autor de ficțiune politică, un fel de Jules Verne al totalitarismului.

Limba se cuvine să fie creația comună a poeților și a muncitorilor manuali”, spunea Orwell. Textul comunicataului este atât de orwellian încât ne luăm libertatea de a presupune că profeția s-a împlinit.

2. Ne-am obișnuit să atribuim expozeelor politice – exagerând, desigur – scăpări de demagogie (de cele mai multe uneori inevitabile), ipocrizie (ici și colo, când căutarea tenace a binelui colectiv este ușor stânjenită de interese personale) și chiar minciuni (dar, e bine de știut, numai în cazuri de extremă necesitate).[2]

Comunicatul nostru nu urmează această linie ambiguă. El aduce poporului explicații limpezi asupra motivului pentru care numitul J., lider de partid și, implicit, de stat, precum și unchi prin alianță al dinastiei conducătoare, a fost condamnat pentru trădare și executat prin – scuzați-mi expresia populară – dare la câini.

„După ce au ascultat raportul ședinței lărgite a Biroului politic […] oficialitățile și populația întregii țări au cerut cu mânie ca elementele complotiste anti-partinice și anti-revolutionare să fie judecate cu asprime.”

Nici că se putea ceva mai convingător! S-ar putea doar obiecta că explicația nu era necesară de vreme ce poporul mânios ceruse condamnarea, nu altcineva.

Redactorii, onești, au ținut însă să repete adevărul, făcându-se ecoul aceluiași Orwell: „În vremuri de minciună universală, a spune adevărul este un act revoluționar”. Or, revoluția este preocuparea de căpătâi a partidului și statului care fac obiectul amabilei dvs. atenții. Acest aspect nu putea să scape unor autori onești.

3. Cititorii generos dotați cu perspicacitate sau doar cum multă experiență vor spune că adevărul este ultimul lucru la care dictatorii și regimurile totalitare ar face recurs. Și, trebuie să recunosc, ei au cu prisosință dreptate. Dar nu acum, nu aici.

Pentru că numai adevărul este prezentat în expunerea motivelor  care au determinat aspra judecată.

Judecați și domniile voastre: nu se pretinde că mortul a întinat idealurile nobile ale socialismului sau că făcea parte din societatea ticăloșită, ci ni se spune pe șleau că J. tânjea după putere, lucru nejustificat de vreme ce nu se afla în opoziție.

„… a comis tripla trădare de neiertat de a interveni pe calea succesiunii la conducere, ascuțind securea războiului, în timpul unei importante discuții cu privire la respectul cuvenit lui KJU în calitate de succesor unic al lui KJI ca răspuns la dorința unanimă a ansamblului partidului, armatei și poporului.”

„ … a adunat forțe indezirabile […] pentru a comite crima hidoasă care constă în a răsturna statul prin tot felul de intrigi și metode demne de dispreț cu ambiția nebună de a pune mâna pe puterea supremă în partid și în stat.”

Am putea trece cu vederea metodele demne de dispreț, dar nu și ascuțirea securii în timpul unei importante dezbateri. Trebuie să recunoașteți și dvs. că faptele sunt grave și în cazul că ne-am opri aici cu constatările.

4. Dar comunicatul agenției de presă merge mai departe și ne întoarce cuțitul în rană, când constată lipsa unor trăsături de caracter esențiale pentru ascensiunea în politică, cum ar fi să-ți iubești necondiționat și în orice împrejurare șefii.

„Nu merita în nici un fel încrederea politică și bunăvoința de care s-a bucurat din partea incomparabililor mari oameni de la Muntele Paektu[3].  Este o obligație elementară a oricărei ființe umane să răspundă încrederii prin simțul datoriei, iar bunăvoinței prin loialitate.”

„ Când a văzut toți participanții aclamând cu un entuziasm care făcea sala de conferințe să se cutremere, [J] s-a comportat cu aroganță și insolență, refuzând să se ridice de pe scaun și aplaudând fără entuziasm, ceea ce a provocat un resentiment considerabil al poporului nostru”.

Cu riscul de a vă stârni mustrări de constiință, vă întreb: nu-i așa că și noi ne surprindem că aplaudăm adesea fără entuziasm? Nu refuzăm uneori să ne ridicăm de pe scaunele pe care ne-au așezat partidul și statul?

5. Dar demonstrația vinovăției nu se limitează la abaterile de la deontologia congreselor de partid.  Consecințele acestui deviaționism al lui J. nu au întârziat să se facă simțite în actiunile practice, constructive, menite să asigure propășirea nației. Iată, de pildă, un pasaj din comunicat în care veți recunoaște prevalența stilistică a muncitorilor manuali:

„A fost atât de neobrăzat încât să împiedice fabrica de țigle de la T. să ridice un monument  sub formă de mozaic înfățișându-i pe KIS și KJI dând îndrumări pe teren. Mai mult decât atât, a refuzat cererea unanimă a personalului Unității Forțelor de Securitate Internă a Poporului […] care dorea să înalțe în fața comandamentului său un monument de granit pe care era gravat un autograf al lui KJU. A împins obrăznicia până la a ordona unității să ridice monumentul într-un colț umbros”.

Toate ca toate dar, mărturisesc, nici eu nu pot să-mi imaginez un gest mai mârșav de trădare a unui monument decât amplasarea lui într-un colț umbros.

„Aceste fapte dovedesc încercarea sinistră și premeditată de a crea iluzia idolatrizării propriei sale persoane de a trece drept cineva aflat deasupra liniei partidului.”

Iată o transpunere pe cinste a principiului „nimeni nu este mai presus de lege” într-o ecuație a puterii asumată cu candoare, în care liniei partidului i se stabilește locul cuvenit în geometria politică.

6. Intr-un efort lăudabil de prezentare obiectivă a situației, comunicatul recunoaște totuși unele merite ale celui mâncat de câini, cum ar fi, spiritul de inițiativă….

„A luat inițiativa propagării virusului indolenței, neglijenței și indisciplinei în societate”[4].

… sau locul său incontestabil în ierarhia mondială, într-un domeniu de specialitate atât de competitiv:

Toate aceste fapte dovedesc limpede că J. est un trădător fără egal în lume.”

7. Într-un final flamboiant, poeții din echipa de redactare a comunicatului iau locul muncitorilor necalificați și își pun propria amprentă stilistică și gnoseologică:

Nu contează câtă apă va curge pe sub poduri, nu contează numărul generațiilor viitoare, descendența  de la Paektu va rămâne neschimbată și de neînlocuit. Partidul, statul, armata și poporul nu cunosc pe nimeni alții decât pe KIS, KJI și KJU.”[5]

Dacă ar citi comunicatul, George Orwell ar fi mândru de discipolii săi de la agenția centrală de presă și s-ar întoarce în mormânt.

Așa mai zic și eu posteritate!


[1] Am citit comunicatul complet într-o traducere în limba franceză, « L’Exécution d’un traitre à la patrie », Le Temps, 19 decembrie 2013.

[2] Cum ar fi crizele, perioadele de dinainte de alegere, cele de după, și transmisiile televizate.

[3] Dacă aveți răbdare veți afla într-o viitoare notă de subsol cine sunt « incomparabilii oameni mari de la Muntele Paektu ».

[4] Mă gândesc cu tristețe că la noi nu se știe cine a luat această inițiativă.

[5] Vedeți? Nu a curs apă multă pe sub poduri și ați și aflat!