Nostradamus: în căutarea viitorului trecut

Este lucru îndeobște cunoscut că Nostradamus a profețit cu lux de amănunte tot ce ni se întâmplă în prezent. Evocarea catrenelor lui scrise într-un galimatias generos, capabil să ofere cele mai … așteptate surprize în interpretări aduse la zi, nu încetează să biciuiască imaginația și să tulbure simțirea celor cărora le este hărăzită împărăția cerurilor, din motive demult consacrate.

Când este vorba de Nostradamus s-ar zice că graba nu strică treaba, ci dimpotrivă. Cu cât credem mai mult și cercetăm mai puțin, cu atât profeția scapă cu obraz curat.

De pildă, bilanțul pe 2022 este deja dat uitării, de vreme ce se descifrează de zor grozăviile care ne așteaptă după colț în 2023. Însă eu nu vă pot lăsa să vă furișați mai departe fără să știți prin ce-ați trecut. Ar fi de neiertat să nu mă alătur interesului general față de ce profețesc profeții contemporani că a profețit răposatul profet Nostradamus pentru anul pe care l-am absolvit împreună. [1]

Eventualii cârcotașii ar putea stânjeni exercițiul nostru de admirație pentru Nostradamus și să caute cu lumânarea vreo abatere de la litera și mai ales spiritul liber al versurilor lui. Dar cine e fără de prihană, să facă un pas înainte! Micile aproximații, constatate după ce am scăpat basma curată în anul 2022, pot fi trecute cu vederea, dacă ținem seama de bunele intenții ale profetului și ale interpreților săi contemporani, încă și mai bine intenționați. Iar dacă mai sunt mici neajunsuri în împlinirea lor, putem reînnoi profețiile la anul. Așadar:

1. Spre dezamăgirea populară, Nostradamus a prezis că Uniunea Europeană se va fi prăbușit în 2022. Păi nu este adevărat că s-a prăbușit încrederea noastră în actrița Ursula von der Leyen și vaccinurile ei neîndurătoare față de covid, dar binefăcătoare pentru profiturile companiilor de bine? S-a prăbușit! Nu este ea simbolul UE așa cum Hannibal era simbolul trecerii Alpilor cu elefanții, și Napoleon al Codului cu același nume? Este! 1-0 pentru Nostradamus.

2. Tot în anul 2022 va fi fost asasinat Vladimir Putin. Ați auzit de el, sunt sigur. În ciuda zvonurilor că ar trăi, cine sunt eu ca să îl contrazic pe Nostradamus? Se știe că războiul din Ucraina (eveniment relativ minor: altfel nu se explică de ce marele profet l-a trecut cu vederea) a declanșat un uragan de propagandă în toate punctele cardinale. Vorba anticului Eschil: în război, prima victimă este adevărul. De unde ştiu eu sau, bunăoară, cititorii de bună credință precum domniile voastre, că susnumitul nu a fost asasinat? La câte sosii și holograme bântuie libere pe Internet și conspiră împotriva oamenilor cumsecade, nu ar fi posibil? Am fost eu la Kremlin? Am dat eu mâna cu el? Nu! Până la proba contrarie, lucrurile ar putea să se fi petrecut întocmai cum a prezis autorul nostru și ne-au confirmat inteligenții săi traducători. Deci, cu bunăvoința arbitrului de colț, 2-0!

3. Apropo de uragane! Nostradamus a mai prezis furtuni distrugătoare care se vor fi abătut asupra Franței. De ce nu am recunoaște că efectul schimbărilor climatice se resimte nu doar în nevoia noastră de instalații de aer condiționat, ci au alterat până și natura vânturilor. În cele din urmă, ele s-au abătut, deghizate în vântul care a bătut nu doar în Franța, dar chiar și, hăt departe, în buzunarele unora dintre noi, vânturate de inflație. 3-0 pentru Evul Mediu!

4. Nu trebuie să o recunoașteți de față cu mine, dar am bănuiala că împărtășiți prejudecata că fiind poet medieval și astrolog la bază, Nostradamus a neglijat viitorul financiar al omenirii de azi. Ei bine, mă iertați că o spun pe șleau: de data asta v-ați înșelat. El ne-a avertizat că în 2022 se va fi prăbușit catastrofal dolarul american. Este vina dumneavoastră că nu ați luat în seamă profeția și nu ați vândut la timp dolarii cu care v-ați burdușit conturile la Raiffeisen, ca represalii la petroliștii austrieci. Așa se întâmplă când credeți în Mugur Isărescu în loc de Nostradamus. Poate că a fost poziție de ofsaid, dar tabela arată 4-0!

Nostradamus a mai făcut multe și utile preziceri pentru 2022, care de care mai însemnate pentru toată omenirea, în ciuda patriotismului local al marelui anticipator. Nu pot eu să zugrăvesc câte profeții a făcut și va mai face el!

5. Dar vă mai spun una, care s-ar putea să vă fi  scăpat. La data de 14 decembrie 2022, va fi căzut asupra Pământului o ploaie de meteoriți. Avem și știrea pe surse și sursa știrii!

Très près d’Auch, Lectoure et Mirande

Un grand feu tombera du ciel pendant trois nuits.

La cause apparaîtra à la fois stupéfiante et merveilleuse ;

Peu après, il y aura un tremblement de terre.[2]

Mai limpede de atât nici că se putea. O prezicere bună, care poate fi folosită și altă dată.

Dacă totuși nu ați băgat de seamă la meteoriți, fiind cetățeni români – indiferent că stați în țară sau munciți în străinătate, aveți o scuză solidă.  La data respectivă, se pregătea ședința din 15 decembrie 2022 a Consiliului European. Eram cu toții, pe bună dreptate, numai ochi și urechi în așteptarea împlinirii unei profeții prezidențiale care ținea de propriul nostru patriotism local: aderarea României la spațiul Schengen. Sau v-a scăpat și asta? 5-0! Scorul a luat proporții!

Acestea fiind spuse, cred că este rezonabil să ne așteptăm ca și pentru noul an 2023, Nostradamus să ne pregătească un pachet promoțional de profeții pe care ar fi bine să le credem fără să le cercetăm, pentru că unele expiră repede.

6. Pe fondul teribilelor evenimente care vor urma, am și o veste mai bună. Sfârșitul lumii prezis de marele maestru cade, conform unui grup de cercetători, la data de 1 octombrie 2430[3]. Ceea ce ne oferă timp suficient să ne băgam mințile în cap și să ne pregătim pentru proba de apoi.

Atunci să vă văd!

© Petru Dumitriu

---

[1] Nostradamus : ces prévisions pour 2022 sont terrifiantes, Hitek.fr, 31 décembre 2021.

[2] Nostradamus 2022 : Les prédictions du célèbre prophète pour l’année 2022 font vraiment froid dans le dos ! Culturefemme.com, 11 juillet 2022.

[3] Cele 20 de predicții ale lui Nostradamus despre sfârșitul lumii, Antena 3, Voi cu Voicu.

Publicitate

Lucian Boia: la ce servește istoria?

Alex IVANOV: Gânduri de teracotă

 

Lucian Boia se întreabă, în cea mai recentă carte a sa*, dacă România nu este cumva o “țară defectă”.

O întrebare la care nu este greu de improvizat un răspuns. Dificil este însă a detecta defecțiunea, pentru a ști unde trebuie reparații sau înlocuite piesele nefuncționale. Bine că nu vorbim despre un popor defect, pentru că atunci ne-ar fi mai greu să-l înlocuim. Un import masiv de nemți ar fi cam scump și ne-ar da balanța comercială peste cap. Secuii sunt gratuiți, ce-i drept,  dar nu suficienți, chiar dacă i-am număra de mai multe ori, cu tot cu steagurile respective.

Lucian Boia este cel mai cunoscut istoric român în strainătate. Prin urmare, se cuvine să-i luăm afirmațiile în serios. La urma urmelor, istoria n-o fi știință, dar este totuși o disciplină academică. Doar că nu se exprimă prin legi imuabile, ci se rescrie din vreme în vreme, în funcție de direcția vântului.

Paradoxal, cu cât sunt evenimentele mai îndepărtate iar izvoarele istorice mai puține și mai greu de interpretat, cu atât ni se par mai certe. Deja multe mituri și legende au trecut cu cățel și purcel de la literatură la istorie și s-au instalat confortabil pe rafturile certitudinilor.

Dimpotrivă, cu cât evenimentele sunt mai aproape de noi, cu atât ele sunt mai ambigue. În abundența de informații și mărturii nu mai suntem capabili să distingem între fapte și semnificația lor, pe de o parte, minciuni și manipulare, pe de altă parte.

Iacătă, putem băga mâna în foc că Mucius Scaevola și-a băgat mâna în foc înaintea erei noastre, dar nu știm cine a tras foc cu foc în decembrie 1989. Iar de izvoare istorice nu am dus lipsă atunci. Bunăoară izvoare televizate direct la fața locului și interpretate cu talent de regizori, actori și poetul Mircea Dinescu, care se făcea că lucrează. Plus alți martori luptători – cu vremea tot mai mulți – care au participat fie direct la revoluție, fie direct la drepturile care aveau să li se cuvină.

Cu tot respectul față de Lucian Boia, în reflecțiile asupra indispozițiilor de care suferă România, el nu face decât să confirme paradoxul.

Să mă explic! „De ce este România altfel?” are 16 capitole, nepunând la socoteală prologul și epilogul, dar în fond are două părți.

În prima parte se exprimă istoricul, de la înălțimea autoritară a cunoașterii sale, cu explicații convingătoare și greu de contestat. Iată câteva dintre ele, unele formulate memorabil:

•  Întarzierea politică, instituțională și  culturală a statelor românești („Evul  Mediu începe în spațiul românesc atunci când în Occident se apropie de sfârșit”)
•  Situarea perpetuă la periferie, fie a Imperiului Roman, fie a celui Bizantin, fie a Occidentului („o zona „vagă” a continentului, având, indiferent de unde am privi, o condiție de frontieră”)
• Dependența de împrumuturi și imitații  („Toate modelele culturale sunt de import”)
• Slăbiciunea, în ciuda autoritarismului, a statului care nu punea principiile de guvernare și interesul colectiv deasupra celor personale și de grup („…în  fruntea țărilor române ajungea cine putea. Cu prețul conflictelor interne și al intervențiilor din afară…”).

Urmează explicarea complexelor de inferioritate și a formelor fără fond, constante ale evoluției României în perioada sa de modernizare, și prăbușirea democrației în perioada interbelică. Ca și oportunismul alunecos pe planul alianțelor internaționale, trei pași la stânga binișor și alții trei la dreapta lor, care au condus, crede istoricul, la pierderea credibilității și a onoarei. (Apropo, nu credeam că mai apuc să aud pe cineva vorbind despre onoare în România!)

Convertirea masivă la comunism primește o explicație inteligentă: „s-ar zice că egalitarismul comunist a fost pedeapsa primită de România pentru inegalitarismul anterior”. Obișnuința obedienței față de putere și duplicitatea sunt înfipte în insectarul continuității lor istorice, risipindu-se iluzia că au venit o dată cu comunismul și aveau să plece odată cu acesta.

Și uite-așa Lucian Boia ne aduce din istorie în prezent. În partea a doua, ilustrul istoric pierde din serenitatea studiului academic și coboară spășit la nivelul străzii, al cetățeanului de rând, care constată simptomele dar nu are tratament. Cu o construcție anecdotică déjà vu (mineri, diplome pe bani, plagiate, emigrare, frunză verde, gunoaie, țigani, referendumuri), Lucian Boia ne scoate din bibliotecă și ne retrimite la televizor. Observă și domnia sa ce observăm și noi, înțelege cât înțelegem și noi.

Redutabilul autor devine contemporanul nostru, la fel de resemnat în a accepta, fără speranță, ceea ce descrie atât de bine:

„În spațiul acesta de tranziție, de anevoioasă, de nesfârșită tranziție, se întinde, triumfătoare, mahalaua”.

E adevărat că Lucian Boia recunoaște că nu are soluții, iar competența sa, ca istoric, se oprește la ziua de azi. Dar parcă franchețea asta nu mă încălzește.

Oare chiar să nu mai servească la nimic istoria?

*De ce este România altfel?, Editura Humanitas, 2012.

© Petru Dumitriu