Tag Archives: Biblioteca Naţională a României

Radiojurnalul fără viață

11 aug.

Jurnal intim. Luni, 2 august 2021.

Dragă jurnal,

Știi cât de mult țin la vărul tău, jurnalul de dimineață de la Radio România Actualități. De la el mai aflu și eu pe ce lume trăiesc, altfel decât din hărmălaia televiziunilor și harababura de pe Internet. Mi s-a cam acrit să fiu îndopat cu părerile, încropite pe loc și din nimic, ale unor atoateștiutori de profesie[i]. Paradoxal, distanțarea socială i-a adus mai aproape, în loc să-i îndepărteze și să-i pună într-o mai bună perspectivă. Una din care nu i-am mai vedea deloc.

M-am refugiat și azi în compania mai puțin zgomotoasă a radioului, pe lungimile de unde pe care odinioară, pe vremea Gheonoaiei[ii], se citeau impecabil știri, se pronunțau corect textele, propozițiile aveau punctuație, gramatica guverna nemiloasă. Iar limba română era proba de trecere. Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Acum, limba nu prea mai contează. Trebuie să ne mulțumim cu tot mai dese bâlbâieli, intonații nefirești, accente străine, exprimări forțate, care l-ar face pe Alexandru Graur să se întoarcă în mormânt. Ferească Dumnezeu de mai rău, mi-am zis, totuși, gândindu-mă la zecile de canale sordide care fac ca televizorul meu să arate ca o cloacă. Dacă-i vorba de comunicate importante pentru țară, păi să le auzim respectuos de la radio, fie ce-o fi, sperând că fondul va fi mai bun decât forma.

Dar, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Te ferește cât te ferește și până la urmă tot te nimerește, cum spunea poporul român pe vremea când era înțelept.

Zi de vară până-n seară! O încep ascultând radiojurnalul de la ora 7. Prima știre: un mort. E vorba de singurul pacient care ne părăsise mai deunăzi pentru o lume bună și mai dreaptă, din cauza nenorocitei molime. Slavă Domnului, autoritățile s-au mulțumit cu unul singur. Nu ne-au mai numărat, ca Pristanda steagurile, morții de pe vremea guvernului anterior. Concizie care a lăsat timp spicheriței să-mi spună că trebuie să mă vaccinez grabnic, dacă nu vreau să părăsesc și eu lumea pe care am privit-o cu atâta bunăvoință. N-apuc să-i spun că nimeni nu vrea să mă vaccineze în fiecare zi. Încă!

Sorb din cafeaua neagră, următoarea veste este tot neagră, Dumnezeu să ne aibă în pază! Cu o precizie demnă de o cauză mai bună, ne sunt numărați câțiva morți dintr-un accident de pe șoselele patriei. Concurență neloială pentru virusul de duminică. Adjectivul „tragic” din dotare este folosit de vreo trei ori. Efectul deprimant este atenuat doar de consolarea că un echipaj de poliție a fost foarte prompt și a și stabilit cauza deceselor. Spre informarea corectă a nației, care pasămite aștepta precizările cu sufletul la gură. Accident de circulație. Cine-ar fi crezut?

Mă gândesc, pentru o fracțiune de secundă, că știrile vor prinde acum viață. Dar, vai, nu, oameni buni! Cum bine a profețit poetul „umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare”. Necruțătoare, în ritmul sacadat al unei mitraliere, crainica îmi întoarce cuțitul în rană cu alte plecări definitive. E drept, de data asta monotonia este alungată, victimele nu sunt nici ale obișnuitelor inundații de primăvară, vară și toamnă, nici ale valurilor Mării Negre. Și-au găsit sfârșitul sub pământ. Mai precis, sub un mal surpat. Cu o subtilă insinuare că de regretabila întâmplare nu este străină Biblioteca Națională a României. Mare noroc am avut că, așa cum se va fi constatat până la radiojurnalul de prânz, nu Biblioteca a fost de vină. Altfel, cărțile ar fi fost împușcate precum urșii, prin ordonanță de urgență.

Răsuflu ușurat. Actualitatea internă s-a încheiat. Trei știri, trei nenorociri. Mi-am șoptit atunci în barbă că a fost suficient pentru un început de săptămână și de lună sub sumbre auspicii. Dar, doamnelor și domnilor, non-binarelor și non-binarilor, n-a fost să fie!

Au urmat știrile externe. De fapt una. O nenorocire din țară nu vine niciodată singură, nu-i așa? Noi știam că peste hotare este foarte bine: ubi bene, ibi patria.  Noi vrem o țară ca afară, dar decât să o facem la noi, plecăm noi la ei. După gust, la plajă sau la sparanghel. Spre norocul radiojurnalului necrofag s-a găsit un mort și afară. Un brav marinar român, navigând sub pavilion străin s-a scufundat odată cu nava, ca urmare a unui atac cu dronă. Cititorul perspicace și-a dat desigur seama că dacă am mai fi avut flotă românească, știrea ar fi fost eminamente internă. Iar drone nu producem. Ca țară eminamente agrară, le importăm. Asemenea merelor și roșiilor.

Incidentul a dat ocazia unei reacții de forță a ministerului de externe care, contrazicând energic impresia adormirii diplomației, a reacționat fără să stea pe gânduri. Așa cum se și cuvine din partea unei diplomații subtile, a fost chemat un ambasador și certat cu mânie, pe baza prezumției de vinovăție. Acesta din urmă fiind un principiu familiar procurorilor, neînscris în Carta ONU, dar practicat cu succes mulțumitor în politica internă românească. Urmașii lui Titulescu au aplicat dictonul „Dați-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă”.

Draga jurnal,

Patru știri, patru rânduri de morți. Redactorii de știri par a trăi la poarta cimitirelor. De ce-or da atâta atenție morții care este veșnică și nu vieții care este scurtă?

Dimineața de 2 august s-a încheiat, totuși, pe un ton mai optimist. În cronica sportivă care a urmat celei mortuare, trimișii postului la Olimpiada de la Tokio ne-au dat vești cât se poate de bune. Sportivii noștri se întorceau vii, unii după alții, de la jocuri, chiar mai devreme decât ne-am fi dorit. Cu fiecare întoarcere, mureau doar speranțele noastre la niște medalii[iii] . Dar astea nu se pun la numărătoare.

Poate e mai bine să începem ziua cu răul, lăsând loc forțelor triumfătoare ale binelui pentru după-amiază. Vorba lui Mark Twain: dacă tot trebuie să înghițim o broască, s-o facem de dimineață.

Te las acum, trec pe Radio România Muzical. După așa un Radiojurnal, ar prinde bine un Recviem sau un marș funebru!

© Petru Dumitriu


[i] Scuzați cuvântul profesie, așa vine vorba. Știu că exercitarea unei profesii presupune pregătire de specialitate și muncă cinstită.

[ii] Gheonoaia este un personaj al basmului « Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ». Evocarea ei semnifică amintirea unei epoci de mult apuse. Revenind pe locurile tinereții, după episodul de nemurire, Făt Frumos întreabă pe localnici despre fioroasele Scorpia și Gheonoaia. I se răspunde, ca unuia „ce aiurează sau visează deștept”, că „bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri”.

[iii] Știi ceva, jurnal? N-au decât să le stea în gât medaliile, celor care le-au luat cu toptanul, să nu ajungă la toată lumea! Noi, la Radio România, pe lângă radiojurnal, mai avem, pentru uz intern „fotbal minut cu minut” și zi de zi. Iar în atâtea minute, e imposibil să nu câștige unul de-ai noștri ceva.

Publicitate

Invitaţie la … graţie

4 mart.

Frezie

Ca vestitor al primăverii, Ziua Femeii nu poate trece neobservată de către cititorii binevoitori ai acestui blog, graţioase doamne şi domnişoare care ne onorează cu lectura sau domni a căror reputaţie de cavaleri galanţi este mai presus de orice îndoială.

Cum un cadou este întotdeauna binevenit, vă semnalez un eveniment artistic dedicat Zilei Femeii, care va consta în două expoziţii simultane: Daniela Făiniş, porţelan, şi Stela Vesa, pictură. Pentru aţâţarea poftelor dvs. estetice, vă reproduc doar două imagini şi două aprecieri, dar vă asigur că expoziţiile vor fi un regal pentru ochii şi simţirea dvs.

Daniela Făiniş, „Puritatea renaşterii permanente”, porţelan
Stela Vesa, „Primăvara muzelor”, pictură
Locul: Biblioteca Naţională a României, Bd. Unirii nr. 22
Vernisaj: vineri, 6 martie 2015, orele 16.30
Perioada: 6 – 27 martie 2015
Imagine Daniela Fainis

Porţelanurile Danielei Făiniş sunt profund originale înainte de toate prin suflul de energie şi umanitate pe care le degajă. Dacă, totuşi, ar fi să le căutăm o descendenţă artistică, aceasta nu poate fi decât sculptura clasică antică. Olimpul va fi fost împodobit cu portrete asemenea celor modelate de Daniela Făiniş. Ele ar putea servi atât ilustrării superbiei zeilor greci, cât şi a profunzimilor interioare ale muritorilor de rând, după chipul şi asemănarea cărora Fidias şi Praxiteles îşi vor fi modelat capodoperele. Prin magica stăpânire a unei tehnici de prelucrare dintre cele mai anevoioase, Daniela Făiniş reuşeşte o sinteză tulburătoare între impetuozitatea expresivităţii porţelanului modelat în contururi ferme şi fragilitatea inerentă a materialului în sine. Frumuseţea personajelor de porţelan ale artistei nu provine doar din perfecţiunea formelor, ci şi din aura de nobleţe pe care o emană expresiile faciale pe cât de imperceptibile, pe atât de grăitoare. Opera Danielei Făiniş fascinează prin forţa cu care subordonează materia spiritului şi prin ambiguitatea fertilă a produsului artistic prin care misterioasa creaţie divină devine inteligibilă în sfera profanului. Dar nu înseamnă asta o posibilă definiţie a artei însăşi?

 

STELA VESA - SALONUL DE BILIARD

Pictura doamnei Stela Vesa combină într-o delicată alchimie elemente primordiale ale expresiei artistice: frumosul, etalat prin imaginația bine temperată în disciplina liniilor şi a proporţiilor, şi graţia, născută din libertatea generoasă pe care artista le-o concede cu tandreţe culorilor şi contururilor. Căldura şi atracţia pe care o emană pânzele își trag seva din sinceritatea profundă a emoţiilor pe care le exprimă. Graţia naturală a personajelor feminine este sublimată într-o eleganţă pregnantă, dar neostentativă, şi o senzualitate irezistibilă, dar cuviincioasă. Decorul rafinat, în care se lasă admirate muzele, accentuează impresia unui tărâm magic unde forţa culorilor şi voluptatea vegetalului mustind de viaţă insinuează linia fragilă a hotarului dintre oniric şi real. Arta pictoriţei Stela Vesa ne reaminteşte vocaţia originară a artelor, aceea de a fi, pur şi simplu, frumoase. Artista recrează fiinţa umană şi mediul său ambiant în formele unei inocenţe paradisiace, menite să ne îndepărteze de angoasele existenţiale, nu să ne afunde în ele.