Acest articol este dedicat elevilor care participă
la Festivalul International al Aforismului de la Tecuci,
ediția 2023
De ce sunt măgarii măgari?
Măgarii sunt și ei candidați redutabili la bunăvoința marelui istoric, atenție pe care o merită, din câte ni s-a dat a înțelege, de la intersecțiile lui cu politica internă, din care s-a inspirat.
- Măgarul nu e viteaz pentru că din pielea lui se fac tobe, nici vițelul nobil fiindcă dă pergamentul, pe care se scriu diplomele de noblețe.
- Măgarul e încredințat că el conduce turma și că pastorul e argatul lui.
- Energia măgarului se arată numai când nu vrea să se miște din loc.
- Măgarii nu suferă comanda: ei stau pe loc întâi pentru stăpân, merg apoi pentru plăcerea lor și se opresc a doua oară pentru dânșii.
- Să nu fii sociabil ca oaia și personal ca măgarul.
Totuși, s-ar zice, măgarii sunt mai ușor de tolerat decât porcii și se poate lucra cu ei.
- Mulți cred că pot îndrepta un măgar, scurtându-i urechile.
- Cel mai nobil măgar e cel mai puţin măgar.
- Altfel măgarul e un animal cu caracter.
Viaţa de câine
Câinii din aforismele lui Nicolae Iorga sunt personaje controversate. În primul rând, s-ar zice că latră mai mult decât mușcă, ceea ce nu e întotdeauna rău: oricare dintre noi am prefera să fim doar lătrați și nu mușcați. Dar lătratul este nepotrivit, aparent, și pentru muzică, și pentru poezie și pentru discursul politic.
- Câinii trebuie să cunoască un fel de oratorie a lătratului. Cutare javră de babă trebuie să exceleze și să stârnească cele mai mari urlete de aprobare și mârâituri de mânie. La încăierare, însă, să nu-l cauţi!
- Câinele care urlă nu combate muzica, ci pretinde s-o ajute.
- Câinele ca poet să-închină lunii urlând.
- Câinii care latră cred că trăsura n-are alt motiv să meargă înainte decât frica de dânșii.
Totuși, celui mai bun prieten al omului i se recunosc și calități precum consecvența și asumarea propriilor limite de competență.
- Câinele rău latră tot așa de tare și când are de aparat o ruină.
- Câinele e mai specialist decât atâția critici: și nu te latră decât în curtea lui.
Cea din urmă constatare ar putea fi benefică dacă am vedea-o pe burtierele televiziunilor în care toți invitații se cred enciclopediști.
Următoarele două reflecții necesită cred o explicație în plus pentru a se înțelege despre cine se vorbeşte. Coteiul este un câine de talie mică, dar cuvântul a căpătat un înțeles ușor peiorativ, motiv pentru care posesorii de cotei au inventat pentru ei diminutive dintre cele mai fistichii și nume pe măsură, cum ar fi Bubico. Ne-au rămas însă, grație generozității limbii române, două superbe expresii idiomatice: „A umbla ca un cotei” (a umbla fără rost) sau „Departe coteiul de iepure” ceea ce sugerează o „diferență mare între lucruri” (DEX dixit).
Prin cotei de manșon înțelegem un cățeluș de companie, musai crescut în apartament, antonim al dulăilor de curte (sau al celor care și ei au acces la dormitorul stăpânilor, și sunt îndreptățiți la nume pompoase, cum ar fi Bismarck, dulăul Papadopolinei.). Ca sinonim, am avut un exemplu oferit mai sus de Iorga: javra de babă (sic!). Cu această cheie a înțelepciunii veți înțelege ce vrea să spun autorul:
- E mai ușor să domesticești un lup decât să sălbăticești un cotei de manșon.
- Desigur, orice cotei de manșon e încredințat că e pus acolo pentru meritele sale și socoate că dulăul e aruncat cu dreptate la poartă, nemâncat, fiindcă e vițios și nu a avut educaţie.
Înainte de a ieşi din casă, reamintim că probabilitatea de a avea și purici pe lângă cotei rămâne valabilă, iar puricii au și ei mândria lor:
- Puricii se vor fi mândrind că elefantul nu e în stare a-i culege cu coșcogeamite proboscida.
- Puricii lui Ahile nu erau mai viteji decât ceilalți.
Să ne apreciem valorile
Îndepărtând-ne de grădină, vom ști, cu ajutorul altor aforisme, de cine trebuie să ne ferim …..
- Șarpele e odios nu pentru că mușcă, ci pentru că se ascunde ca să muște.
- Nici să muște nu se ridică șarpele târâtor.
….. și pe cine să admirăm:
- Cioc de pradă are și corbul, aripi pentru a zbura mai presus de toate prăzile numai vulturul.
- Nu te mira dacă vulturul nu se coboară la pomana de grăunțe pe care i-o arunci, și nu-i zi că e nerecunoscător.
- S-au văzut vulturi murind de foame, dar nici unul căutând-și hrana la poiata găinilor.
- Pentru că fluturul se preface în omidă, nu trebuie să urăști fluturul.
- Privighetoarea cântă pentru dragostea ei, iar canarul pentru durerea lui, deci nici pentru copacul tău, nici pentru cușca ta, nici pentru tine.
- Maimuța are nevoie de public și papagalul de învățător: privighetoarea nici de unul nici de altul.
- Vulpea, dac-ar fi mai mare, n-ar fi șireată.
- Oaia, încolțită de lup, crezu că are si ea dreptul de a ieşi urlând înaintea haitei de lupi. Nu mă întreba ce s-a petrecut cu dânsa.
Cască broasca mică gura mare?
Dacă porcii, măgarii, lupii, câinii, lupii, maimuțele și alte simpatice reprezentante ale regnului animal populează folclorul, proverbele și fabulele, purtând atâtea semnificații și povețe, apariția broaștelor în aforismele lui Nicolae Iorga merită o atenție specială, nu doar pentru că sunt delicioase, dar și pentru că sunt greu de găsit în literatură și în restaurante. Iată două giuvaiere de ironie și expresivitate:
- Broaștele cred că de frică nu le pescuiește nimeni.
- Broaștele stau în apă ca și peștii și pe lângă asta și cântă, dar tot nu le mâncă nimeni.
Îndrăznesc, la adăpostul acestor ultime două eșantioane, să reamintesc că aforismul și epigrama sunt cumva verișoare în familia prozei ultrascurte și se înțeleg foarte bine, după cum o dovedește și Festivalul Aforismului de la Tecuci. Cu intenția de a vă convinge, am tradus primul aforism referitor la broaște într-o epigramă. Încercarea moarte n-are!
Unuia care se supraevaluează
„Pe noi pescarii ne evită!”, clamau broaștele râioase.
„Oare de ce?” se întrebau, la umbra salciei pletoase,
În discuții cu vecina, o tăcută, dar amabilă plătică
Și tot ele-și dau răspunsul: “Cel mai sigur că de frică!”.
***
Nicolae Iorga se prezintă în aforismele sale, nu doar cele parcurse în acest text, ca un moralist destul de sever. Dacă e să considerăm “Cugetările” lui drept un mini-tratat de filosofie și morală, vom constata, de pildă, că prostia omenească este un subiect predilect de ironie și admonestare.
Dacă însă atributele conferite animalelor sunt drepte sau justificate, ori doar expresii ale unor clișee și prejudecăți, nu ne putem pronunța noi. Să lăsăm necuvântătoarele să-și exprime opinia!
© Petru Dumitriu
LUMEA PRIVITĂ CU BUNĂVOINŢĂ 