Radiojurnalul fără viață

11 aug.

Jurnal intim. Luni, 2 august 2021.

Dragă jurnal,

Știi cât de mult țin la vărul tău, jurnalul de dimineață de la Radio România Actualități. De la el mai aflu și eu pe ce lume trăiesc, altfel decât din hărmălaia televiziunilor și harababura de pe Internet. Mi s-a cam acrit să fiu îndopat cu părerile, încropite pe loc și din nimic, ale unor atoateștiutori de profesie[i]. Paradoxal, distanțarea socială i-a adus mai aproape, în loc să-i îndepărteze și să-i pună într-o mai bună perspectivă. Una din care nu i-am mai vedea deloc.

M-am refugiat și azi în compania mai puțin zgomotoasă a radioului, pe lungimile de unde pe care odinioară, pe vremea Gheonoaiei[ii], se citeau impecabil știri, se pronunțau corect textele, propozițiile aveau punctuație, gramatica guverna nemiloasă. Iar limba română era proba de trecere. Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Acum, limba nu prea mai contează. Trebuie să ne mulțumim cu tot mai dese bâlbâieli, intonații nefirești, accente străine, exprimări forțate, care l-ar face pe Alexandru Graur să se întoarcă în mormânt. Ferească Dumnezeu de mai rău, mi-am zis, totuși, gândindu-mă la zecile de canale sordide care fac ca televizorul meu să arate ca o cloacă. Dacă-i vorba de comunicate importante pentru țară, păi să le auzim respectuos de la radio, fie ce-o fi, sperând că fondul va fi mai bun decât forma.

Dar, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Te ferește cât te ferește și până la urmă tot te nimerește, cum spunea poporul român pe vremea când era înțelept.

Zi de vară până-n seară! O încep ascultând radiojurnalul de la ora 7. Prima știre: un mort. E vorba de singurul pacient care ne părăsise mai deunăzi pentru o lume bună și mai dreaptă, din cauza nenorocitei molime. Slavă Domnului, autoritățile s-au mulțumit cu unul singur. Nu ne-au mai numărat, ca Pristanda steagurile, morții de pe vremea guvernului anterior. Concizie care a lăsat timp spicheriței să-mi spună că trebuie să mă vaccinez grabnic, dacă nu vreau să părăsesc și eu lumea pe care am privit-o cu atâta bunăvoință. N-apuc să-i spun că nimeni nu vrea să mă vaccineze în fiecare zi. Încă!

Sorb din cafeaua neagră, următoarea veste este tot neagră, Dumnezeu să ne aibă în pază! Cu o precizie demnă de o cauză mai bună, ne sunt numărați câțiva morți dintr-un accident de pe șoselele patriei. Concurență neloială pentru virusul de duminică. Adjectivul „tragic” din dotare este folosit de vreo trei ori. Efectul deprimant este atenuat doar de consolarea că un echipaj de poliție a fost foarte prompt și a și stabilit cauza deceselor. Spre informarea corectă a nației, care pasămite aștepta precizările cu sufletul la gură. Accident de circulație. Cine-ar fi crezut?

Mă gândesc, pentru o fracțiune de secundă, că știrile vor prinde acum viață. Dar, vai, nu, oameni buni! Cum bine a profețit poetul „umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare”. Necruțătoare, în ritmul sacadat al unei mitraliere, crainica îmi întoarce cuțitul în rană cu alte plecări definitive. E drept, de data asta monotonia este alungată, victimele nu sunt nici ale obișnuitelor inundații de primăvară, vară și toamnă, nici ale valurilor Mării Negre. Și-au găsit sfârșitul sub pământ. Mai precis, sub un mal surpat. Cu o subtilă insinuare că de regretabila întâmplare nu este străină Biblioteca Națională a României. Mare noroc am avut că, așa cum se va fi constatat până la radiojurnalul de prânz, nu Biblioteca a fost de vină. Altfel, cărțile ar fi fost împușcate precum urșii, prin ordonanță de urgență.

Răsuflu ușurat. Actualitatea internă s-a încheiat. Trei știri, trei nenorociri. Mi-am șoptit atunci în barbă că a fost suficient pentru un început de săptămână și de lună sub sumbre auspicii. Dar, doamnelor și domnilor, non-binarelor și non-binarilor, n-a fost să fie!

Au urmat știrile externe. De fapt una. O nenorocire din țară nu vine niciodată singură, nu-i așa? Noi știam că peste hotare este foarte bine: ubi bene, ibi patria.  Noi vrem o țară ca afară, dar decât să o facem la noi, plecăm noi la ei. După gust, la plajă sau la sparanghel. Spre norocul radiojurnalului necrofag s-a găsit un mort și afară. Un brav marinar român, navigând sub pavilion străin s-a scufundat odată cu nava, ca urmare a unui atac cu dronă. Cititorul perspicace și-a dat desigur seama că dacă am mai fi avut flotă românească, știrea ar fi fost eminamente internă. Iar drone nu producem. Ca țară eminamente agrară, le importăm. Asemenea merelor și roșiilor.

Incidentul a dat ocazia unei reacții de forță a ministerului de externe care, contrazicând energic impresia adormirii diplomației, a reacționat fără să stea pe gânduri. Așa cum se și cuvine din partea unei diplomații subtile, a fost chemat un ambasador și certat cu mânie, pe baza prezumției de vinovăție. Acesta din urmă fiind un principiu familiar procurorilor, neînscris în Carta ONU, dar practicat cu succes mulțumitor în politica internă românească. Urmașii lui Titulescu au aplicat dictonul „Dați-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă”.

Draga jurnal,

Patru știri, patru rânduri de morți. Redactorii de știri par a trăi la poarta cimitirelor. De ce-or da atâta atenție morții care este veșnică și nu vieții care este scurtă?

Dimineața de 2 august s-a încheiat, totuși, pe un ton mai optimist. În cronica sportivă care a urmat celei mortuare, trimișii postului la Olimpiada de la Tokio ne-au dat vești cât se poate de bune. Sportivii noștri se întorceau vii, unii după alții, de la jocuri, chiar mai devreme decât ne-am fi dorit. Cu fiecare întoarcere, mureau doar speranțele noastre la niște medalii[iii] . Dar astea nu se pun la numărătoare.

Poate e mai bine să începem ziua cu răul, lăsând loc forțelor triumfătoare ale binelui pentru după-amiază. Vorba lui Mark Twain: dacă tot trebuie să înghițim o broască, s-o facem de dimineață.

Te las acum, trec pe Radio România Muzical. După așa un Radiojurnal, ar prinde bine un Recviem sau un marș funebru!

© Petru Dumitriu


[i] Scuzați cuvântul profesie, așa vine vorba. Știu că exercitarea unei profesii presupune pregătire de specialitate și muncă cinstită.

[ii] Gheonoaia este un personaj al basmului « Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ». Evocarea ei semnifică amintirea unei epoci de mult apuse. Revenind pe locurile tinereții, după episodul de nemurire, Făt Frumos întreabă pe localnici despre fioroasele Scorpia și Gheonoaia. I se răspunde, ca unuia „ce aiurează sau visează deștept”, că „bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri”.

[iii] Știi ceva, jurnal? N-au decât să le stea în gât medaliile, celor care le-au luat cu toptanul, să nu ajungă la toată lumea! Noi, la Radio România, pe lângă radiojurnal, mai avem, pentru uz intern „fotbal minut cu minut” și zi de zi. Iar în atâtea minute, e imposibil să nu câștige unul de-ai noștri ceva.

11 răspunsuri sa “Radiojurnalul fără viață”

  1. Aram 11 august 2021 la 13:01 #

    Dragă Petru,

    Ne place, nu ne place, este o regula a jurnalismului bazată pe psihologia omului. Cine ar mai deschide radioul sau televizorul sa audă ca Ion s-a sculat de dimineață și totul este bine. Ca marinarul român își continuă navigația.????

    Cu prietenie

    Aram

    • Petru Dumitriu 11 august 2021 la 14:17 #

      De la un post de radio național aștept să mă ridice, nu să mă coboare. Istoria este plină de exemple de jurnaliști care au contribuit la emanciparea omului si la progresul societatii. Nici Ion nu asteapta sa se numere mortii pe natiune.El are mortii lui proprii. Nu trebuie sa-i spuna radiojurnalul cine a mai murit. El ar vrea sa fie informat, educat, insufletit de exemple pozitive, de speranta… Acesti cititori de texte nu sunt jurnalisti.

  2. Ginetta Nistoran 11 august 2021 la 21:39 #

    O postare geniala. In afara faptului ca este foarte articulata, cu gramatica pusa la punct ca pe vremuri si vocabular mai dezvoltat, cuprinde si idei interesante, informatii, dar si opinii, toate incorporate intr-un umor fin si educat, care face lectura placuta si atragatoare. Cu siguranta cu mult mai atragatoare decat Radiojurnalul.
    Ca sa nu mentionez ca sunt de acord cu toate opiniile exprimate. Din pacate, am sentimentul ca nimeni nu ia in seama opiniile noastre. Poate asta sa fie tema urmatorului articol de blog?

    • Petru Dumitriu 12 august 2021 la 11:52 #

      Bine ați venit la noi și mulțumesc pentru amabile aprecieri. Împărtășesc impresia că vorbim degeaba. Poate că de aceea avem această libertate de expresie aparent fără limite: pentru ca aceste opinii, care nu contează, să se transforme în zgomot de fond, mai ușor de nebăgat în seamă. In ceea ce mă privește, măcar simt o mare ușurare să constat că nu am înnebunit eu, de vreme ce mai sunt și alți oameni care simt asemănător.

  3. Stela si Aurel Vesa 12 august 2021 la 9:59 #

    Da, multe sunt cu susul in jos !! Cel mai bun si sanatos este sa ascultam muzica clasica !! Stirile sunt majoritar rele si ne intristeaza ziua !! Asa ca renuntam sa le ascultam.

  4. Niculae Spiroiu 12 august 2021 la 10:18 #

    Mulțumesc mult dragă Petru, O adevărată încântare să citesc această RADIO-grafie. Cu idei care mă bântuiau și pe mine.  Spiroiu

  5. Claudiu Popa 13 august 2021 la 10:23 #

    Bine faci.

  6. Maria Dobrescu 13 august 2021 la 15:04 #

    Ironic, direct, uneori aluziv şi cu un umor subtil şi fin. Frumos de tot acest articol. E bine să fie tot mai multe voci care să semnaleze derapajele acestea jurnalistice (cele politice, vai, mama lor!) aşa cum au făcut-o şi o fac George Pruteanu, Radu Paraschivescu, spectacolele de stand up comedy şi unele publicaţii serioase. O zi cu bucurie!

  7. Marian 14 august 2021 la 11:20 #

    Ca de obicei citesc cu placere gandurile tale scrise cu umor, binevoitor chiar cand abordezi tare ale unei societati in degringolada, cum este la noi. Am adoptat alta „strategie” personala pt a-mi mentine tonusul normalitatii: dupa zeci de ani in acelasi domeniu ca al tau, cand eram obligat sa urmaresc cu acribie mass media, de peste 10 ani nu mai citesc ziare, nu urmaresc TV, nu ascult radio. Muzica – imi gasesc mijloacele. de ex, in pandemie, peste un an si jumatate, am urmarit Metropolitan Opera, care a permis urmarirea gratuita pe ecranul PC a unor spectacole de exceptie. Ma bucura mult, mai ales acum, cand vad ca in curand, nu se va mai putea vedea/auzi Aida, Otello, care nu sunt „politically correct”.

    „Strategia” asta mi-a dat cam doua ore in plus in fiecare zi si asta este doar o parte de beneficiu. Cel mai important este ca nu mai trebuie sa aud si sa vad inepti logoreici, marcati de orgasmul presupusei lor competente (am citat un pamfletar contemporan, plin de verva).

    Marian

  8. george tzipoia 16 august 2021 la 0:02 #

    Multumim !

    ________________________________

  9. calinrolo 16 august 2021 la 20:35 #

    Tare de tot! 😎👏 Te imbratisez, Calin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: