Bob Dylan: reconstituirea Poetului

14 Dec

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Zbor © Petru Dumitriu

Poezia este o călăuză oarbă care ne conduce spre o veche enigmă, spre o taină inaccesibilă, spunea poetul italian Emilio Villa. În sens invers, spre poezie ne conduc, printre altele, lectura şi, în lipsa acesteia, premiile. Doar că Juriul Premiului Nobel pentru literatură (Comitetul Nobel), nu este orb în alegerea favoriţilor săi, iar alegerea din 2016 a fost mai enigmatică decât de obicei[i]. Să încercăm să o înţelegem.

Ne obişnuiserăm cu opţiuni în a căror logică contau, fie vorba-ntre noi, şi considerente extra-literare, inclusiv geopolitice. Dar, chiar şi aşa, primirea premiului echivalează cu recunoaşterea valorii la nivelul cel mai înalt[ii]. Eu unul, daca l-aş avea, m-aş prezenta fără ruşine, în faţa domniilor voastre, ca poet.

Altfel, nouă, cititorilor de rând[iii], ne vine cam greu să punem la îndoială valorea scriitorilor premiaţi sau să facem ierarhii obiective şi comparaţii drepte între scrieri incomparabile[iv].

Totuşi, trimiterea Premiului Nobel pentru Literatură pe adresa unui baladist, folk-ist, cântăreţ în “ genul minor”, de masă, al pop-rock-ului, fie el un superstar vreme de peste 50 de ani, precum Bob Dylan, ne-a pus pe gânduri.

Ce-ar putea însemna asta?

S-au sfârşit poeţii “adevăraţi”, declaraţi şi recunoscuţi ca atare de confraţi şi de cititorii de poezie? Comitetul frigid şi pragmatic de la Stockholm nu a mai avut altă opţiune decât  să convertească un textier de muzică pop la poezia cultă, înnobilându-l cu titlul de poet? Nu cumva, în dorinţa de a impune „noul” şi modernitatea, a ignorat durerea pe care a provocat-o corpului vlăguit deja al poeziei necântate şi atâtor poeţi cu acte în regulă?

“Dogs howled over the graveyard
Where even the markin’ stones were dead,
An’ there was no sound except for the wind
Blowin’ through the high grass”
(Outlines Epitaphs, în The Times are a-Changin’, 1964)

Avem oare nevoie de o nouă tentativă revoluţionară de eliberare a spiritului din chingile corectitudinii politice, asemănătoare mişcărilor muzicale contra-culturale din anii 1960? Într-adevăr, unul dintre cântecele de început, “Cu Dumnezeu de partea noastră”, un rechizitoriu sarcastic la adresa războaielor, anunţa viguroase indignări civice.

“Oh the history books tell it
They tell it so well
The cavalries charged
The Indians fell
The cavalries charged
The Indians died
Oh the country was young
With God on its side”
(With God on Our Side, în The Times are a-Changin’, 1964)

Dar Bob Dylan nu mai este de multă vreme reprezentantul vreunei atitudini rebele, nu doar acum, la 75 de ani, când înţelepciunea senectuţii rotunjeşte unghiurile şi domoleşte pasiunile, iar conturile în bancă atenuează autencitatea protestelor.

Lies that life is black and white
Spoke from my skull. I dreamed
Romantic facts of musketeers
Foundationed deep, somehow
Ah, but I was so much older then
I’m younger than that now.
(My Back Pages, în Another Side of Bob Dylan, 1964)

Pentru muzica actuală, provocarea este o realitate culturală banală în pieţele publice, în declamaţiile sacadate ale rapper-ilor, în virulenţa clipurilor transfigurate întru tehnologie, în care ritmurile sunt tot mai alerte, mesajele tot mai vulgare, corpurile tot mai goale. Eliberarea spirituală a fost prinsă din urmă de eliberarea sexuală şi de triumful senzualităţii devenite produs de larg consum public.

Now the moon is almost hidden
The stars are beginning to hide
The fortune-telling lady
Has even taken all her things inside
All except for Cain and Abel
And the hunchback of Notre Dame
Everybody is making love
Or else expecting rain
(Desolation Row, în High Highway 61 Revisited, 1965)

Bob Dylan însuşi recunoaşte abandonarea militantismului civic, în al doilea album al său din 1964, în care îşi dezvăluia “cealaltă parte”. Mai târziu, va fi acuzat chiar de una dintre revistele care l-au ajutat să se lanseze, Sing Out!, de abandonul angajamentului politic şi de pierderea contactului cu oamenii[v].

Or, aura de artist angajat l-a însoţit multă vreme, până şi în România, răvăşită de o versiune tulburătoare a faimosului Blowin’ in the Wind adaptată la zece ani de la lansarea sa în Statele Unite, pentru generaţia în blugi, mai întâi de Dan Chebac şi apoi de Florian Pittiş.

Pe vremea când întreaga “societate civilă” din America vibra împotriva războiului din Vietnam, Bob Dylan nu a emis nici un rând de protest. Cu toate astea, media şi unii impresari au întreţinut legenda rebeliunii, ajungând până la a-i atribui cântăreţului motivaţii ideologice imaginare. [vi]

“There must be some ways out of here”, said the joker to the thief
“There’s too much confusion, I can’t get no relief
Businessmen, they drink my wine, plowmen dig my earth
None of them along the line know what any of it is worth”.
(All Along The Watchtower, în John Wesley Harding, 1967)

Prin urmare, nu consecvenţa militantismului lui Bob Dylan a atârnat în balanţă. Nu acesta a fost terenul lui de joc.

Şi poate nici originalitatea demersului artistic, în general, nu a fost covârşitoare. Bob Dylan nu a fost un idol necontestat nici pe teren propriu. I s-au reproşat interpretările excesiv nazalizate şi guturale. Înseşi versurile au devenit pentru mulţi, într-o vreme, de neînţeles. Unele cântece au fost mai bine puse în valoare de către alţi interpreţi, printre care Jimi Hendrix, Keith Richards, Eric Clapton, Neil Young, David Bowie, şi mai presus de toţi, Joan Baez, fără de care, spun unii, “desprinderea” lui Bob Dylan nu ar fi fost posibilă.

Outside of the gates the trucks were unloadin’
The weather was hot, a-nearly 90 degrees
The man standin’ next to me, his head was exploding
Well, I was prayin’ the pieces wouldn’t fall on me
Yeah, the locusts sang off in the distance
Yeah, locust sang such a sweet melody
(Day of the Locusts, în New Morning, 1970)

Mai rău, New York Times a descoperit în albumul Modern Times versuri care “aminteau cu furie” de fragmente din opera lui Henry Timrod, un poet al războiului de secesiune[vii]. Timrod fiind mort în 1867 şi uitat, apărătorii lui Bob Dylan au conchis că, de fapt, răposatului poet nu i-a stricat acest plagiat binefăcător, care i-a scos opera din umbră.

Şi atunci ce-a făcut sobrul şi taciturnul juriu al Comitetului Nobel?

Imi place să cred că a pus umărul la înălţarea poeziei pe scara de valori a unei umanităţi aflate în impas moral. Acest premiu pare a-l reconstitui pe Bob Dylan, ca poet, din fragmente ale unei cariere muzicale marcate de suişuri şi coborâşuri, de schimbări de expresie şi atitudine, care însă au fost permanent hrănite de poezie.

Premiul nu îi serveşte neapărat lui Bob Dylan, care a fost surprins la fel ca şi noi ceilalţi. Ba chiar puţin a lipsit ca exerciţiul de admiraţie al Comitetului Nobel să fie primit cu o şi mai brutală expresie de ireverenţă[viii]. Este greu de crezut că “angajamentele” pe care cineva şi le ia la 75 de ani sunt atât de imperative şi incompatibile cu participarea la o ceremonie de sanctificare literară.

Acordarea premiului vine să pună în valoare, cred eu, poezia ca atare, extrasă din învelişul purtătorilor săi : melodia, vocea şi chitara. Premiul ne atrage atenţia asupra strălucirii diamantului ca atare, fără “montura” acusticii înregistrărilor de studio sau atmosfera fumigenă şi electrică a concertelor.

S-a transmis, cumva, o invitaţie la adresa generaţiilor care nu mai citesc poezie, dar se manifestă frenetic la spectacolele strivite sub forţa decibelilor şi a efectelor scenice ? Este călăuza cea oarbă chemată să revină în viaţa cetăţii şi să ne conducă spre vechi enigme şi taine inaccesibile ?

Somebody is out there beating a dead horse
She never said nothing, there was nothing she wrote
She gone with the man
In the long black coat
(Man in the Black Coat, în Oh Mercy, 1989)

Premiul Nobel acordat lui Bob Dylan ar putea însemna, de fapt, o mână de ajutor întinsă poeziei, specie pe cale de dispariţie, care a scris istorie, dar este tot mai fragilă şi mai famelică. Ce-ar fi trecutul omenirii fără legendele şi istorisirile trubadurilor? Ce-am şti noi despre lumea antică şi cum ar arăta zeii Olimpului, în imaginarul colectiv, fără contribuţia uriaşului Homer?

Poezia este un ghid discret al ordinii interioare, un martor delicat al supravieţuirii sensibilităţii umane într-o lume brutală, care scapă adesea controlului raţional. Fără poezie, lumea e doar un turbion de angoase şi indivizi rinocerizaţi.

Then she opened up a book of poems
And handed it to me
Written by an Italian poet
From the thirteenth century
And everyone of them words rang true (…)
Like it was written in my soul from me to you
Tangled up in blue
(Tangled Up in Blue, în Blood on the Tracks, 1975)

Bob Dylan a fost comparat cu menestrelii medievali şi chiar cu Homer. Sigur, comparaţiile sunt forţate, dar măcar acum părem dispuşi să căutăm dovada valorii. Cel puţin pe mine, Premiul Nobel pe care l-a primit Bob Dylan m-a îndemnat să arunc o privire curioasă la versurile unora dintre cele mai celebre cântece ale artistului. Am reprodus câteva mai sus, cu totul la întâmplare, fără alte repere, decât acela de a ilustra perioade diferite de creaţie, încercând să disting parfumul poeziei de cel al muzicii care a adus-o pe lume.

Chiar şi aşa, mai stinghere şi mai timide, fără aripa protectoare a melodiei, textele depun mărturii binevoitoare în favoarea Poetului. La urma urmelor, nu prescria Paul Verlaine “de la musique avant toute chose” ca virtute de căpetenie a poeziei bune?

Dincolo de concizia sibilinică a justificării Comitetului Nobel, care nu oferă un răspuns răspicat nedumeririi generate de transferul lui Bob Dylan printre marii poeţi ai lumii, lăsându-ne să ne batem singuri capul, austerul şi intratabilul juriu[ix] de la Stockholm a făcut probabil bine, ţinând poeziei uşa cerului deschisă.

When you think you lost everything
You find out you can always lose a little more
I’m just going down the road feeling bad
Trying to get to heaven before they close the door
(Tryin’ to Get to Heaven, în Time out of Mind, 1997)

© Petru Dumitriu

__________________________

[i] Nominalizările şi opiniile scrise ale membrilor Comitetului Nobel sunt ţinute secrete timp de 50 de ani. Mă rog, de către membri, pentru că altfel sunt destule guri sparte care trăncănesc vrute şi nevrute.

[ii] Dacă ar fi vorba numai de înălţimea sumei, 8 milioane de coroane suedeze, şi tot ar fi suficient să-mi justific aprecierea. Sper ca premiantul să nu-i cheltuie pe ţigări şi băutură.

[iii] Cititorii mai calificaţi, precum Alain Finkielkraut, filozof francez, deplânge faptul că « muzica de varieteu şi rock colonizează ce-a mai rămas din cultură ».  Scriitorul american  Gary Shteyngart este mult mai tandru , când spune « eu înţeleg pe deplin Comitetul Nobel. E greu să citeşti o carte ». Iar scriitoarea canadiano-elveţiană Louise Anne Bouchard chiar prefigurează viitorul: « În 2035 academia va remite Premiul Nobel pentru tweet » (vezi Marie-Claude Martin, Bob Dylan, le Babel de la litérature, Le Temps, 18 octobre 2016).

[iv] Cu alte cuvinte, dacă nu avem timp să citim toată poezia scrisă pe lumea asta, ne putem mulţumi cu a citi doar poeţii premiaţi şi tot vom avea cu ce ne prezenta pe lumea cealaltă, la judecata de apoi a cititorilor !

[v] http://www.edlis.org/twice/threads/open_letter_to_bob_dylan.html

[vi] A fost cazul nerealizării unui concert în China, pusă pe seama interdicţiei autorităţilor chineze. Bob Dylan a intervenit el însuşi pentru restabilirea adevărului. Intr-o scrisoare adresată admiratorilor săi, Bob Dylan denunţa manipularea şi preciza că autorităţile chineze nu erau la curent nici măcar cu intenţia organizării concertului. Vezi: http://bobdylan.com/news/my-fans-and-followers/

[vii] http://www.nytimes.com/2006/09/14/arts/music/14dyla.html

[viii] Da, Bob Dylan a mărturisit prin Day of the Locusts că s-a plictisit tare de tot, în iunie 1970, în timpul ceremoniei de la Universitatea Princeton, când a primit titlul de doctor onorific, categoria muzică. În fragmentul de text citat mai sus nu am intrat în detalii, dar pentru curioşi precizez că premiantul abia aştepta să plece, întrucât în sală era prea cald, « puţea a mort » şi a transpiraţie. Putem să înţelegem de ce Dylan nu a vrut să meargă la Stockholm, până la un punct: totuşi în Suedia nu putea să fie tot atât de cald în decembrie 2016. « Nepoliticos şi arogant », titra New York Times, citând un membru al Academiei suedeze. Pe de altă parte, poate înţeleg şi cârtitorii autohtoni de ce în România nu-i frumos să se refuze doctoratele, indiferent pe ce cale se obţin: e o chestie de bună creştere !

[ix] Dacă vi se pare că adjectivele pe care le asociez Comitetului Nobel sunt lipsite de respectul cuvenit, să ştiti că aţi apucat-o pe un drum greşit. Păi, să vă spun eu cum i-a calificat pe membrii juriului Irvine Welsh, autorul romanului „Trainspotting”: “hippy senili”, “nostalgici cu prostata râncedă”, Doamne iartă-i vorbele proaste. (Marie Claude-Martin, idem).

Anunțuri

9 răspunsuri to “Bob Dylan: reconstituirea Poetului”

  1. Marian Dinu 14 Decembrie 2016 la 0:55 #

    Petru, mi-a placut ce ai scris. Si scrisul tau respira bunavointa. Si, cu bunavointa, poate ca in adevar, in 20135 vor fi premiate si mesajele twitter (cele care erau supuse pana nu demult de catre furnizor la maxim 100 de cuvinte). Altfel, membrii comitetului de acordare si-au „perfectionat” regulile, tertii interesati doar iau nota de „dixit”-ul academiei regale si vor aplauda sau nu pe laureat. Bob Dylan pare (din cum s-a exprimat) un om decent, surprins el insusi de catre premiu.  Intrucat premiile sunt in diferite domenii, este normal sa nu poti evalua validitatea premiului in toate domeniile. Academia suedeza ar fi facut un bine sa spuna de ce nu include matematica intre stiintele laureate. Nu ca matematicienii ar fi flamanzi sa existe un premiu si pentru breasla lor (din maruntul ce l-am citit, ei sunt nepasatori – sunt multumiti cu medalia Fields si Abel Prize).  La nivelul meu (coborat/redus si bajbaind in negura ignorantei in domeniu) am incetat demult sa acord atentiei premiilor. Se scrie, canta, recita, joaca, se vorbeste atat de mult, incat ai destule de citit (dupa cum bine remarci)/ascultat/ vazut si nu ai de pierdut daca nu stii cui a acordat premiul o academie sau alta (de literatura s.a., in cazul academiei suedeze) sau de film (academia americana de film sau cine ce stie ce juriu, legat de palmier, de urs, zmeura etc). Las la o parte demonetizarea cuvantului „academie”, tema care in sine merita un articol. Azi, cu proliferarea extraordinara a volumului informatiei accesibile, problema este cum sa selectezi pe cele care ar putea sa iti aduca un „plus de valoare” tie ca individ, caci timpul a ramas tot cel de 24 de ore. Marian

    • Petru Dumitriu 14 Decembrie 2016 la 19:30 #

      Mulţumesc, Marian. „Bunăvoinţa” face parte din programul de guvernare al acestui blog pe care îl respect, nu ca …..

      Ai dreptate cu academiile, cu doctoratele, cu aparenţele că suntem mai bine informaţi. Lumea în ansamblu suferă o mutaţie genetică. Asa cum păsările se vor fi transformat în reptile în cursul evoluţiei speciilor, aşa ne vom transforma şi noi din oameni conectaţi la lume, în dispeceri conectaţi la butoane. Au apărut reptilele, dar au rămas şi păsările. Poate vor rămâne şi oameni.

      Am aflat de curând ca în Japonia se răspândeşte moda păpuşilor conjugale. Dar nu pentru nevoile carnale ale unor solidari, ci pentru a scăpa de constrângerile relaţiilor interumane.

  2. Nicolae Mares 14 Decembrie 2016 la 9:15 #

    SINCERE FELICITARI!

    ARGUMENTE SOLIDE,

    CORECT, CONVINGATOR DEMERS

    NU TE CREDEAM ATAT DE CITIT, COANE PETRICA

    NM

  3. Maria Dobrescu 14 Decembrie 2016 la 14:15 #

    Bună ziua, Domnule Petru Dumitriu!

    Este, din nou, o bucurie să primesc darul dvs. publicistic, în acest decembrie ceremonios. Chiar azi, de altfel, primesc încă unul: vernisajul unei expoziţii de grup la Cotroceni, unde printre participanţi se află şi Ovidiu Panighianţ şi Ana Pantea.

    Citind articolul dvs., m-a încântat motivul pe care îl puneţi la fundamentarea acordării Premiului Nobel 2016 pentru Literatură. Şi anume: “pare a-l reconstitui pe Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman), ca poet, din fragmente ale unei cariere muzicale marcate de suişuri şi coborâşuri, de schimbări de expresie şi atitudine, care însă au fost permanent hrănite de poezie”; “ar putea însemna, de fapt, o mână de ajutor întinsă poeziei, specie pe cale de dispariţie, care a scris istorie, dar este tot mai fragilă şi mai famelică.”

    Sunt argumente absolute legitime şi realiste, având în vedere că adevăratele raţiuni ale Academiei Suedeze se vor cunoaşte abia peste 50 de ani. Însă, personal, nu cred că lyrics-urile lui Bob Dylan au valoare literară seculară care să rivalizeze, nu ştiu, cu Shakespeare, Dante, Baudelaire, şi, ca atare, acest premiu nu-şi poate justifica decât controversele. Dar cum poezia este muzică – sintetizând astfel la maxim o întreagă istorie a artei poetice a cărei muzicalitate este parte din carnea ei – şi versurile celebrului cântăreţ se aliniază acestui gen creativ. Însă, nu chiar pe podiumul laureaţilor, în acelaşi rând cu Rudyard Kipling, Albert Camus sau Ernest Hemingway.

    Lucrurile s-au amestecat aici. (Sper să nu mă întind prea mult cu dizertaţiile). Niciodată un poet nu va primi un premiu muzical pentru versurile sale sau pentru că au influenţat istoria muzicii. Premiile muzicale sunt pentru muzică şi pentru ce înseamnă ea. Gabriel Croitoru a câştigat premiul George Enescu şi privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius (acum Guarneri, pentru că Mădălin Voicu nu a vrut să renunţe la ea decât în condiţiile lui; mi s-a părut o mare mizerie atunci, dar omul a jucat cartea faimei tatălui său). Conform formulării lui Alfred Nobel, Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă”. Ori Bob Dylan a schimbat ceva în lumea secolului XX, prin muzica sa în primul rând, care, desigur, asociată cu versurile, a creat un mesaj universal. Dar e muzică! Nobel-ul se acordă ca recunoaştere a unui merit literar de durată. Ori lumea noastră, de-abia cu această ocazie, a descoperit meritul literar al cântăreţului. Este Bob Dylan un nume care a scris istorie în literatură? Personal, nu cred. Şi opera şi opereta apelează la cuvinte, la poezie, şi cinematografia operează cu vorbe, dar niciun regizor sau scenarist nu intră pe lista scurtă a nominalizaţilor la Nobel. Şi să nu uităm: Bob Dylan a fost, deopotrivă, şi pictor, şi actor, şi scenarist. Personal cred că a excelat doar în muzică, triumf datorat în oarecare măsură şi marketingului. Sunt multe voci bune care nu se bucură de o promovare excesivă.

    Au fost cazuri când Academia Suedeză a premiat câte doi scriitori odată, din cauza, probabil, a valorii laureaţilor şi a dificultăţii alegerii. Presupun că, dacă l-a avut în vizor pe Dylan, putea să arunce un ochi şi spre un scriitor, în acelaşi timp. Dar ce mai sunt premiile în ziua de azi?

    Şi-apoi, se compară lyrics-urile cântăreţului cu opera lui Arghezi, Sorescu, Nichita Stănescu, dar, mai ales, cu ale lui Lucian Blaga, nominalizaţi şi ei la marele trofeu? Blaga a ratat Nobel-ul doar pentru că regimul comunist nu i-a permis să se prezinte la festivităţi şi atunci premiul nu i-a mai fost acordat. De asemenea, scriitorii care nu au primit Premiul Nobel – Jorge Luis Borges, Vladimir Nabokov, Emile Zola (m.în 1902, deci l-ar fi putut primi), Henrik Ibsen, Marcel Proust, James Joyce, Tolstoi, Mark Twain, Ismail Kadare ş.a. – pot ocupa oare acelaşi loc pe podium cu Dylan? Cu siguranţă, nu!

    Sigur, nu trebuie să fii literat ca să câştigi un premiu în literatură, dar totuşi… , s-ar spune pe malul drept al Dâmboviţei noastre. Însă apreciez din inimă modul cum priviţi dvs. lumea: cu bunăvoinţă şi condescendenţă. Mai ales că este Crăciunul iar noi, aici, privim cu multă „bunăvoinţă” victoria PSD-ului.

    Şi, în final, vă las mai jos opinia lui Mircea Cărtărescu, scriitorul român cotat cu cele mai multe șanse la obținerea unui premiu Nobel pentru literatură: „Iată poziția mea definitivă, după ce peste noapte (un sfetnic bun) am cântărit toate argumentele pro și contra: este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură! Literatura nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influențelor și schimbărilor, o oglindă a lumii așa cum e ea în fiecare moment. Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultura pop, spre stradă, spre altceva și altfel nu poate fi decât fericită. În personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de tradiție populară și tradiție a modernității poetice, îmbinare de Woody Guthrie și Dylan Thomas, posibilă numai prin mijlocirea unui uriaș talent.”

    Sărbători cu bucurie şi cu cei dragi!
    Maria Dobrescu

    • Maria Dobrescu 14 Decembrie 2016 la 15:04 #

      P.S. Foarte frumoasă fotografia „Zbor”!

    • Petru Dumitriu 14 Decembrie 2016 la 19:16 #

      Multumesc frumos, doamna Dobrescu, şi mă bucur mult că mica mea provocare a generat o analiză atât de pertinentă şi (mult mai) serioasă din partea dvs., ca om de litere şi de artă. Nu am vrut să fac o judecată de valoare, de aceea am « atribuit » (în felul meu) premiul poeziei, la modul generic, nu musai versurilor din cântecele lui Bob Dylan (da, după comentariul dvs., mi-am dat seama că în limba română nu facem distincţia dintre versuri şi « lyrics », deşi o facem pe aceea dintre « poeţi » şi « textieri »).

      Multumesc şi pentru inserţia aprecierii lui Mircea Cărtărescu, o frumoasă demonstraţie de generozitate, atât de deosebită de remarcile maliţioase, ale comentatorilor citaţi de mine. Dar este drept că mulţi admiratori ai lui Bob Dylan consideră deplin justificată alegerea Comitetului Nobel.

      • Maria Dobrescu 15 Decembrie 2016 la 14:06 #

        Eu vă mulţumesc pentru privilegiul de a mă face partaşă la articole şi dialog. Mi-ar plăcea foarte mult să ţin în mână, anul viitor, un volum de autor, intitulat „Lumea privită cu bunăvoinţă”. Pentru lumea noastră contorsionată, dvs., cu echilibrul, calmul şi cumpătarea de excepţie, sunteţi o rara avis, o autoritate foarte solidă, dar şi un model de smerenie.

  4. Victor Moraru 14 Decembrie 2016 la 23:05 #

    Excelent articolul:de la cap la coadă. Nu cred ca a analizat cineva cu atâta ingeniozitate si deschidere intelectuala un gest care i-a contrariat pe multi. Pacat ca (…) nu-l vor putea citi. Iar ajuta sa-si invinga propriile contracepții. Pana atunci, poate ajunge la un public mai larg decat cititorii blogului. Sunt sigur ca vor incerca aceeași admirație ca si mine.
    Victor Moraru.

  5. george tzipoia 16 Decembrie 2016 la 0:51 #

    Asa cum ne-ati obisnuit, iata inca un avizat articol in seria Lumea privita cu bunavointa. Ne-ati relevat lucruri din istoria muzicii pop, de care va marturisim, nu prea eram la curent.

    Victoria si George Tz.

    ________________________________

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: