Prospeţime de gradul doi

28 Ian

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

 1. Cei care, preocupaţi de grijile cotidiene ale îndreptării naţiunii spre o direcţie şi mai bună, nu au citit încă Maestrul şi Margareta, au multe motive s-o facă. Mă opresc asupra unuia singur, important pentru acei compatrioţi care împărtăşesc anumite valori, respectiv sunt mai curând hrănaci decât dispreţuitori ai plăcerilor stomacului, într-o ţară eminamente agrară.

2. Într-o pilduitoare scenă din romanul numit mai sus, bufetierul Andrei Fokici se prezintă în audienţă la diavolul în persoană, întruchipat, într-o ipostază mai agreabilă şi ameliorată estetic, de Woland, un profesor de magie, străin. Motivul iniţial al întâlnirii cu cel de jos – genul de întâlniri pe care cei mai mulţi dintre noi le-am evita, dacă am avea de ales – era transformarea neaşteptată a unei monede în hârtii fără valoare, incident de care magul nu mai era deloc străin[1].

Deşi, prin expresii maliţioase şi oarecum nedrepte precum ‘banul e ochiul dracului’, i se atribuie necuratului un interes excesiv[2] pentru acest furnizor controversat de fericire, conversaţia nu avea să se concentreze asupra banilor pierduţi de bufetier, ci asupra practicilor gastronomice necurate ale acestuia.

3. En gros, Woland îl ia la trei păzeşte pe interlocutor pentru mâncarea stricată pe care o servise mai deunăzi la bufetul al cărui şef era. Dincolo de caracterul deplorabil al mefistofelicului personaj, pe care l-am resimţit şi noi vreodată în viaţă, ori de câte ori şi-a băgat coada, să recunoaştem că, în împrejurările date, poziţia sa era perfect compatibilă cu a unui activist onorabil al Asociaţiei pentru protecţia consumatorului.

En détail, reproşul adus bufetierului era că servise clienţilor mai puţin avizaţi, carne de nisetru şi brânză stricate.[3] Pârâtul încerca să se dezvinovăţească în spiritul dictonului latin care nu recomandă dispute pe tema gusturilor şi a culorilor. Împieliţatul era însă categoric când opina, de exemplu, că brânza nu trebuie să fie verde, ci albă, constatare valabilă la vremea scrierii romanului ca şi astăzi.

În fine, în faţa argumentelor – imbatabile, trebuie să recunoaştem, în ciuda antipatiei pe care i-o purtăm în mod firesc maleficului protagonist – Andrei Fokici dă vina pe parteneri, cum facem mulţi dintre noi când suntem prinşi la înghesuială:

ni s-a trimis carne de nisetru cu gradul doi de prospeţime!’.

4. Profesorul de magie îi dă un verdict fără replică, rămas în istoria literaturii şi a alimentaţiei corecte, pe care îmi permit să-l reproduc cu trimiterile şi referinţele de rigoare, pentru ca atunci când voi ajunge ministru de ceva să nu pot fi acuzat de plagiat:

‘Prospeţime de gradul doi, uite ce prostie! Prospeţimea este una singură, de gradul întâi. Iar dacă această carne de nisetru e de gradul al doilea, atunci înseamnă că e deja împuţită!’[4]

În ciuda resentimentelor fireşti, trebuie să-i dăm, pentru ultima dată, dreptate celui viclean. Un peşte stricat este de nedorit oriunde s-ar afla, în sufrageria noastră, pe raftul de la Carrefour, sau la bufetul lui Fokici. Cu atât mai mult cu cât noi ştim, în principiu, că peştele de la cap se împute, chiar când nici prin ADN, nici prin DNA investigaţiilor nu li se dă de cap.

5. Iar dumneavoastră, distinşi cititori, înainte de a face vreun comentariu răutăcios, se cuvine să înţelegeţi că evocarea acestui scurt episod literar, dar care, vai!, ar putea avea loc aievea, vizează exclusiv dieta sănătoasă şi hrănirea raţională, în sectorul public şi în cel privat.

Dezmint categoric, pe această cale, pe cei care vor încerca, fără temei, să extrapoleze verdictul tartorului la sfera politicului. Îi desfid pe eminenţii analişti care ar putea crede că facem aluzii critice la:

  • partide cu gradul doi de prospeţime, formate din elemente reciclate de la pubelele altor partide;
  • politicieni consumaţi şi digeraţi în meniuri parlamentare anterioare, dar reintroduşi în lanţul trofic cu etichete noi;
  • miniştri expiraţi în vechi guverne care nici măcar nu se dau de trei ori peste cap şi se preschimbă în consilieri verzi, dornici de fotosinteză la lumina palatelor;
  • foşti demnitari ale căror fişiere au fost arhivate demult pe computerele populaţiei cu drept de vot, dar care sunt reactivate fără un rost anume;
  • promisiuni de guvernare cu iz de stătut, rămase pe fundul campaniilor electorale precedente, dar repuse, cu gradul doi de prospeţime, sub nasul alegătorilor!

6. Noi, prin gura eroilor lui Bulgakov, ne-am referit doar la brânza verde şi nisetrul urât mirositor, nu la parfumul mereu proaspăt al demagogiei.

Honni soit qui mal y pense!                

© Petru DUMITRIU

__________________________________________________ 

[1] Astfel de incidente sunt cu desăvârşire necunoscute fericiţilor cititori din avansatul secol XXI, când am trecut de la bani de hârtie la bani de plastic, iar onestitatea bancherilor şi a fondurilor de investiţii a atins cote fără precedent.

[2] Potrivit altui curent de opinie liber exprimată, nici slujitori ai Celui de sus de la Banca Vaticanului nu disprețuiesc în suficientă măsură farmecele irezistibile ale conturilor bine alimentate. Dacă nu cumva vor da de dracu’, iertată-mi fie vorba nepotrivită în context, cu reformele lui Papa Francisc cel nou!

[3] Tradiţie transmisă, cu osteneală şi sacrificii, din tată în fiu, din bufet în supermarket, până în zilele noastre.

[4] Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Editura Adevărul 2011, traducere şi note de Antoaneta Liliana-Olteanu, pagina 238.

 

 

Anunțuri

6 răspunsuri to “Prospeţime de gradul doi”

  1. Ionel Ilie 28 Ianuarie 2015 la 9:43 #

    Surprizator si foarte inspirat ca intotdeauna..

  2. Ion Diaconu 28 Ianuarie 2015 la 10:55 #

     

    Excelent. felicitari.

     

    Ion Diaconu

    Sent: Wednesday, January 28, 2015 at 6:50 AM

  3. Mihail Mathia 28 Ianuarie 2015 la 10:59 #

    Bun!…si din pacate mereu actual…

  4. Marian Dinu 28 Ianuarie 2015 la 14:58 #

    Da, interesant articol. Folosirea lui Satana (cum l-a calificat poetul Bezdomnii si Maestrul pe profesorul de Magie) pentru o legatura cu politica romaneasca, m-a amuzat. Doar ca tu contezi pe faptul ca cititorul roman stie de Bulgakov (intre altele, a lucrat la roman peste 12 ani), nemaivorbind de Maestru, Margareta si deslusirea sensului romanului (scris in perioada stalinista).  In mintea mea: Fat chance !. Nici macar dnii Ilf si Petriv nu sunt cunoscuti ca lumea, chiar daca au tradus in Romania nu numai cele doua vestite romane picaresti ale NEP-ului, dar si „America fara etaje” (intre altele, un documentar-reportaj superficial). Nemaivorbind ca atat Maestrul cat si Margareta au facut pact cu Satana cu mare placere si celeritate, pentru a-si implini aspiratiile. Marian

    • Petru Dumitriu 28 Ianuarie 2015 la 15:38 #

      Mulţumesc, Marian. La drept vorbind, aşteptam intervenţia ta, pentru că eram sigur că eşti unul dintre „cititorii români” care îl cunoşteau prea bine pe Mihail Bulgakov.

      1. Dar nu aş fi aşa sigur că Bulgakov nu este cunoscut la noi. Eu, de pildă, băiat de la ţară, nu am citit romanul înainte de 1989, dar am văzut o superbă trasnpunere dramatică a capodoperei „Maestrul si Margareta” la Teatrul Mic, dacă nu mă înşel. In paranteză fie spus, am şi o ediţie veche a cărţii „Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac” a lui Ilf şi Petrov, tot din vremurile acelea. Ştiu ca volumul a fost din nou editat, într-o nouă traducere, aparent mai puţin interesantă. Andromaca, mulge vaca…

      2. Se spune că Stalin îl admira sincer pe Bulgakov pe care îl considera, ţineţi-vă bine, „mai presus de linia partidului” şi de cuvintele „dreapta” şi „stânga”. Au tratat în direct problema plecării definitive a scriitorului în străinătate (Bulgakov nu plecat până la urmă, intrebându-se ce fel de scriitor rus este ala care nu traieste in Rusia). Oricum cartea a fost publicată în volum abia în 1968 deci mult după moartea tartorului şi atunci „bine” cenzurată.

      3. Cinstit vorbind dacă preţul unei relaţii non-letale între Bulgakov şi Stalin a fost Maestrul şi Margareta una dintre cele mai mari cărţi ale secolului XX îl aplaud. Oricum mi se pare absolut extraordinar faptul că Bulgakov şi Ilf&Petrov au putut produce romane şi personaje atât de interesante într-o perioadă în care te-ai fi aşteptat să se scrie numai tragedii sau apologii. Acum trăim vremuri vesele, suntem mult mai liberi, mai îmbelşugaţi, dar scriitorii par a nu mai fi dispuşi să scrie şi pentru … posteritate.

      4. Cât despre afirmaţia că am făcut o legătură între nisetru şi politica românească „dezmint categoric pe cei care……” (a se vedea paragraful 5 al textului).

      Mai poftim pe la noi!

  5. LucianD 24 Februarie 2015 la 13:38 #

    Criticile Dvs. subtile dar in acelasi timp de o profunzime remarcabila, adresate frecvent atit clasei politice cit si media finantata indirect de resursele uriase produse de aceasta clasa la modul general, ne hranesc pe noi, bietii spectatori fara vina ai acestui teatru ieftin inceput acum un sfert de secol, cu speranta ca viitorul poate fi mai bun.
    Cu nadejdea exprimata mai sus, va transmit, excelenta, ca va urmarim si admiram talentul cu nesat aici pe blog, chiar daca va comentam putin mai rar.
    Si ma adresez la persoana a IIa pentru ca sintem o familie intreaga cu ochii pe creatiile Dvs! Eu doar exprim, din cind in cind si, bineinteles, democratic, un punct de vedere colectiv-familial.
    Numai de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: