Bănci, Alzheimer, GPS. Trei dileme să vă scot din minți.

22 Iul

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Vacanțele pe care le-ați consumat sau le așteptați sunt binemeritate. De trupurile, nu de mințile dumneavoastră. Dacă am înțeles eu bine creierele nu funcționeaza la adevăratul potențial[1], de aceea suntem și luați uneori, pe nedrept desigur, drept proști, de către „băieții deștepți”[2].

Așa că eu minților, nu trupurilor în șlapi, mă adresez acum cu teme de reflecție pentru vacanță. Nu se cade să le lasați să moțăie la soare sau să lenevească lascive în vreme ce hoinăriți pe potecile umbroase ale Carpaților, printre PET-uri și sticle sparte. Mințile trebuie să trebăluiască tot timpul. Doar proștii au mintea odihnită, zice proverbul, iar cititorii acestui blog au dovedit cu asupra de măsură că sunt inteligenți.

Vă propun, așadar, spre reflecție și rezolvare, trei dileme de vară.

Dilema bancară

1. Lumea palpită sub efectul crizei economice și financiare. Guvernele taie în carne și oase și aplică politici dure de austeritate. Somerii se înmulțesc. Tinerii nu se înmulțesc pentru că nu-și pot permite.

Băncilor americane li se recunoaște, cu deosebit respect,  meritul de a fi provocat criza prin  politici iresponsabile și lăcomie corporatistă. Cu toate acestea, băncile în cauză, în modestia lor, continuă să lucreze spre binele omenirii.

JP Morgan Chase, de pildă, a anunțat un beneficiu cu  31% mai mare pe trimestrul II în raport cu cel dinainte care nici el nu se simțea prea rău. Beneficiul net s-a ridicat, sfidând Cassandrele care-i supără pe greci încă din antichitate, la 6,5 miliarde dolari.

Wells Fargo, o bancă mai mică, nu se lasă nici ea mai prejos. Beneficiul ei net a crescut cu 20% ajungând la 5,3 miliarde dolari, tot în trei luni.

Cum e mai bine?

a)      Să ne lăsăm de banalele noastre ocupații și să lucrăm cu toții în bănci, pentru bănci?

sau:

b)      Să stăm în băncile noastre?

Dilema pensionară

2. Omniscienții cercetători britanici mai aduc o dată soarele pe strada noastră cu borduri mari și asfalt prost. Se pare că frecvența bolii Alzheimer va fi mai mică decât s-a prevăzut[3]. Ieșitul mai târziu la pensie contribuie la întârzierea bolii, au constatat ei, nu doar la scăderea venitului lunar, cum au constatat pensionarii.

Iată deci că nici banii de pensie nu aduc fericirea, ci mult mai de preț e iubirea de muncă. Mai mult decât atât, cei care apucă și chiar trec acum de 90 de ani sunt din ce în ce mai isteți, și mai mai pe fază decât nonagenarii de acum un deceniu.[4]

Cum e mai bine?

a)      Să ieșim la pensie la 90 de ani cu mintea încărcată de amintiri?

sau:

b)      Să ieșim la pensie cât mai devreme, ca să ne bucurăm de plăcerile restante ale vieții, pentru că dacă vine Alzheimer tot nu o să ne aducem aminte dacă am luat o decizie bună?

Dilema satelitară

3.  Vă veți fi uitat cu invidie la oile și vacile care se află în permanent concediu la munte, se plimbă pe unde au chef, se culcă unde și cu cine poftesc, mănâncă bio și beau apă fără coloranți, de-acolo de pe versanți. Veți fi râvnit la lipsa lor de stress profesional și absența unor responsabilități palpabile, în afară de aceea, notabilă, de a se sacrifica, o dată în viață, pentru binele alimentar public.

Ei bine, crescătorii de animale din Pirinei și din Țara Bascilor, aripa spaniolă, nu se lasă mai prejos în grija pe care-o poartă vitelor pe care le supraveghează, decât serviciile de informații oamenilor aflați în situații similare. Ei s-au hotărât să nu mai lase animalele să behăie și să mugească despre cine vor și după cum le taie capul, ci să le pună GPS-uri la gâtul respectiv.

Ciobanii vor putea să stea în birourile lor de la stână și, prin semnalul de satelit, din spatele micilor ecrane, să orienteze vacile și oile în direcția dorită.

Pentru noi, cei care ne-am tras deja de bună voie GPS și semnale de satelit, cum e mai bine?

a)      Ne apărăm dreptul la libertate, intimitate și viață personală ?

sau:

b)      Stăm așa ca vitele?

Petru Dumitriu


[1] Chiar dacă nu o fi așa, mie îmi place să cred.

[2] Despre  “fete deștepte” nu se vorbește în folclorul nostru mediatic, dar lasă că nici cu ele nu mi-e rușine, la o adică.

[3] Cică « s-a prevăzut », de parcă tata mare, nu tot ei au prevăzut.

[4] Acum eu înțeleg eu mai bine ce vroia să spună Delavrancea prin gura lui Stefan cel Mare (sau invers ?): Moldova este a urmașilor noștri și a urmașilor urmașilor noștri, pe măsură ce crește vârsta de pensionare.

Anunțuri

10 răspunsuri to “Bănci, Alzheimer, GPS. Trei dileme să vă scot din minți.”

  1. Mirel 22 Iulie 2013 la 14:31 #

    1. daca ai card master la post bank si card visa de coop si traiesti normal si zilnic, viata ta toata este pe ecranele unor indivizi numiti traderi care ca sa isi cistige existenta pariaza intre ei, dar pe banii tai din asigurarea de viata, cam ce si cit vei cumpara miine sau daca vei baga benzina mai multa, ca oricum o iei dela shelul din colt. Este evident ca bancile sint sistemul digestiv al fiintei globale, deci nu sepoate fara, dar mare bine ar fi daca politica de austeritate s-ar impune actionarilor dela banci si nu unor simpli functionari. Despre ceilalti functionari numai de bine. Oricum la Detroit toti se vor reconverti.
    2. iluzia longevitatii sora cu munca fara capat este ceeace a facut societatea de consum sa
    ajunga unde a ajuns, deoarece intradevar unora chiar le place ceeace fac si chiar doresc sa repete povara prezilnicei autosuficiente, pacat ca baiatul ala cu nume de neamt care ascunde lucrurile prin casa, vine in vizita oricum, ca si scaderea acuitatii vizuale asa ca, dupa parerea mea la fiecare virsta e bine sa ne propunem exact ce putem si cit se mai poate, iar cei care apuca sa fie parte din consilii sau administratii si sa faca benevolat vor fi si mai fericiti pentru ca dupa parerea mea ce ii tine pe oameni in forma, dincolo de stomac si bagajul genetic este comunicarea si mai ales iubirea-intelegerea cu semenii sai.
    3. Ioana o cheama pe garmina mea si acum ca are o problema de soft chiar maintreb cu cine mai voi mai certa atunci cind incapatinat si inoportun voi lua de capul meu decizia de face dreapta cind puteam sa fac acelasi traseu pe care il fac de douazeci de ani. Trebuie sa stii sa renunti la mica manipulare tehnologica chiar atunci cind iti este lumea mai draga si culmea dupa ce ti-ai demonstrat tie insuti ca esti capabil sa programezi un traseu si o conectitivitate nevazuta cu i-norii prin care trec amplificate semnalele antenelor tale, sa iti verifici intuitia si sa nu mai mergi asa ca …animalul.
    PS. In virtutea ca tot ce se naste si e citat, se aniverseaza, multumesc pentru bucuria gindului impartasit si felicitari pentru provocari.

    • Petru Dumitriu 23 Iulie 2013 la 8:56 #

      Mirel

      1. Imi place analogia cu sistemul digestiv. Nu știu cum se exercită funcția de excreție, dar nu cred că trebuie să mergem cu cercetarea mai departe. Mai devreme sau mai târziu, tot un grup de cercetători britanici ne va lămuri.

      2. Dacă într-adevar comunicarea stimulează longevitatea, atunci e musai să țin acest blog până la nunta de aur a autorului cu bunii săi cititori. Cei 50 de ani, plus ce-am mai adunat fiecare dintre noi separat, ne pot duce spre vârsta aceea magică la care singura muncă va fi găsirea obiectelor rătăcite prin casă.

      3. Pe tovarășul meu de drum, nou-nouț, îl cheamă Mio și era să-l sparg din prima zi de însoțire pe când tot striga la mine și să mă întorc s-o iau pe calea blocată de o pancartă pe care scria „route barrée” și în spatele căreia se afla și un polițist local care nu era conectat la același satelit.

  2. Laura Pană 22 Iulie 2013 la 19:37 #

    Iată că există și bloguri nu numai inteligente, ci și simpatice.
    Nu am mai intrat pe acest blog, deși de la început mi-a atras atenția, pentru că am tot muncit pentru câteva articole și conferințe, luând mereu partea ”științifică” a subiectului care este viața, cu toate că, privită și cu bunăvoință, ea se dovedește, parcă, și mai senină, decât trecută cu vederea, ca în teorie (știință și filosofie).
    Tocmai pentru că am uitat de acest blog, am recuperat acum și am parcurs mai multe domenii și ediții.
    Ceea ce cred că dă farmecul textelor, în afara de subtilele analize, făcute ca în glumă și de savantele trimiteri, puse cu grija de a nu epata, este un ritm interior și, uneori, chiar o rimă jucăușă, ultimele două indicând sursele sigure ale originalității: fluxul constant al gândirii, modulat și stimulat de o motivație nemărturisită, dar intuibilă, fiindcă este cea care ne animă pe toți cei înrudiți în idei.
    În mod deosebit mi-a plăcut textul despre intelectuali (cei români), poate pentru că are și o introducere mai speculativă, dar și o ironie mai acidă.
    Tema mă preocupă demult, mai precis din studenție, când am surprins atât pe unul dintre profesori, cât și pe colegi, cu un referat scris pe acest subiect și susținut cu sufletul la gură. Colegii au fost surprinși pentru că, de obicei, prezentam referate docte și abstracte. Profesorul a rugat pe unul dintre colegi să deschidă geamul, pe altul l-a trimis la secretariat după ceva, iar la sfârșit m-a întrebat despre sursa ideilor, deși în anul I nu aveam acces nici la sala de lectură zisă ”specială”, la cămin aveam numai difuzor, iar pentru televizor aveam o sală comună, cu programul cunoscut.
    Cât despre tema privind băncile, uitarea de sine (ca grup mare) și diversele mijloace de … orientare, cred că avem de-a face, din păcate, nu doar cu dileme, ci și cu trileme, cvadrileme și cvintileme, ceea ce ne face să nu ne hotărâm la timp, iar ceea ce hotărâm să nu se facă niciodată.
    Cu excepția acestui blog reușit, desigur!

    Laura Pană

    • Petru Dumitriu 23 Iulie 2013 la 8:58 #

      Dna. Laura Pană

      Vă mulțumesc pentru intervenția ex cathedra, la propriu și la figurat. Este o adevărată „cronică de blog”, specie critică pe care cred că tocmai ați inventat-o. Experiența mea cu acest blog este de mai puțin de un an, deci este posibil să mă înșel, dar nu cred să mai fi întâlnit pe cineva care să comenteze atât de doct și binevoitor exercițiul în sine.

      Subsolurile web-site-urilor sunt mai curând ocazii de strașnice înjurături și refulări veninoase, așa că amabilitatea dvs. este foarte tonifiantă, venind și din partea unui universitar. Si mă bucur ați intrat pe lungimea de undă a acestor improvizații, care nu sunt frivole în ciuda aparențelor, dar se doresc a fi relaxate și mai ales necrispate. Prietenul meu Faustinus mă încurajează numind articolașele „jazz textual”.

      Jazz sau café concert, sunt texte care nu vor răul nimănui, iar dacă provoacă și un zâmbet, atunci chiar că nu mai contează efemeritatea lor.

      Vizita mă onorează ca și privirea binevoitoare.

  3. Ion Popescu 23 Iulie 2013 la 8:21 #

    _____

    Great ! Felicitari!

    Multumiri pentru ultimul articol.

    Ca sa-ti largesc numarul cititorilor si admiratorilor, am transmis articolul si d-nei prof. ( conferentiar universitar).

    Keep writing !

    icp

    P.S.Am terminat cartea “Romania and UNDP”. Sper sa apara in cursul acestui an, subject to finding a sponsor.

  4. alniculescu 23 Iulie 2013 la 9:25 #

    Sclipitor, ca de obicei. Pentru mintile in vacanta si nu numai. Sunt la Geneva pina la mijlocul lui septembrie. Bon à vous et un temps heureux avec tes chers. À bientot. À.N.

    • Petru Dumitriu 23 Iulie 2013 la 9:50 #

      Dacă sunteți la Geneva și vă găsiți un moment liber, nu uitați să faceți o vizită la noua expoziție „Rădăcini europene” din Avenue de France 23. De amorul artei, nu de dragul meu. Nu o sa vă pară rău.

  5. ldragomir 28 Iulie 2013 la 19:12 #

    Multumim pentru provocarile de vacanta de vara pe care ni le transmiteti cu delicatete si, evident, bunavointa.
    Incerc, inginereste, cateva raspunsuri punctual, cu mici demonstratii de sustinere:

    1. Raspuns corect: b)
    Demo: Desi cuvantul „banca” are o certa origine milenara in spatiul carpato-dunareano-pontic (ban-banca-bancher, etc..), ca dealtfel si cuvantul salariu (sare-sale-salariu), cred ca e mai bine sa stam in banca noastra de lemn vopsita eventual in 3 culori :), fara a incerca sa luam un salariu in bani din profiturile facute de banci pe seama unui pacat mentionat de mii de ani in cartile sfinte: lacomia.
    Daca stam in banca noastra si incercam a dezvolta minunata capacitate de contemplare a naturii in primul rand (ex: o cascada, un Rasarit de Soare, un apus de Soare, o turma de oi cu cioban autentic de tip mioritic si nu fotbalistic, turma asezata pe „o gura de rai” printre „brazi si paltinasi”, etc) vom avea o vacanta binemeritata si ne vom intoarce cu bunavointa la modestele noastre ocupatii non-bancare.

    2. Frumoase intrebari cred eu retorice, Maestre! Felicitari!
    Raspuns corect: Nu stiu, sincer. Aveam nevoie de punctul c) ca sa dau raspunsul corect 🙂

    Incerc o schita pentru situatia c): S-a dovedit stiintific, si n-am nici un dubiu ca britanicii cu mintea odihnita sunt implicati pana-n gat, ca femeile vaduve traiesc mai mult pentru simplul fapt ca fac des parastase si implicit comunica cu multa lume, socializeaza in afara NET-ului, au multi prieteni si intretin relatii in loc sa se retraga in singuratate.
    Daca e sa le dam crezare cercetatorilor insulari tragem concluzia ca de fapt sanatatea inclusiv cea mintala e lucrul cel mai de pret in viata si nu mai privim acea pensie decat ca pe un mijloc de asigurare a traiului de baza. In rest, incercam pe cat posibil sa muncim ce ne place fara sa uitam o clipa sa punem mintea si logica la lucru in fiecare zi, daca se poate. Un citat din regretata mea bunica, relevant: „Corpul tau e ca un vapor, iar creierul e capitanul vasului – asigura-i creierului sanatatea si vioiciunea pentru ca nava sa treaca cu bine de furtuna”.
    Asa ca votez c) – Sanatatea mintala si trupeasca, impacarea sufleteasca, apoi pensie cand o vrea Cel de Sus.

    3. Poanta cu vitele e magistrala, chiar si asa zisa cu multa bunavointa! 🙂
    Votez categoric pentru calatorii si peripetii cu harta in mana (copilotul, desigur) in locul comoditatii de a o asculta pe Oana cu vocea metalica a dragutului meu Tom la patrat 🙂
    De ce?
    Pentru ca Dl. TomTom a reusit sa ma supere foarte tare in urma cu 2 ani, dupa ce i-am lansat o provocare Bucuresti-Salonic si, in loc sa ma duca normal pe un traseu circulat de toata lumea, a binevoit sa ne prezinte niste superbi munti pe niste drumuri mioritico-forestiere la granita intre BG si GR incat ne-a apucat noaptea pe acolo si cred ca doar Dumnezeu ne-a mai salvat de un posibil transplant de organe ad-hoc (Dne Fereste!) intr-o pustietate de nedescris cu mistreti curiosi cum de-am ajuns noi acolo, etc.
    Concluzie: Prietenul Tom, doar in caz de stricta necesitate, in rest harta si imaginatia, logica si mintea la contributie conform cu cele de la punctul 2. de mai sus. E mult mai bine si, evident, sanatos.

    Vacanta placuta!
    Lucian

    • Petru Dumitriu 7 August 2013 la 15:40 #

      Lucian, nota 10 pentru toate raspunsurile si ilustrarile cat se poate de adecvate.

      Cat despre Tom Tom, Mio si neamurile lor de sateliti, cred ca ii putem pedepsi lasandu-i pe coclaurile pe care ne conduc atunci cand gresesc. Noi ne putem descurca fara ei, sa vedem cum se descurca ei fara noi.

      • ldragomir 8 August 2013 la 10:17 #

        Petru, multumesc pentru aprecieri, ma straduiesc sa fac comentarii intr-un mediu elevat in care sincer ma simt bine, mai ales ca percep la intensitate maxima elogiul minunatei Limbi Romane ce se face aici.
        De acord cu propunerea abandonarii lui Mio, Tom si fratiorii lor, in locuri pitoresti printre oite si magarusi. Uite c-am ratat recent ocazia sa-l las la „rece” intr-un piriu pe Gura de Rai numita Transalpina pe care am avut privilegiul s-o admir recent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: