Dacă ceasul nu-i stricat, nu-l tot da la reparat!

3 Iul

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Într-o epocă a revoluțiilor cu aromă de iasomie sau de portocale, ori dintr-astea mai noi, digitale, care încep cu software de twitter și facebook și continuă cu hardware de tancuri și mitraliere, poporul elvețian cel fericit[1] nu vrea în ruptul capului să facă și el o revoluție. Nici măcar prin vot. Ca să nu mai vorbim că dacă ar fi mai nervos, el nu ar avea nevoie de arme livrate cu vaporul. Unu: elvețienii nu au mare. Doi: ar putea scoate armele din dulapul din dormitor și încropi lesne cele trebuincioase pentru a răsturna regimul, a coborî steagurile în Bernă și a ridica altele.

Votul la elvețieni n-ar fi așa de greu cum crede lumea. Nu-i nevoie de găleți, de mici sau bere, nici de buletine de vot prêts-à-porter, gata ștampilate și completate unde se cuvine, ori de autobuze pentru călătorii scurte dar eficiente, de la o urnă la alta, pentru alegătorii mai entuziaști. Nici de morți tulburați din veșnicia adormirii pentru a participa la plebiscite al căror rezultat nu-i pe placul vreunei comisii de Barosani, dacă îmi permiteți acestă vorbă de mitocani. N-am găsit altă rimă!

Dar ei, nu și nu. Nu vor revoluție și pace! Nici atunci când politicieni cu peronul pe partea extrema dreaptă, care vor progresul cu orice preț, cheamă poporul să facă revoluție, fie și prin corespondență.

Revoluția pe care elvețienii trebuiau să o săvârșească fără violență era să să schimbe sistemul legislativ astfel încât să aleagă ei înșiși pe cei 7 membri ai Consiliului Federal (guvernul Confederației) în loc să lase Parlamentul să-i aleagă, ca până acum.  În aceste condiții, demne de un popor mai combatant, la 9 iunie 2013 elvețienii au fost chemați iar la plicuri (prima dată fiind în 1900 și a doua în 1942!) pe același subiect.

Cu alte cuvinte, pentru a treia oară în istoria invidiatului popor, calul a fost întrebat, cum s-ar spune, dacă vrea să mănânce ovăz, iar Grigore a fost îmbiat să bea aghiazmă. Ofertă irezistibilă, mai ceva decât cea cu creditele imobiliare în franci elvețieni, de pe vremea când economiile fraierilor duduiau.

Numai că poporul, pe cât de fericit pe atât de afurisit, a revăzut el talk-show-urile din 1900, pe cele din 1942 (când plictiseala era mare în cantoane, deoarece restul națiilor se băteau ca chioarele, iar bancherii elvețieni, săracii, se îndeletniceau cu ingrata sarcină de a avea grijă ca banii beligeranților să nu se împrăștie[2]) și a plesnit un categoric „NU”, cu o medie națională de 76,3%, dar atingând înălțimi de 82,0% pe la munte (ce-i drept că mai toate cantoanele au ieșire la munte).

Deci, dacă înțelegeți bine[3], alegătorilor li s-a spus: stimați concetățeni, mai faceți o pauză de la yoodle și luați fraților frâiele puterii în mână, nu lăsați Parlamentul să-și facă de cap! În îndărătnicia lui, poporul, suveranul, cum i se spune cu tandrețe în dialect politic elvețian, a înțeles că nu lui i se oferea mai multă putere, ci eventual celor șapte consilieri federali, care ar fi putut fi mai puternici și mai obraznici. Vorba ceea, “pe mine m-a ales norodul”, iară nu tagma jefuitorilor.

A mai cugetat suveranul că alegerea consilierilor federali se va transforma în competiție de fraze goale în locul celei de competențe, că miniștrii nu se vor mai gândi la dosarele din prezent ci la promisiunile de viitor, că își vor ascuți vorbele în loc să-și îngroașe faptele. Ba câțiva, mai răi de gură, au cârtit că guvernarea se va transforma într-o perpetuă campanie electorală, asa cum, chipurile, se întâmplă în părți mai puțin civilizate din dreapta Europei (cum te uiți spre Polul Nord).

Unii s-au gândit că abundența banilor de gargară electorală ar fi putut înlocui penuria de argumente. Alții au socotit că maniera de luare a deciziilor de către consilierii federali,  numită colegialitate[4], va fi înlocuită de scoaterea cuțitelor la televizor. Destui s-au temut că zicerea adevărurilor și prezicerea soluțiilor vor fi precupețite în schimbul campaniilor de comunicare, PR și altor baliverne din care fac unii bani grei. De la stat.

Și s-au mai gândit ei că mecanica votului popular care ar fi impus doar prin preponderența brută a numerelor ar fi afectat delicatele echilibre lingvistice, religioase și partinice, care țin împreună bătrânele cantoane,  atât de puțin simple, după vorbă, după port, aidoma ceasornicelor elvețiene ale caror sofisticate mecanisme le determină precizia.

Ca să vedeți ce prostii i-au trecut prin cap suveranului, în vreme ce i se puneau la dispoziție noi pârghii de putere. Pradă acestori temeri, zis și făcut, poporul a dat credit Parlamentului și a respins nurii sirenei populiste cărora puține neamuri neduse la referendumuri le-ar fi rezistat.

Dacă stau să mă gândesc bine (dar nu știu dacă merită!) ăștia ar fi fost în stare, Doamne iartă și păzește, să voteze împotrivă, dacă Elveția ar fi fost rugată frumos de un partener mai strategic să instaleze un scut anti-rachetă în comuna Dujoyeux. Noroc că nu s-a pus problema. De-aia nu-i bine să bagi în seama prostimea.

In general, contrar clișeelor boierului Moțoc, proștii nici măcar nu mai sunt așa de mulți. Nu ajung nici de-un cvorum.

© Petru Dumitriu


[1] “Elveția sau istoria unui popor fericit” este titlul unei cărți a lui Denis de Rougemont, autentic european prin vocație, nu prin apartenență la vreo instituție europeană. E drept, unii spun că poporul elvețian este o ficțiune, nu există ca atare. Dar pentru ca toate cantoanele să poarte un nume, li s-a spus Confederație care rezistă datorită mașinăriei fine a procesului de luare a deciziilor și a accesului la putere, comparabilă cu mecanismele ceasornicelor elvețiene.

[2] în ipoteza că unii dintre ei ar mai fi apucat ziua scadenței.

[3] Dacă nu, vă mai explic.

[4] Iertați-mă dragi cititori de limbă română, fără supărare, domniile voastre nu au cum să înțeleagă noțiunea de colegialitate, nu aveți de unde ști și unde vedea. Auzi la ei, colegialitatea este „principiul al cărui obiectiv este să limiteze puterile unui grup mic de persoane, acordându-se aceleași puteri tuturor membrilor săi”. Ia să nu mai vină elvețienii să ne dea lecții! Pe noi nu ne interesează chestiile astea!

Anunțuri

17 răspunsuri to “Dacă ceasul nu-i stricat, nu-l tot da la reparat!”

  1. mihail 3 Iulie 2013 la 10:41 #

    bine, Petru!
    să vedem câți înțeleg…

    • Petru Dumitriu 5 Iulie 2013 la 9:31 #

      Mihai, la petrecerile noastre vine numai lume bună, din câte bag samă. Ș-apoi, ce mare lucru e de înțeles? Stăm și noi și ne uităm la lume… Și dacă mai ciupim coarda viorii, o facem cu bunăvoință …
      Pizzicato!

  2. g lupes 3 Iulie 2013 la 13:18 #

    traducerea Deveselu- Dujoyeux e dragalasa !

    g_lupes

    • Petru Dumitriu 5 Iulie 2013 la 9:33 #

      Vai, dar cum de v-a putut trece prin cap asta? Honni soit qui mal y pense!

  3. Maria Dobrescu 3 Iulie 2013 la 16:07 #

    N-avem ce da la reparat / Ceasul nostru a fost furat!

    Mă bucur mereu de lectura articolelor semnate de dvs. Dacă privim această informație inedită din perspectiva lui Bucur ciobanul, ea pare „extraterestră”. Este surprinzătoare normalitatea altora pe care noi am percepe-o anormală. Însă, ceea ce la noi e de regulă anormal (și, o, God, anormalul înseamnă normalitatea noastră cotidiană) este perceput în afară, bineînțeles, anormal. Nu suntem în stare să ne impunem nici măcar anormalul, așa cum o fac elvețienii. Nu suntem vero nici aici! Iar noi, domnule Dumitriu, n-avem ce mai da la reparat, pentru că ceasul nostru a fost furat. Timpul ne-a fost și el manglit!
    Dar, iau titlul blogului dvs. ca un modus vivendi: trec prin lume cu optimism și bunăvoință.
    Vă doresc vacanță frumoasă!

    • Petru Dumitriu 5 Iulie 2013 la 9:40 #

      Vă urez asemenea! Si să nu ezităm să folosim optimismul. E gratis și la îndemâna oricui. So far, so good, cum zicea optimistul care cădea de la etajul 100, prin dreptul etajului 40.

  4. Niculae Spiroiu 3 Iulie 2013 la 20:35 #

    EXCELENT. DAR CINE SA PRICEAPA? N. Sp.

    ________________________________

  5. Ionel Ilie 5 Iulie 2013 la 5:49 #

    Excelență, mă delectez mult cu creațiile dvs. și vă mulțumesc.   I.I.

    ________________________________

    • Petru Dumitriu 5 Iulie 2013 la 9:36 #

      Să fie primit! Măcar un zâmbet dacă v-a înflorit în colțul gurii și e foarte bine!

  6. ldragomir 5 Iulie 2013 la 14:10 #

    Excelent comentariul, Maestre, felicitari cu sinceritate!

    Bag seama ca locuitorii din Alpi au citit cu totii cartea lui Bogdan Teodorescu „Cinci milenii de manipulare” si-au actionat in consecinta (va rog scuzati-mi ignoranta dar nu stiu daca am voie sa fac reclama unor carti pe blogul Dvs.).

    Si cum prin acei munti semeti cu procente de 80,0 % mai vietuiesc inca niste oameni care graiesc aproape identic taraneasca neaose vorbita de milenii in Carpati, nadajduiesc ca poate le vor reaminti stramosilor ca Domnul ii da de fiecare data romanului mintea cea de pe urma.

    Sa auzim numai de bine!

    • Petru Dumitriu 5 Iulie 2013 la 15:32 #

      Da, așa se pare, ciobanii lor din Alpi știu să facă politică. Ciobanii nostri din Carpați încă se mai încurcă la citit în cabinele de vot. De aceea, reclama în favoarea citirii de carte este binevenită pe acest blog. Și pentru ciobani, dar și pentru activități mai puțin lucrative. Ciobanii pe care-i știm noi au intrat direct în politică, fără să mai treacă și prin etapa, mai puțin productivă, a citirii de carte. Ce-i drept, am în minte un cioban mai de șes, nu unul din Carpați. Dar e bine și așa. Dacă nu se consuma tragedia ciobanului din Miorița, poate mai aveam unul în Parlamentul European și priveam mai optimiști apusul de soare.

      • DUMNEZEU 20 Iulie 2013 la 5:49 #

        Că veni vorba…
        „Înţeleagă fiecare ce-o vrea, ce barda mea!” şi-o fi spus bardul de la Mirceşti şi a lăsat balada Mioriţa în coadă. De peşte…
        Că şi-acum mă-ntreb: oare bandiţii-ăia doi de ciobani ungrovlahi, i-or fi luat până la urmă gâtul ciobănaşului moldovean şi i-or fi fript mioriţa transformând-o dintr-o oaie neîncepută într-una începută, sau s-or fi răzgândit!? În orice caz, părerea mea e că oai-aia alarmistă ori era mincinoasă şi băga strâmbe, ori schizofrenică şi bătea câmpii…
        Aşadar, tragedia ciobănaşului nu se ştie nici până acum dacă s-a consumat sau nu, cert este însă că, între timp, ciobanul ungurean s-a desconspirat. E un secui recidivist, cunoscut şi ca deţinutul secuiesc.
        Cât despre articol… mărturisesc sincer că sunt topit după el.

      • Petru Dumitriu 21 Iulie 2013 la 7:09 #

        Mulțumesc, Doamne, pentru interpretarea delicioasă și nuanțată a Mioriței. Mi-ai luat ceața de pe ochi. Acum știu.

        1. Peștele de la oaie se-mpute.
        2. Secuiul dacă nu-i fudul, parcă nu-i secui destul.

  7. Andrei Radu M 6 Ianuarie 2014 la 9:59 #

    🙂
    Bun gasit, tuturor!
    Vin cu procentul de 80% de optimism, aflandu-ma, probabil, in dreptul etajului 20… in cadere libera.
    Ma trezesc de fiecare data, cand citesc un articol cu „electrizare prin influenta” (politic), nauc. Personajele principale sunt, INTOTDEAUNA, ciobanul si oile. Niciodata ‘telectualitatea.
    Da, imi veti spune, ‘telectualitatea nu poate fi personaj principal atata timp cat ea este observatorul, naratorul.
    „Unii s-au gândit că abundența banilor de gargară electorală ar fi putut înlocui penuria de argumente.”
    Nu penuria de argumente este importanta ci absenta cu desavarsire a ‘telectualitatii. Paradoxal, ne vom trezi peste o jumatate de secol cu o puzderie de „disidenti” defiland pe covorul insangerat cu acte lor de bravada… lingvistica.
    Nimeni nu se va uita in spatele cortinei, atata timp cat galetile de plastic, pachetele cu malai, faina, ulei, vor cadea precum pestii in vremea lui Jesus Christ.
    O piesa de teatru antica care atrage, inca, ropote de aplauze.

    • Petru Dumitriu 6 Ianuarie 2014 la 11:37 #

      Dar ce surpriză plăcută, ce oaspete distins. Mulțumesc pentru vizită. Este un bun început de an pentru acest blog.

      Partea mai interesantă este că tocmai verificam diacriticele la un articol nou, pe care sper să-l postez diseară, în care fac exact ceea ce anticipați, domnule Andrei Radu, adică dau la o parte niște intelectuali ca să fac loc unor personaje care se ocupă tot de oi și capre.

      Si cică să nu crezi în destin!

      Sunteți profet, stimate oaspete?

      • Andrei Radu M 6 Ianuarie 2014 la 19:29 #

        🙂
        Bucuros de regasire, revedere.
        Onorat as fi daca am putea, nu „sa ne tragem de sireturi”, sa ne tutuim cu decenta personajelor lui Marin Preda si in limita bunului simt din groapa lui Eugen Barbu.
        Mi-era dor de cercurile literare de pe vremuri, inca imi mai este.
        Trebuie sa ma adap mai des de aici, pana cand mi se stinge dorul.
        Felicitari pentru tot, stimabile! E nevoie de cultura ca de aerul proaspat dupa o ploaie intr-un anotimp secetos.
        In destin cred, profet nu sunt.
        Si, cum spune Butulescu:
        „din contradictia palmelor se nasc aplauzele”, indraznesc sa-mi las palmele sa freamate a contradictie pentru a naste aplauzele cuvenite muncii tale pe acest blog.
        [Fara diacritice, limba romana este in trend, o confund mereu cu fata de la pagina 5 si-mi argumentez patetic: va fi vesnic tanara pentru ca, desi avem de-a face cu o constanta, fata va fi mereu alta.]
        Seara faina!

      • Petru Dumitriu 7 Ianuarie 2014 la 8:24 #

        Mă voi tutui cu plăcere. Mulțumesc pentru aprecieri și pentru recepția micii doze de seninătate pe care doresc să o transmit.

        Eu resimt destul de dureros pierderea treptată a diacriticelor limbii române pe Net, deși știu că este un preț pe care ni-l cere tehnologia. Totuși, dacă vreo instituție anchilozată precum Academia ar lua tema în serios, s-ar putea lansa o campanie națională și facilita accesul la soft-uri care să permită utilizarea diacriticelor de pe toate tastaturile fără pierdere excesivă de timp.

        Măcar dacă abondonul băștilor, căciulilor și pintenilor literelor noastre ar duce într-o direcție bună, cum ar fi de pildă, latina mamă, dar mă tem să nu ne îndreptăm spre păsărească. Uneori am senzația că parcurgem (cu toții, nu doar româna, că și alții au diacritice) drumul invers spre uniformizare și turnul lui Babel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: