Liliana Chiriac*: Peisaj urban, Praga
Pe soldatul Švejk l-am cunoscut când eram copil. Cum treaba asta se petrecea înainte de a ști ce-a fost Primul Război Mondial sau Imperiul Austro-Ungar, nu am rămas decât cu impresia că era un tip simpatic și veșnic bine dispus.
Numai că, de vara trecută, ca toată lumea bună, în frunte cu înțelepții noștri îndrumători Barroso și Reding, nici eu nu mai dorm ne-ntors, cum s-ar cuveni la experiența mea profesională. Pricina este grija mistuitoare a statului de drept, a reformei în justiție și mai ales a jenei generate de dojenile binemeritate ale comisarilor de la Bruxelles la adresa nepricepuților care votează cum îi taie capul de câte ori li se dă acces la cabină. Și tot cugetând la formulele cele mai plauzibile de reformare a justiției, mi-am adus aminte că bravul soldat Švejk s-a luptat și el odinioară cu sistemul ticăloșit.
Așa că, profitând de faptul că între timp am mai crescut probabil la minte și sigur în greutate, i-am cerut un interviu[i] privind marile teme pe care strică somnul popoarelor europene și supără pe șefii noștri comisari de la Bruxelles.
Evident că mi l-a dat, că doar nu dădea de la el.
Reporterul (adică eu): Domnule Švejk, în Ungaria Victor Orban vrea să pună călușul în gura presei libere, în Marea Britanie conservatorii vor să scrie textele celor de la BBC, în Rusia presa neprietenoasă pare că servește puterilor străine, iar în România președintele tot întreabă de o antenă de televizor pe care a pierdut-o vara trecută. Credeți că riscăm revenirea statului polițienesc?
Švejk (adică el): Pentru ce, mă rog, avem poliție dacă nu să ne pedepsească pentru gurile noastre sparte? Când trăim vremuri atât de primejdioase, apoi nimeni nu trebuie să se mai mire că e dus la poliție. Fără disciplină se duce dracului totul. Locotenentul nostru Makovec[ii] ne spunea mereu: „Dacă n-ar fi disciplina, mă tâmpiților, v-ați cățăra ca maimuțele în copaci; milităria vă face oameni, idioților, neisprăviților”.
Reporterul: Bine, dar sunt oameni arestați din motive politice, sănatatea le este zdruncinată în condițiile suprapopulării locurilor de detenție. Nu este acesta un regres regretabil în protecția drepturilor omului?
Švejk: În ziua de azi arestul e floare la ureche. Nici tu spintecare, nici tu butuci, pat avem, masă avem, lavițe avem, nu ne înghesuim ca sardelele, ciorbă ni se dă, pâine ni se dă, latrina o avem colea, sub nas. În toate se vede progresul.
Reporterul: Unii spun că dosarele sunt întocmite superficial, de spoială, pentru a aiuri opinia publică. Nu credeți că este foarte grav să ți se întocmească dosar, iar reputația să îți fie compromisă pentru toata viața?
Švejk: Ti-ai făcut o reputație proastă pentru toată viața pentru că pe lângă ceea ce o să se citească la gazetă, cunoscuții dumitale au să mai adauge și ei ceva. Așa se întâmplă întotdeauna, dar să nu-ți pese de asta. Oamenii cu reputație proastă sau știrbită sunt cel puțin de zece ori mai numeroși decât cei cu reputație bună. Asta-i nimica toată.
Reporterul: Dar nu credeți că demnitarii, procurorii și magistrații trebuie să răspundă pentru incompetență și lipsă de etică profesională?
Švejk: Eu cred că ar trebui să privim lucrurile cu mai multă îngăduință. Oricine poate și trebuie să greșească, în măsura în care se gândește mai mult la un lucru. Intr-o noapte pe când mă întorceam de la cârciumă s-a apropiat de mine un domn și m-a plesnit în cap cu o vână de bou; când m-a lungit la pământ, a îndreptat lanterna asupră-mi și a zis: „M-am înșelat, nu e ăsta.” Și s-a înfuriat așa de rău că greșise, încât mi-a mai croit una peste spinare. De aceea spun eu că oamenii sunt supuși greșelilor, fie ei învățați sau tâmpiți și fără carte. Chiar și miniștrii greșesc.
Reporterul: România a fost criticată de către raportorii ONU pentru tratamentul aplicat bolnavilor mintali de la Spitalul Poiana Mare. Ce părere aveți despre aceste barbarii?
Švejk: Zău dacă înțeleg de ce se supără nebunii când îi oprește acolo. Acolo poate omul să se tăvălească în pielea goală pe podea, să urle ca un șacal, să se înfurie și să muște. Dacă ar face una ca asta pe promenadă, s-ar cruci lumea; acolo, însă, e un lucru foarte firesc! E libertate cum n-au visat-o nici socialiștii. Era unul care striga în gura mare că e arhiepiscop; și ce credeți că făcea? Se ghiftuia! Unul a mers până acolo că se dădea drept sfinții Chiril și Metodiu, ca să-i dea porție dublă.
Reporterul: Supraîncărcarea cu dosare a judecătorilor poate duce la erori judiciare ireparabile. Nu este acest lucru suficient de grav ca toată lumea să-și dorească reforma în justiție?
Švejk: Când eram eu ostaș, ne pomeneam uneori cu jumătate din companie la arest. Și câți nevinovați n-au fost osândiți: și nu numai în armată, ci și la tribunalele civile. Imi amintesc cum, odată, a fost osândită o femeie pentru că își gâtuise gemenii abia născuți. Cu toate că s-a jurat că nu putea să sugrume gemeni, pe motiv că nu născuse decât o fetiță pe care a a gâtuit-o fără să-i pricinuiască nici o durere, tot pentru dublu asasinat a fost osândită.
Reporterul: Cum vedeți exodul spre Occident al infractorilor din Estul Europei. Sunteți de acord cu expulzarea lor necondiționată sau cu menținerea libertății de circulație?
Švejk: Când găina doarme, nu poți avea ouă proaspete … Și pungașii ăștia își au rostul lor. Dacă toți ar voi numai binele celorlalți, curând ar ajunge să se omoare între ei.
Reporterul (ușor descumpănit dacă avem în vedere că discuția o luase într-o direcție deloc anticipată): Mulțumesc, domnule Švejk, pentru curajul opiniilor dumneavoastră, pe care sper că vi-l apreciază și șefii.
Švejk: Nu merit nici o mulțumire. Am făcut așa cum trebuie să facă orice soldat când vede că superiorul n-are nimic în[iii] cap și că e puțin făcut. Soldatul trebuie să știe să-și prețuiască superiorul, în orice hal ar fi el, și în orice stare. [iv].
* * *
P.S.: Recunosc că m-a cam tăvălit, omul. Eu aveam altă agendă. Unde am dat și unde a crăpat! Mare pișicher! Dacă Švejk ar fi intrat în politică, general cu patru stele ar fi fost la vremea asta și șef de partid! Poate chiar un strașnic comisar european! Da’ e bine și-așa!
* Liliana Chiriac este prezentă cu șase tablouri la expoziția organizată la Geneva de Delegația permanentă a Consiliului Europei, sub genericul „Peisajul urban în pictura europeană contemporană”, care va fi vernisată cu ocazia Zilei Europei.
[i] Interviu consemnat (unde altundeva?) la Praga, ilustrată în imaginea de mai sus.
[ii] In original, tot Makovec.
[iii] In original: “sub”.
[iv] Pentru autenticitatea celor spuse de reporter, garantez, desigur, eu. Pentru autenticitatea celor spuse de Švejk garantează traducătorul. Jean Grosu oferă o extraordinară traducere din cehă și cred că oricine ar încerca să încropească o altă traducere în româna de baltă contemporană ar comite o impietate intolerabilă și o crimă de lezmajestate. (Jaroslav Hašek, “Peripețiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial”, Traducere și note de Jean Grosu, Editura Adevărul Holding 2010).
LUMEA PRIVITĂ CU BUNĂVOINŢĂ 
Interesant vehicul ti-ai ales pentru a transmite gandurile tale privind justitia (romana!!), Pisicherul de soldat a fost unul dintre personajele mele preferate inca din copilarie. Mi-a luat ceva timp sa descifrez, in spatele vorbelor sale ,aparent naive si amuzante, mesaje profunde Mai iau, din cand in cand, cartea (de fapt sunt doua volume, publicate de „Bibloteca pentru toti”) si de fiecare data , ajung la aceeasi constatare:Hasek, ca si Caragiale, este, si astazi contemporanul nostru Succes la treaba si in toate cele I.G.
Vai dar cum puteți crede că sunt gândurile mele? Eu doar am stenografiat. Părerile sunt exclusiv ale distinsului soldat, expressis verbis. Eu pot fi bănuit, în cel mai rău caz, de plagiat. Dar am indicat sursa. El a spus nu eu. Eu am fost pe linie cu întrebările.
Multumesc Petru draga. Dar ma uit in sacul cu bunavointa si mai este numai putina pe fund. Toata admiratia pentru bunavointa cu care tratezi probleme existentiale grele ale epocii. Retraiesc, citindu-te, fructuoasa prestatie comuna de la ONU/NYC.
________________________________
Chapeau!
Recunosc, jos pălăria, lumea poate fi biciuită cu bunăvoință. Cu condiția ca bătaia să fie pedagogică, să lase urme… Decât să ne lamentăm că suntem depășiți numeric, că suntem tratați fără duioșie ca o țară de hoți și corupți, e mai terapeutic să glumim și să ne autopersiflăm. Ador această metodă atâta timp cât statul este el însuși tâlhar și tâlhărit. Cu alte cuvinte, cultiv mai mult prietenia cu Academia Cațavencu (la propriu) decât cu inși din aparatul justițiar. Mesajul dvs. ca și al cațavencilor este o extensie a realității strâmbe, imposturii și minciunii, dar cât de frumos este spus! Așa, pomădat cu zâmbete, este o compresă răcoroasă. Simt din ce în ce mai mult întoarcerea vremurilor bune, de dinainte, când existau mari prietenii și adevărate, și când bancurile ne țineau „în viață”. Pe vremea lui Ispilanti (la fel de avid de bani că ăștia din Parlament și Guvern), bandiții, găinarii erau plimbați în lanțuri prin târg pentru a-i vedea toată lumea și a-i rușina. Pe urmă li se dădea drumu’. Acum, pe marii pirați (inclusiv din Justiție) îi plimbă și pe ei, pe la televiziuni, ridicându-i în slăvi. Zice bine reporterul: „Dacă Švejk ar fi intrat în politică, general cu patru stele ar fi fost la vremea asta și șef de partid!”. Mi-a dăruit bucurie și optimism interviul dvs. Vă reîntorc zâmbetul cu zâmbete:
Ponta intră val-vârtej în salonul de terapie intensivă în care este internat Năstase:
– Lăsaţi-mă să intru, lăsaţi-mă să intru, sunt Doctor!!!
În tinereţe, Ponta era fanul trupei Indigo.
Victor Ponta a fost la Bruxelles pentru un control medical şi a fost depistat xeroxpozitiv.
Iarna aceasta a fost atât de frig încât un parlamentar a fost prins cu mâinile în propriile buzunare.
Năstase intră într-un magazin şi o întreabă pe vânzătoare:
-Aveţi vopsea de ouă?
La care vânzătoarea se uită cu atenţie la el, îl măsoară din cap până-n picioare, îi zâmbeşte şi îi răspunde:
– Dichisituleee!
-D-le senator C.V.Tudor, a decedat un parlamentar din UDMR şi vă rugăm să contribuiţi la cheta pentru înmormântarea lui.
– Alţii cât au dat?
– Cam 10 lei.
– Luaţi de aici 20 de lei, cu condiţia să înmormântaţi doi.
Ponta se întâlneşte cu un profesor care a rămas fără slujbă. Fiindcă şcoala în care lucra s-a închis, premierul îi spune:
-Lasă, ai o meserie extraordinară! Dacă n-aş fi fost prim-ministru, aş fi trăit şi eu din învăţământ.
-Dacă n-ai fi fost prim-ministru, aş fi trăit şi eu din învăţământ.
Un cunoscut senator a fost supus unei intervenţii chirurgicale urgente. I s-a expediat o telegramă cu următorul text: „Senatul, adunat în plen, vă urează o cât mai grabnică însănătoşire, cu 178 voturi pentru, 173 contra şi 5 abţineri”.
Un om moare și ajunge la Sf. Petru. Pe pereti vede numai ceasuri si il intreaba ce e cu ele.
– Sunt ceasurile minciunii. Fiecare om are cate unul, zice Sf. Petru. Cand omul spune o minciuna, limba ceasului avanseaza cu o ora.
Omul intreaba:
– Si ceasul acela care nu se misca?
– E ceasul Maicii Tereza.
– Dar ceasul lui Crin unde e?
– Este aruncat in pod. Il tinem pe post de ventilator.
Patriciu ii spune lui Crin Antonescu:
– Faci totul atat de incet! Gandesti incet, scrii incet, vorbesti incet, te misti incet! Faci vreun lucru repede?
– Da, obosesc repede! raspunde Crin…
Mircea Geoană va avea mai mult succes decât în 2009 dacă va candida și în 2014 la președinție împotriva lui Crin. La cît doarme Crin, perioada de o noapte în care Geoană este de obicei președinte va fi, practic, dublă.
Cu bine!
Maria Dobrescu
Mulțumesc mult, doamna Dobrescu, pentru vorbele bune și delicioasele bancuri politice. Imi cer doar iertare pentru reacția târzie. Sunt însă convins că mă veți înțelege dacă vă spun că la ora asta sunt deschise simultan la Geneva două expoziții ale organizației de care mă ocup. Mi-au umplut bateriile de energie pozitivă dar mi-au epuizat resursele de timp.
Răsplata este cu atât mai plăcută cu cât bancurile m-au lăsat cu un zâmbet mare pe față!