Acceleratorul de metafore

10 Noi

Se dedică,

cu admiraţie și respect,

cercetătorilor români de la CERN

care au contribuit la transcrierea

viselor privind nașterea lumii,

într-o pagină unică din istoria științei

Am motive să cred că puțini dintre noi, chiar și cei cu o capacitate mai mare de a-și imagina abstractul, au înțeles pe de-a-ntregul semnificația experimentelor din acceleratorul de la CERN. Mă rog, nu-i pun la socoteală pe fericiții săraci cu duhul care au tras, fără prea multă bătaie de cap, concluzia fermă că acolo se pregătea sfârșitul lumii.

De fapt, la CERN se visează facerea lumii. Fizicienii de-acolo operează cu concepte și teorii care mai întâi sunt imaginate. Iar nouă, pentru a înțelege ceea ce nu putem înțelege, ni se oferă metafore.

Noi recunoaștem doar materia pe care o vedem cu ochiul liber, asta-i situația! Ei au vizualizat concepte inaccesibile simțurilor și inteligenței comune. Pe care, după ce le-au imaginat, să străduiesc să le demonstreze existența.

Am învățat la școală că atomul este cel mai mic și mai mic și, asemenea salariilor, nu mai poate fi tăiat. Mai apoi am admis că atomii au nuclee, formate din protoni și neutroni, în jurul cărora orbitează electroni. Noroc că am terminat liceul la timp, pentru că deja chestia asta cu protonii şi neutronii care se învârt de capul lor în interiorul nostru ne depășea!

© CERN

Fizicienii particulelor au continuat să pătrundă tot mai adânc cu mintea în tainele materiei, imaginând invizibilii fotoni, fermioni, leptoni, gluoni, muoni și cu voia dvs., ultimii pe listă, bosoni.

După 48 de ani de cercetare, a venit și ziua în care bănuita existență a unuia dintre mititei – bosonul Higgs – a fost dovedită, grație acceleratorului de particule de la CERN.

Dar ce-a fost mai greu nu a trecut pentru că descoperirea trebuie explicată muritorilor de rând. Altfel, savanții cu premii Nobel la teșcherea ar vorbi singuri.

Metafora zidului spunea că materia este alcătuită din fermioni care sunt aidoma unor cărămizi. Iar bosonii sunt cei care îndeplinesc rolul de vectori sau mesageri și leagă cărămizile între ele precum un ciment.

Metafora zidului nu explica de ce particulele au masă. Acest neajuns avea să fie remediat prin ipoteza că orice spațiu este umplut cu un câmp, imaginat de Peter Higgs, așa cum între cei doi poli ai unui magnet sub formă de potcoavă se află un câmp magnetic. Particulele capătă masă de îndată ce interacționează cu câmpul lui Higgs.

Ideea câmpului lui Higgs a fost ilustrată cu metafora bazinului în care buretele scufundat capătă masă prin absorbția de apă.

Pentru bosonul Higgs s-a folosit și metafora zvonului: într-o încăpere cu invitați care o umplu în mod uniform cineva lansează un zvon. Invitații se apropie unii de alţii să-l asculte și, prin această asociere, formează mult dorita masă.

© CERN

Presa a preluat metafora „particula lui Dumnezeu” care sugerează importanţa bosonului pentru explicarea originii Universului, inspirată de o glumă a lui Leon Lederman dintr-o carte cu titlul: The God Particle: If the Universe is the Answer, What is the Question? Dar să nu credeți că Lederman a scris culegeri de anecdote. Nicidecum, a luat Premiul Nobel pentru fizică pentru demonstrarea dublei structuri a leptonilor și descoperirea unui ăla micu’ de tot, un neutrino de muon.

Cu acest neutrino precis că situația v-a scăpat de sub control, așa că vă reproduc o poză cu particulele și împărțirea sarcinilor în lumea lor minusculă.

© CERN

Toate acestea mă duc cu gândul la metafora (– ) minus infinitului. Fizicienii pleacă de la materia care se vede cu ochiul liber și ajung să facă demonstrații în subsolurile lui 10-18. Dar să nu uităm că cei care studiază minus infinitul particulelor sunt frați buni cu oamenii de știință care studiază cosmosul. Nu le este suficient să vadă soarele, luna, stelele și să se înfioare de frumusețea lor. Ei vor să ştie ce este dincolo de dincolo în spaţiul cosmic. Ne-au băgat în cap că galaxia noastră este doar una printre multe altele. Asta ar fi metafora (+) plus infinitului.

Și, culmea, cele două infinituri se înțeleg foarte bine unul cu altul. Astă vară astronauții navetei spațiale Endeavour au vizitat CERN unde s-a construit un spectometru magnetic, pe numele lui mic Alpha, pe care l-au transportat și cazat la ei acolo sus, într-o stație spațială. Nici nu s-a bucurat bine de peisajul celest, că Alpha a și detectat în infinitul de sus electroni cu energii superioare, neamuri cu electronii din infinitul de jos.

© CERN

Dragi cititori, dacă ați ajuns cu lectura până aici înseamnă că sunteți oameni cu resurse abundente de răbdare pe care vreun bosom nedescoperit încă vi le-a cimentat printre fermionii personali.

Și cei care au rezistat, dar și cei care nu au apucat finalul, sunt invitați să se destindă uitându-se la imagini. Arată mai bine decât multe dintre operele abstracte din muzeele de artă modernă.

Și, pentru că metaforele pot umaniza fizica nu doar prin forţa de sugestie a imaginii ci şi prin fiorul poeziei, dupa oboseala efortului intelectual la care ne-au supus gingaşele  particule, să revenim la liceu și să ne amintim un fragment din cea mai sublimă dintre toate metaforele cosmogonice pe care ni le-a lăsat vreodată un poet: bosonul Higgs avant la lettre în viziunea de acum 130 de ani, a lui Eminescu, din Scrisoarea I:

Dar deodat-un punct se mișcă… cel dintâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…

 

Toate imaginile au fost folosite cu acordul expres și generos al CERN, în condițiile stabilite de organizație, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

Petru Dumitriu

Anunțuri

12 răspunsuri to “Acceleratorul de metafore”

  1. Elena Spanulescu 11 Noiembrie 2012 la 16:33 #

    Va felicit pentru acest articol, stimate Domn Petru Dumitriu !

    • Petru Dumitriu 18 Noiembrie 2012 la 19:38 #

      (Elena Spânulescu)

      Domnia voastră fiind, printre altele, expert în produse ale artelor vizuale, iau felicitările ca pe un elogiu adus esteticii imaginilor obținute la CERN. Așa că o să le împart cu delicatele particule care le-au creat…

  2. Mirel C 12 Noiembrie 2012 la 15:30 #

    Inca un eseu reusit, care confirma ca toate ezoterismele lumii nu fac doi bani in fata unui condei incarcat de pura energie gravitationala. Calitatea sentimentelor si ascutimea spiritului sint determinante chiar si atunci cind sintem constienti ca cel mai bine stim ca nu stim nimic (iar grecii). Felicitari celor implicati dela CERN precum si celor care le sint alaturi cum este si cazul dumneavoastra.

    • Petru Dumitriu 18 Noiembrie 2012 la 19:36 #

      (Mirel C.)

      Nu ar fi atât de grav că nu știm, în fond se zice că suntem mai fericiți în postura de săraci cu duhul. A ști sau a înțelege nu înseamnă același lucru. Mai rău este să știm dar să nu înțelegem.

      Grecii antici nu prea aveau ce citi așa că au trecut direct la tentativa de a înțelege. De aceea filosofia s-a născut la poalele Olimpului.

      Ceea ce îmi aduce aminte de un alt grec, Georges Moustaki, care spunea în una dintre baladele lui atât de frumoase și triste:

      on voit sur les trottoirs des maîtres philosophes, qui n’ont jamais rien lu, mais qui ont tout compris”.

      Mă rog, s-ar putea ca, în curând, să coborâm din nou în vremuri în care nu vom mai citi. Dar vom înțelege doar ce ne vor lăsa alții să înțelegem.

  3. eugen parvulescu 13 Noiembrie 2012 la 9:29 #

    Ca ortodox practicant iubesc descoperirea tainei, talmacita cu rabdare si seriozitate.
    Asept cu placere si alte revelatii care sa ne faca mai iubitori si intelegatori de cele vazute si nevazute,

    Eugen Parvulescu

    • Petru Dumitriu 18 Noiembrie 2012 la 19:35 #

      (Eugen Pârvulescu)

      Este interesant de constatat cum noțiunea de “particula lui Dumnezeu” a prins atât de bine când a fost vorba de o metaforă inteligibilă care să descrie “taina” bosonului lui Higgs.

      S-ar zice că nici una dintre descoperirile știintifice nu diminuează misterul creației divine.

      Pe de altă parte s-ar mai putea zice că Dumnezeu ne îngăduie cu bună știință revelația unor taine, atâta vreme cât credem în existența lor, deși nu le percepem cu simțurile normale. In felul lor, oamenii de știință descoperitori ai misterelor funcționării universului sunt animați tot de o credință.

  4. DUMNEZEU 20 Noiembrie 2012 la 13:26 #

    Bună seara Sfinte Petre, minunatule Geni şi bun găsit tuturor.
    🙂
    Sincer!?
    Mi-a plăcut. Face cât o căruţă de tomuri de fizică cuantică bucşite de formule.
    Citind despre particulele acelea, care evident că au rost, 😀 mă gândeam la un moment dat la remarca lui Oppenheimer pe care am descoperit-o într-un alt articol.
    Zice:

    „Prin anii ’50 ai secolului trecut, atunci când primele semene ale particulelor „fundamentale” erau lansate din acceleratoarele de particule ale vremii, J. Robert Oppenheimer (părintele bombei atomice) era atât de exasperat de amploarea cercetărilor din domeniu, încât avea să declare că „Premiul Nobel pentru Fizică din acest an va fi câştigat de fizicianul care NU va fi descoperit o noua particulă.” Atât de multe particule „esenţiale” au fost descoperite în acea vreme, fiecare purtând ciudate nume greceşti, încât şi Enrico Fermi (descoperitorul fisiunii nucleare) mărturisea, ironic: „Dacă aş fi ştiut că există atât de multe particule, m-aş fi făcut botanist şi nu fizician.”

    • Petru Dumitriu 24 Noiembrie 2012 la 19:18 #

      Râzi tu, râzi, Harap Alb, dar să știi de când n-ai mai trecut prin tabelul lui Mendeleev, s-au ocupat toate căsuțele disponibile cu elemente noi, dintre noi, pentru noi.

      Or să ne prindă bine vreodată fizicienii! Ultimul premiu Nobel pentru fizică s-a dat pentru metode de măsurare și manipulare a sistemelor cuantice individuale. Vezi, ușor, ușor se apropie funia de par!

      Așadar, într-o bună zi vom putea cuantifica si masura pe indivizii care ne manipulează.

  5. DUMNEZEU 20 Noiembrie 2012 la 15:58 #

    😀

  6. Petru Dumitriu 24 Noiembrie 2012 la 19:41 #

    In atenția cititorilor:

    „Dumnezeu” ne-a vizitat și a onorat cu o vorbă bună toate articolele acestui blog, din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Deși nu este chiar Cel-de-sus, ci un blogger de renume național, este binevenit. Nu răspunde la rugăciuni, dar poate răspunde la rugăminți. Să ne purtăm frumos cu El.

  7. Niculae Spiroiu 26 Noiembrie 2012 la 5:12 #

    Interesant. Exceptionala comparatie. Eminescu este fara egal. Ce tot bat campii unii derbedei. NS 

    ________________________________

  8. Petru Dumitriu 26 Noiembrie 2012 la 7:37 #

    « Ce tot bat câmpii unii derbedei ! »

    Nici că se putea o judecată mai concisă şi mai cuprinzătoare în acelaşi timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: