Dominique de Villepin despre guvernarea globală

14 Oct

Prietenul meu Faustinus, care mă priveşte tot timpul peste umăr când mă joc cu blogul, a văzut statisticile care arată că mai puţin de jumătate din vizitele cititorilor noştri provin din România, restul trăind în alte 16 ţări calde (Tunisia, Tailanda, Israel) sau chiar reci (Olanda) în relaţiile cu ea. Imi sugerează să evoc şi subiecte globale.

Aşa că încerc să alung montonia cu câteva opinii ale lui Dominique de Villepin privind guvernarea globală, exprimate într-o conferinţă publică  la care am asistat. Frumoasă vorbire! In plus, se confirmă legea a doua a democraţiei care spune că politicienii sunt mai deştepţi când nu se mai află la putere.

Sunt convins că panseuri similare vor fi trecut şi prin capetele noastre conectate la tuburile catodice, dar probabil nu au zăbovit prea mult, întrucât la televizor tocmai făcea o declaraţie Gigi.

Ca să nu îl întrerup pe orator mi-am inserat întrebările şi comentariile pertinente la subsol. Să nu le uitaţi acolo!

Dominique de Villepin crede că:

  • trăim într-o “lume dereglată ” care scapă controlului raţional. Suntem orbi în ciuda bombardamentului continuu cu informaţii şi imagini. Timpul se accelerează, iar noi parcurgem criză dupa criză. Evoluţia lumii este ambiguă.
  • Lumea arabă se deschide spre democraţie, apoi se prăbuşeşte în riscurile islamismului.[1]
  • Europa se reunifică  în 2004 şi 2007 dar este mai divizată ca oricând.[2]
  • China bate toate recordurile de creştere, dar şi ea este ameninţată de spargerea bulelor. [3]
  • Statele Unite îşi păstrează vitalitatea, dar trăieşte în continuare sub spectrul supraîndatorării şi şomajului de masă[4].

În spatele acestei dereglări s-ar afla criza statului-naţiune, recunoscută de Villepin în cinci dimensiuni:

1. Criza principiului autodeterminării popoarelor:

  • descompunerea politică a lumii arabe născute din decolonizare.
  • dezmembrarea statelor-naţiune menţinute prin forţa dictaturii.
  • ruperea marilor echilibre regionale între şiiţi şi suniţi.
  • fragilizarea şi fragmentarea[5] statelor.

2. Criza democraţiilor occidentale:

  • ascensiunea maşinăriei instituţionale (mass-media, grupuri de interese, partide) asupra cetăţenilor;
  • soluţiile pe termen scurt şi logica populistă sunt preferate binelui public durabil;
  • interesele particulare blochează proiectele de utilitate publică;
  • campaniile electorale costisitoare, imobilizatoare, generatoare de dezbinare politică permanentă. [6]

Soluţiile crizei democraţiei:

  • refacerea rolului statului drept garant al continuităţii, imparţialităţii şi unităţii şi ca furnizor al unor servicii publice puternice şi eficace;[7]
  • reprezentarea politică  a intereselor pe termen lung în detrimentul celor imediate;[8]
  • echilibrarea intereselor locale şi a celor naţionale prin intermediul unui arbitru independent, inclusiv la nivel european. [9]

3. Prăbuşirea egalităţii între state ca fundament al ordinii internaţionale, chiar şi sub forma de “ficţiune stabilizatoare”, sub impactul “actorilor alternativi”:

  • statele-continent: China, India şi, într-o mai mică măsură, Brazilia şi Rusia;
  • oraşele stat: Dubai, Singapore, Hong-Kong;
  • statele în stat: companiile multinaţionale cu o cifră superioară produsului intern brut al unor state[10].

4. Intrarea în declin a monedelor naţionale: dolarul nu-şi mai poate susţine privilegiul exorbitant de monedă de rezervă mondială. Se apropie vremea unei monede mondiale capabile să asigure stabilitatea şi flexibilitatea monetare.[11]

5. Criza europeană în al cărei centru se află pierderea independenţei naţionale datorită globalizării, blocajelor naţionale, absenţei convergenţei politicilor economice şi a viziunii politice. Coerenţa ansamblului european a dispărut, prin dominaţia Germaniei. Nici euro şi nici UE nu pot supravieţui prea mult logicii care înlocuieşte dependenţa de pieţe cu dependenţa de o ţară.[12]

E jale mare, dupa cum aţi băgat singuri de seamă! Dar nu vreau să vă văd întunecaţi şi crispaţi, nu aşa ne-a fost vorba! Păi, ce treabă avem noi cu Dominique de Villepin? Să fie la ei acolo crizele astea globale! Noi avem oamenii noştri locali, de stat, cu soluţii la televizor. Noi îl avem pe domnu’ Dan, cum îi spune răsfăţatul de soartă popor român.

N-o fi auzit de Villepin de Diaconescu, dar de ce i-e frică de aia nu scapă!

Petru Dumitriu


[1] Unchiul Sam Huntington ne-a deschis ochii, dar noi i-am închis la loc!

[2] Europa, pe de o parte, România si Bulgaria, pe cealaltă?

[3] Intre noi fie vorba, şi noi l-am pierdut pe Bulă!

[4] Păi, iertaţi-mă, nu ar fi o soluţie să-i angajeze pe şomeri să tiparească mai mulţi dolari?

[5] De parcă iugoslavii erau arabi!

[6] Villepin ori a plagiat după România, ori a făcut o vizită de documentare!

[7] Statul jucător sau măcar preşedintele, nu?

[8] Adică un al treilea mandat?

[9] Aici este mai clar: Sepp Blatter ne dă arbitri europeni ca să nu se facă blaturi în campionatul intern.

[10] Sau Ivanişvili, a cărui avere ar fi jumătate din PNB-ul aprigei Georgii şi mai mare decât a mea.

[11] Dar şi leul nostru s-a ţinut bine cu crâmpoşie, astă vară, când era să…!

[12] Cum ar veni că dacă n-ai bani să faci piaţa, te muţi la  ţară.

Post scriptum:

Veți auzi, în discursul public, termenul de “guvernanță”. Nu știu alții cum sunt, dar mie mi se strepezesc dinții când aud acest barbarism. “Governance” înseamnă în limba engleză “acțiunea de a guverna”.

În limba română termenul corect este guvernare. Vorba învățătorilor noștri și învățătorilor învățătorilor noștri: a guverna, guvernare, verb de prima conjugare.

În limba engleză nu există admirabila opțiune de a însoți verbul de o formă substantivată. A cânta, cântare, a mânca, mâncare, a purta, purtare etc.

Prin urmare termenul “governance” nu impune o imitație fonetică, care să sune la fel din coadă, doar pentru că nu am fost noi prea atenți la orele de română, dar am trecut direct la cursuri rapide de engleză.

E drept ca “guvernanță”  rimează cu bun de clanță, dar asta n-are importanță și nu-i scade din irelevanță. Cuvântul e, în ultimă instanță, lipsit de eleganță,  denotă ignoranță și trebuie cu siguranță, combătut cu repugnanță.

Anunțuri

12 răspunsuri to “Dominique de Villepin despre guvernarea globală”

  1. cititoarea fidela 16 Octombrie 2012 la 11:17 #

    Foarte interesanta aceasta postare. Cred ca merita sa incercati sa publicati la Dilema veche…E in stilul si duhul domniilor lor…:)

    • Petru Dumitriu 17 Octombrie 2012 la 19:52 #

      (Cititoarea fidelă)

      Trimiterea mă flatează, dar cei de la « Dilema » sunt profesionişti ai scrisului în vreme ce noi suntem amatori, cu o anumită plăcere a jocului cu cuvintele şi cu ideile (atunci când împrejurările o permit).

      Mai mult, nici măcar spiritele libere şi liberale de la « Dilema » nu au atâta libertate câtă avem noi, clevetitorii de pe Internet, care ne-am putea permite, dar nu o facem, chiar să fim libertini.

      Unde mai pui că putem scrie tot ce ne trece prin cap. Şi chiar şi în cazul extrem, că prin cap nu ne trece nimic, tot putem scrie.

      Şi, fiindcă veni vorba, chiar nu ştiu de ce scriitorii « Dilemei » nu folosesc noile norme ortografice care extind sfera de influenţă a lui « â », cu totul neamul lui cel neadormit.

      • lumeamireleiMirela 20 Octombrie 2012 la 14:33 #

        Sunteti sigur ca pe blog aveti libertate absoluta? Pai deja cititorii dvs. va urmaresc cu interes si cred ca este imposibil sa nu va ganditi si la ei atunci cand lansati ceva in spatiul virtual. Exista ceva despre care v-ar placea sa scrieti (nu imi spuneti despre ce), dar care sa credeti ca ar fi mai bine sa nu publicati, nici macar pe internet?
        Am descoperit, recent, ca libertin are si un alt inteles, cel putin pentru oamenii secolului XVII: cei care manifestau independenta de spirit fata de invataturile religioase (http://www.larousse.com/en/dictionnaires/francais/libertin_libertine/46997). Asa ca, cine isi permite, poate fi si libertin, ceea ce o sa trezeasca admiratia (sau invidia) celor care ar vrea si ei, dar nu pot.

      • Petru Dumitriu 21 Octombrie 2012 la 9:13 #

        (Mirela)

        Corect! Comentariul este foarte pertinent!

        1. Libertatea despre care vorbeam, într-adevăr, nu este absolută, ci se află în relaţie cu propriile limite de interes ale blogger-ului (spre deosebire de autorii de reviste, care depind de profilul publicaţiei, de politica editorială, de portofelul patronului, de toanele redactorului şef etc.)

        Dar cenzura interioară poate fi mai puternică decât cea instituţionalizată. De pildă, nu mi-aş dori să intru în discuţii de tip partinic sau politic (în accepţiunea consacrată în politica românească, respectiv confruntări între indivizi şi grupuri de interese, folosirea banilor ca mijloc şi scop în jocurile politice, procesele de intenţii, atacurile la persoană, lipsa preocupărilor reale pentru bunul public, imoralitatea utilizării unor concepte, demagogia ca singură formă de raportare la alegători).

        Citesc „Dilema” din scoarță în scoarță. Din păcate, vara trecută am fost foarte stânjenit să constat că brusc, în loc să fie martorul inteligent și imparțial al unui moment de răscruce pentru democrația românească, revista și-a tras cizmele de combatant, și-a pus masca de gaze și a intrat în tranșeele răfuielii partinice.

        Referirile mele la politicieni ar trebui să fie pe cât posibil distante şi aluzive. Şi nici nu este greu. Cele mai multe dintre personajele provenind din politică, din industria de divertisment sau din menajeria de îmbogăţiţi din jaful bunului public, sunt puternic caricaturizate şi uşor identificabile, prin puţine cuvinte. Ele vor fi evitate în articolele mele din acest blog şi pentru că, totuşi, nu ar putea fi privite cu bunăvoinţă.

        2. Mulţumesc frumos pentru aducerea în discuţie a unui cuvânt anume. Iubesc cuvintele mai ales acum, când SMS-urile şi tweet-urile s-au pornit să le omoare. Nu cunoşteam înţelesul iniţial al cuvântului “libertin”. Aşa cum îl explică Larousse înseamnă că “libertin” era un nepot al cuvântului “eretic” care, într-o vreme, te putea duce direct la rug pentru prea multă libertate luată în raport cu „învăţăturile religioase”. Inchiziţia catolică a închis acest capitol. Acum trebuie să ne uităm în altă direcţie.

        Chiar şi noţiunea de libertin în sensul contemporan îşi pierde acum semnificaţia. În condiţiile în care “consumul” de produse şi atitudini din sfera libertăţii sexuale, exhibiţia celor mai intime detalii şi postúri corporale, tranzacţiile de experienţe carnale, au ieşit din debaralele indecenţei şi imoralităţii şi se afirmă ca repere sociale şi poli de interes în saloanele vieţii publice. Partida este pierdută!

  2. Mirela 16 Octombrie 2012 la 15:55 #

    Chiar daca nu suntem Dominique de Villepin, aproape toti ne dam seama ca suntem intr-un moment de rascruce si ca asa nu mai poate continua. Ce am avea, insa, nevoie, este sa vina cineva cu niste idei geniale ca sa ne salveze de tot si de toate si sa ne poarte pe taramul fagaduintei. Cum poate fi crescut rolul statului, cu ce ar putea fi inlocuite partidele politice (si care sa nu aiba iz de dictatura), cum sa ne alegem conducatorii (sau, poate, sa nu mai existe conducatori?!), etc.? Domnul de Villepin ce solutii are?

    • Petru Dumitriu 17 Octombrie 2012 la 19:43 #

      (Mirela)

      Noi am mai avut discuția asta, dar cu privire la România. Simptomele sunt bine surprinse, dar tratamentul este însă neconvingător şi vag. Dominique de Villepin este un causeur plin de șarm, chiar pune diagnostice contondente, pe care alții nu ar îndrăzni să le pună, dar la tratament nu stă nici el prea bine.

      Iar eu nici un am îndrăznit să amintesc soluțiile lui (în afara de moneda unică mondială, de altfel și cea mai trăsnită) pentru că fie nu le-am inteles, fie nu m-au convins. Dar am reținut din notițele mele că salvarea Europei s-ar putea face pe trei direcții (el a zis axe, dar de când cu axele de care a atârnat România, parcă nu mi-a mai sunat bine):

      1) recrearea unui echilibru Nord-Sud în Europa (Londra-Amsterdam-Berlin vs Madrid, Paris, Roma)

      2) reconstruirea legitimității europene (sună bine, dar când a exemplificat că președintele Consiliului (european) trebuie ales prin vot universal şi ca un ministru de finanțe continental e musai să supravegheze toate bugetele europene ca să revenim în simțiri, nu am mai luat notițe, tocmai ieșise soarele, și am rămas cu ochii în el)

      3) reinnoirea puterii europene (pol paneuropean întins până la Rusia, Turcia şi Maghreb), o Europa a apărării (la faza asta, m-a pierdut de tot: am şi eu nervii mei!)

      În fine, Europa fiind cumva rezolvată în acest fel, per total soluția lui de Villepin ar fi reinventarea suveranitătii şi acceptarea suveranității distribuite (încerc eu această traducere mai limpede a termenului “souveraineté partagée”). (Ați văzut câte re-uri, ca la supa re-încălzită!)

      Explică el puțin această “distribuire” prin trei principii care ar defini-o: egalitatea statelor, subsidiaritatea şi prevalența dreptului. Nu zic că astea ar fi vorbe al căror conținut depinde de imaginația ascultătorului dar, hotărât lucru nu mai există profeți de încredere de la Casandra încoace. Mă rog, îl avem pe cel nou, Roubini, dar încă trebuie să treacă de etapa calificărilor.

      Am fost foarte încântat să-l ascult pe distinsul orator și de aceea l-am adus în calculatorul domniilor voastre.
      Dar soluțiile lui seamănă cumva cu concluziile doctorilor care după consultații aprofondate şi diagnostice solemne, îi lasă pe pacienți cu boala pe ei și le recomandă să evite stresul.

  3. Ginetta Nistoran 16 Octombrie 2012 la 16:26 #

    Parerea mea este ca totul se va autoregla de la sine, din pacate pe cheltuiala serioasa a partii sarace a populatiei mondiale. Corporatiile vor disparea pentru ca nu se mai pot gestiona. Calitatea sufera prin globalizare, chiar daca se economiste pe parte de costuri. Fara corporatii si influenta lor in politic, statul si-ar putea, cat de cat, recapata functiile de protectie sociala si politici pe termen lung.
    Dolarul american este sortit pieirii pentru ca nici o moneda nu este viabila doar pentru ca ai shtantza si poti tipari atat cat ai chef.
    Uniunile, europene sau pe alte meleaguri, nu isi pot continua la nesfarsit existenta, atat timp cat si-au pierdut scopul initial de a contracara o economie mai puternica, si in schimb, au devenit o mascarada in care o natie puternica le domina si le exploateaza pe celelalte tari membre.
    Ma indoiesc sincer ca tarile arabe s-au gandit ele peste noapte sa devina „democratice” fara un pic de „ajutor” pe sub masa, dupa care, cand haosul s-a produs, se reintorc la valorile traditionale.
    Sper doar ca marea majoritate a populatiei, cei care sunt condusi ca vitele de catre un vacar (99,9% din populatie, condusa de 0.1% vezi ocuppywallstreet) se va trezi si nu va mai accepta situatia. Nu ma refer neaparat la o revolutie cu arma ci la neacceptarea fiecarui drept care este incalcat in fiecare zi de un sistem politic, economic si politienesc din ce in ce mai oprimant.

    • Petru Dumitriu 17 Octombrie 2012 la 18:23 #

      (Ginetta)

      Apreciez furia bine articulată a comentariului care spune câteva adevăruri răspicate. Dacă numele ar fi fost neutru şi nu ar fi vădit de gen feminin, energia intransingentă a textului m-ar fi dus cu gândul la un autor bărbat. Dar aşa, afirmatiile sunt cu atat mai mult demne de luat în seamă.

      1. Cred că nimeni nu mai crede în spontaneitatea romantică a primăverii arabe şi a revoluţiilor de iasomie, dar trebuie să admitem existenţa ambalajelor mai frumoase decât continutul.

      2. Polarizarea societăţilor individuale şi a lumii în asamblu este o realitate pe care nici nu mai încearcă să o conteste cineva. Aproape că trebuie să o considerăm regulă priomordială a jocului
      (A propos, interesantă rezonanţă a numelor, Ginetta. Indicatorul prin care se măsoară distribuţia inegală a veniturilor este “coeficientul Gini”).

      3. Ultimul paragraf este deprimant de exact ca şi analogia cu păscutul vitelor. Am reţinut doar o replică dintr-o piesă foarte interesantă jucată cu mulţi ani în urmă la Teatrul National (Generoasa Fundatie): “va trebui sa fim foarte inteligenţi ca să ne dăm seama că trăim într-o închisoare”. Deşi probabil nu facea aluzii la comunism (autorul era de stânga, fost combatant anti-Franco) eu vedeam afirmaţia în context ideologic. Acum că acest context s-a diluat, mi se pare constatarea cu atât mai profundă, mai vizionară şi … mai uşor de demonstrat.

      4. Dar un cred că vor dispărea vreodată corporaţiile chiar dacă îşi vor schimba formele de existenţă. Visul egalitarist s-a prăbuşit iremediabil, resursele nu vor ajunge la toţi, şi chiar dacă ar fi aşa, supremaţia lăcomiei, numită eufemistic “economie de piaţă”, va rămâne motorul evoluţiei (in)umane. Asa încât “ordinea mondială” va fi întodeauna un anume model de menţinere a distribuţiei inegale a puterii şi resurselor.

  4. Julieta 17 Octombrie 2012 la 5:21 #

    Multumim pentru postare. Dominique de Villepin este un ganditor politic profund, are si o carte tradusa in romaneste in 2003 despre ultimele 100 de zile ale lui Napoleon Bonaparte ca Imparat. Inca din prefata Villepin exprima cateva dintre subiectele punctate foarte bine de dumneata si insotite de comentarii de subsol pertinenete. Cu toate acestea, nu sunt de accord cu nota ta de subsol 2. Villepin face aici referinta la procesul evident de faramitare a Europei si revenire la granitele din land-urile ei medievale. Este un istoric european, „What’s his name…”, care propune si dezbate aceasta tema. Te rog sa ne scrii daca iti amintesti numele sau.

    • Petru Dumitriu 17 Octombrie 2012 la 19:19 #

      (Julieta)

      Corect, nota mea de subsol 2, este o pișcătură răutăcioasă, a cărei intenție, ca şi a altor note, este de a ne agăța puțin la conditia de chibiți la evoluțiile globale. Dar am motive să cred că nu la acest tip de fragmentare se referea Villepin, ci la profunda discordie creată în gestionarea consecințelor crizei economice şi finaciare în Europa.

      Dar argumentul fragmentării politico-teritoriale rămâne valabil, dincolo de abordarea lui Villepin. Pe mine mă lasă perplex preocupările iresponsabile ale unor politicieni occidentali, cărora li s-a urât cu binele, de a sfâșia în teritorii etnice şi lingvistice țări precum Marea Britanie, Spania, Belgia, ca să uităm o vreme de măscăricii, dovediți în cele din urma a fi fost niste jalnici demagogi corupți, din Liga Nordului din Italia.

      Nu cunosc istoricul care ne-ar vedea din nou în Evul Mediu (merită totuși atenție idea, poate revenim). Numai că, în privința românilor, cel puţin, ar trebui să fie mai preciși cu anii, adică să știm dacă ne oprim la Alexandru cel Bun, sau purcedem agale de la Gelu, Glad şi Menumorut, fie-le țărâna ușoară!

      Oricum, dacă ne retrimite Madam Europa în Evul Mediu, românii se vor afla acolo, în fine, cu un pas inaintea celorlalți: procesiunile drept-credincioșilor români la pupat Sfinte moaște şi ardoarea poftelor de foloase şi minuni de la icoane de bine facătoare par a ne asigura un robust avans.

  5. DUMNEZEU 20 Noiembrie 2012 la 13:36 #

    Ce de nenorociri San Pietro… ce de-a mai nenorociri…! Curentul pică, dolarul pică, euro suflă greu… salariile nu mai curg şi pică şi ele…. doar Guvernoiul nu vrea să pice şi se face că guvernează agăţându-se de „guvernanţă”. Hai mai bine să bem o ţuică!
    😀

  6. DUMNEZEU 20 Noiembrie 2012 la 13:46 #

    Că decât să ne-ntristăm, mai bine-un cântec vesel să cântăm. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: