Procesul porcilor

De strigat aș mai striga, dar mi-e că s-o-ntuneca! 

Contrar credinţei curente, se pare că porcii nu au beneficiat dintotdeauna de impunitate sau imunitate în fața legii. Istoricii* consemnează că au fost vremuri, cu precădere între secolele XIII-XVI, când, pentru mârşăviile lor, porcii erau chemaţi să dea socoteală la tribunal. Justiţia era cam oarbă şi nu-i categorisea în funcţie de numărul de picioare: cu două sau patru, porcul era porc.

Făceai o porcărie sau o măgărie, erai prins şi adus în faţa Curţii. Porcăriile constau în atacuri la persoană sau consum necuvenit din domeniul public ori recoltele private. Ce-i drept, animalele de rând nu erau judecate de semenii lor. Magistrații nu erau porci, ci oameni. Pe-atunci, cu frica lui Dumnezeu. Lucrurile aveau să evolueze în altă direcţie abia mai târziu. Erau slujbaşi ai bisericii şi nu atât de inamovibili precum constituţionalii de azi. Ca și acum, ei erau un piculeț deasupra legilor, doar Domnul putându-i chema la Dânsul înainte de terminarea mandatelor, dacă aşa îi era voia.

Dar să nu credeţi că dobitoacele chemate în justiţie, inclusiv porcii lacomi şi măgarii neruşinaţi, erau lipsite de apărare! Ei aveau avocaţi desemnaţi din oficiu cum se cuvenea unui stat de drept monitorizat de la amvon. De pildă, în procesele de mâncat recolte, procurorii explicau că natura şi roadele pământului aparţineau omului, animalele neavând drept de uzufruct dacă acesta nu era legat de o prestaţie directă, post mortem în cazul porcilor, sau consimţit prin negocieri colective.

Cum, la vremea aceea, porcii nu erau recunoscuți drept parteneri sociali, ci doar primeau sporuri de hrană înainte de Crăciun, guvernanţii aveau întotdeauna dreptatea de partea lor. Apărarea invoca – în prealabil şi în zadar – circumstanţele atenuante, pledând pentru natura nepremeditată a delictelor. Pasămite animalele răspundeau instinctelor şi nu făceau decât să-şi satisfacă necesităţile vitale de supravieţuire până de Sărbători.

De pildă, porcii nu acumulau perle și bijuterii, altele decât strictul necesar din rât, jurisprudența reținând de-atunci adagiul margaritas ante porcos!

Necuvântătoare fiind, porcii nu prea luau cuvântul în instanţă și nici la televizor nu l-ar fi luat dacă ar fi fost să fie. De unde reproşul adus prin înţelepciunea populară că tăceau ca porcul în păpuşoi, în ciuda dreptului la apărare. Partea bună este că, în felul acesta, se evitau agramatismele şi porcăielile pe care le cunoaștem în prezent.

În final, cu toată înţelegerea părinţilor judecători, porcii erau adesea condamnaţi la pedeapsa cu moartea şi sfârşeau, probabil (istoricul nu intră în detalii), pe mesele întinse la agapele care încununau progresele din justiţie. O ipoteză încă neconfirmată de specialişti este că de atunci datează obiceiul îngrăşării porcilor în ajunul procesului, ultima dorinţă a infractorilor (ca şi a magistraţilor din paragraful precedent), fiind cel mai adesea –  şi nu-i de mirare – o masă copioasă.

* Le Temps, 23 juillet 2012, Quand la Suisse jugeait cochons et hannetons, par Mathieu Signorell

Petru Dumitriu

P.S. Această relatare nu este o fabulaţie dar nici o fabulă. De aceea strig: nu vă faceţi iluzii, nu extrapolaţi, nu interpretaţi! Porcii nu mai sunt şi nu vor mai fi chemaţi în justiţie, decât dacă asta va fi voia Domnului…..

P.S. 2 Cum adică, “care Domn?”

Publicitate