Ostap Bender, România şi spaţiul Schengen

…în așteptare, la vămile văzduhului…

 

Pe Ostap Bender ar trebui să-l cunoască acum, după re-editarea capodoperelor “Douăsprezece scaune” şi “Viţelul de aur”, chiar şi generaţiile mai tinere care îşi vor fi păstrat [în mod miraculos] gustul pentru lectură.

Simpaticul escroc imaginat de Ilf şi Petrov în tumultul copilăriei Uniunii Sovietice, a fost luat deja drept referinţă pentru escrocii copilăroasei Românii capitaliste a zilelor noastre.* Doar că, spre deosebire de şarlatanii noştri contemporani, agramaţi şi antipatici, Ostap Bender avea farmec, imaginaţie, îşi strunea cu măiestrie verbul şi îşi mlădia abil retorica pe măsura sensibilităţilor şi naivităţii interlocutorilor. Un Ostap Bender în era televiziunilor de ştiri ar fi fost, fără îndoială, un demagog împlinit pe care l-am fi votat masiv, cu sau fără cvorum.

Motivul pentru care îl aduc însă în discuţie pe distinsul personaj este că, o dată cu Ostap Bender, Ilf şi Petrov îi consacră şi pe români în eternitatea literaturii universale. Altfel, românii cam lipsesc din marile romane citite pe toate meridianele şi în toate timpurile. Prin urmare, este o şansă binemeritată ca, în finalul deloc apoteotic al “Viţelului de aur”, Ostap Bender să încerce să treacă, pe Nistru, graniţa spre lumea liberă, reprezentată, într-o primă etapă, de România. Eroul nostru purta cu sine echivalentul unui milion de ruble, răsplata unui furtişag realizat cu tenacitate, talent şi, mai presus de toate, graţie. După cum notează autorii:

“Marele maestru se pregătise toată iarna. Cumpărase dolari nord-americani cu portrete de presedinţi cu bucle albe, cumpărase ceasornice şi port-ţigarete de aur, verighete, briliante şi alte drăcii preţioase”.

Dar nu numai cu asta se pregătise Ostap Bender, ci şi cu meşteşugite fraze captatio benevolentiae menite să facă să vibreze patriotismul grănicerilor români (“Traiască România Mare!”), respectul pentru intelectuali (“ sunt un bătrân profesor…”) şi solidaritatea faţă de victimele persecuţiei poliţiei politice (“… fugit de la CEKA”). O reţetă sigură pentru parcurgerea etapei de tranziţie, căreia i-a adăugat mita cuvenită reprezentanților autorităților pentru încălcarea legii, delicat descrisă “… câteva formalităţi cu inimoşii boieri români …  ”

Din păcate, spre deosebire de hoţii de teapa lui Clooney şi Pitt din filme hollywoodiene, care nu sunt lăsați de regizori să piardă confruntările cu legea, maestrul o sfârşeşte rău. Cum s-ar spune, şi bătut şi cu banii luaţi! Inimoşii grăniceri români, înainte de a-l expulza, îl scutură viguros şi îl jefuiesc exhaustiv pe hoţul de păgubaş, nu mai puţin inimos, de toate bunurile pe care le adunase, cu prodigios talent, pe largile cuprinsuri ale Uniunii Sovietice şi ale celor 395 de pagini de roman.* *

Deznodământul este cumva trist în raport cu strălucita-i retorică şi subtilele-i combinaţii. Dar pe noi trebuie să ne consoleze imaginea eficacităţii bravilor români care, mai încoace de graniţa Nistrului şi mai încolo de graniţa legii, au ştiut să dovedească şi să fure un infractor mai carismatic şi mai inteligent decât ei. Calitate necesară și în politică, dacă îmi veți ierta această digresiune.

Pe de altă parte, nu cumva încăpăţânaţii de occidentali care nu vor să cuprindă România în îmbrăţisarea tandră a spaţiului Schengen, vor fi citit şi ei, împreună cu rapoartele de monitorizare pe justiţie, mult mai convingătorul raport al lui Ilf şi Petrov asupra incidentului de frontieră căruia i-a căzut victimă nemuritorul Ostap Bender?

Și dacă da, de ce, totuși, n-or avea ei încredere în grănicerii și vameșii români?

Petru Dumitriu

*    theophylepoliteia.wordpress.com

* * Ilf şi Petrov, Viţelul de Aur, Biblioteca Adevărul, 2011.

Publicitate